FOTO DOCUMENT Răscoala iobagilor din Transilvania: prinderea lui Crişan, prin râvna popii din Cărpiniş
0
Crişan, cel de-al treilea conducător al Răscoalei iobagilor din Transilvania, a fost prins, prin trădare, în 30 ianuarie 1785. Ulterior, a fost închis în temniţele Cetăţii din Alba Iulia, unde şi-a pus capăt zilelor.
Soarta conducătorilor Răscoalei iobagilor din Transilvania a fost pecetluită chiar de împăratul de la Viena. Iosif al II-lea i-a transmis, la începutul lunii ianuarie 1785, o scrisoare personală contelui Iankovich, prin care i-a dat ultimele instrucţiuni în legătură cu răsculaţii. Împăratul acorda clemenţă pentru mulţimea iobagilor implicaţi şi o pedeapsă exemplară pentru conducători: „să se dea un exemplu răsunător, ei să fie purtaţi în lanţuri prin locurile unde s-au comis cele mai mari sălbătăcii ca să fie arătaţi ca pildă poporului de rând... iar apoi să fie executaţi într-un chip spectacular într-o localitate importantă unde să se poată strânge câţi mai mulţi supuşi”.
Doi dintre capii Răscoalei, Horea şi Cloşca, fuseseră prinşi prin trădare, la sfârşitul anului 1784 şi închişi în temniţele Cetăţii din Alba Iulia.
Prinderea lui Crişan: 11 români au ales calea trădării
Al treilea conducător al Răscoalei, Crişan, a mai rătăcit prin munţi, deghizat aproape o lună. Totul s-a sfârşit în la 30 ianuarie 1785, tot prin trădare. „Ieri după amiază (29 ianuarie 1785) când trupa ajunsese la Şasa Lupşa(n.r în Munţii Apuseni), auzind de venirea soldaţilor, tot satul ieşise pe dealuri. Ofiţeri se apropiaseră de ţărani ca să-i asigure că se pot întoarce liniştiţi acasă căci n-are să li se întâmple nici un rău. Soldaţii plecară mai departe pentru a da de urmele lui Crişan. Din spusele unor oameni aflară că în urma zgomotului iscat de apropierea soldaţilor. Crişan luase drumul mai departe. Soldaţii porniră în urmărirea lui după indicaţiile unor oameni. Aceştia erau nouă, care făcură jurământ înfricoşător că nu se vor liniştii până când nu vor pune mâna pe el. Se ştia că luase drumul spre Ponor. Dar nu trebuia urmărit cu soldaţii, tocmai pentru a nu-l alarma. Cei nouă, sub conducerea popii din Cărpiniş, merseră tot pe urma lui până când reuşiră să-l prindă şi să-l aducă aici (Abrud). Maine îl va trimite la Zlatna escortat de 50 de soldaţi şi 10 husari sub comanda sublocotenentului Neustadtler. Va trimite tot odată şi pe fiul lui Crişan, prins şi el, pe soţia şi pe servitorul lui”, scrie istoricul David Prodan în lucrarea „Răscoala lui Horea“.
Potrivit istoricului Gheorghe Anghel, „numele celor care au luat parte la prinderea lui Crişan sunt, după raportul autorităţilor vremii, următorii: popa Moise, cel care a contribuit mai mult, fiul preotului, Moise cel tânăr, Ion Clisaru din Abrud, Ion, Todor şi gornicul Irimie Soil, Lazăr Latea toţi din Cărpiniş, Todor şi Ion Holobut din Şasa- Lupşa, Todor Momen din Lupşa şi popa Simion din Şasa-Lupşa“.
Vestea prinderii lui Crişan a ajuns la urechile împăratului de la Viena abia în 7 februarie 1785. Ulterior, trădătorii celui de-al treilea cap al Răscoalei au fost recompensaţi financiar.
Condamnaţi la moarte în urma unei judecăţi regizate de la Viena
Cercetarea căpitanilor Răscoalei de către comisia de anchetă austriacă de la Alba Iulia a durat aproape o lună. „Scopul cercetărilor şi a procesului era doar pentru stabilirea cauzelor răscoalei şi a implicaţiilor acesteia, precum şi necesitatea de a se regiza o judecată şi aduse dovezi pentru confirmarea sentinţei deja hotărâte de împăratul de la Viena“, crede David Prodan.
Crişan a fost întemniţat în vechiul corp de gardă din incinta Cetăţii din Alba Iulia, o clădire azi dispărută. A fost interogat de două ori de către comisia austriacă de anchetă, în timpul cărora a răspuns la 47 de întrebări. Potrivit spuselor sale, cauzele Răscoalei „au fost tirania nobilimii şi munca istovitoare pe care iobagii trebuiau să o presteze toată săptămâna pe domeniile nobiliare de la o duminică la alta fără a primi o bucată de pâine’”. Nu s-a mai ajuns la întrebările care vizau miezul problemei, întrucât Crişan şi-a pus capăt zilelor la 13 februarie 1785. „Rapoartele menţionează că s-a sugrumat în închisoare cu curelele de la opinci după unul, sau cu sfoara de la pantalonii lui albi, după altul şi cu o piatră. Unii istorici cred că a fost suprimat în închisoare ca să nu divulge eventual amestecul curţii de la Viena în răscoală şi alte date secrete importante“, este de părere Gheorghe Anghel.
În cazul lui Crişan sentinţa s-a dat în 14 februarie 1785. ,,În urma ordinului onorabilei comisii cezaro-regale instituite de Majestatea sa, pentru cercetarea şi înfrânarea tulburărilor ivite între ţăranii din Marele Principat al Transilvaniei, s-a pronunţat, la data de mai jos… contra unui făcător de rele, care a fost supus cercetării, împreună cu alţi capi ai tulburării, anume George Crişan, locuitor în Cărpiniş, în comitatul Alba, în etate de 52 ani, de religie veche şi supus cameral, ale cărui crime s-au constatat prin depoziţiile martorilor juraţilor care încă înainte de a se pronunţa sentinţa s-a sinucis în închisoare”, se arăta în sentinţa data de comisia de anchetă.
Sentinţa a fost pusă în practică la locul de supliciu, pe „Dealul Furcilor“ din Alba Iulia. Călăul i-a tăiat trupul fără suflare în patru părţi. Capul a fost pus în ţeapă la casa din Cărpeniş(n.r. localitate între Abrud şi Câmpeni), iar părţi ale corpului au fost purtate în localităţile Abrud, Bucium, Brad şi Mihăileni.
Pentru Horea şi Cloşca s-a aplicat cea mai dură pedeapsă din codul penal austriac : zdrobirea trupului cu roata. Execuţia lor a avut loc în 28 februarie 1785, tot pe „Dealul Furcilor“ din Alba Iulia.
Evenimentele nu s-au încheiat odată cu execuţia lui Horea, Cloşca şi Crişan. Multă vreme, după reprimarea Răscoalei, nobilimea şi autoritătile erau îngrijorate de reînvierea ei. Pe meleagurile Albei această teamă se mai manifesta şi la începutul anilor 1800. (Articol scris de NICU NEAG)
Se încarcă comentariile...
