Eleva exclusă din Bacalaureat după ce i-a sunat telefonul, care a învins în instanţă Inspectoratul Şcolar, poate participa la sesiunea din august a examenului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O absolventă a Liceului de Arte ”Regina Maria” din Alba Iulia, eliminată din examenul de Bacalaureat, la sesiunea din iunie 2019, după ce i-a sunat telefonul pe care îl avea asupra ei, a obţinut la Tribunalul Alba anularea actului administrativ prin care a fost sancţionată. Decizia instanţei este executorie astfel încât tânăra va putea participa la sesiunea examenului de Bacalaureat ce va fi organizată în luna august.

Inspectoratul Şcolar i-a interzis să participe în următorii 2 ani la examen.Suspendarea executării are efect până la soluţionarea definitivă a cauzei prin care absolventa a solicitat anularea deciziei de sancţionare. Instanţa a considerat că suspendarea executării actului administrativ se susţine în condiţiile în care a constatat deficienţe ale comisiei de organizare a examenului cu privire la informarea elevilor în ceea ce priveşte accesul în sălile de examen cu obiecte interzise. Instituţia a contestat decizia Tribunalului, dar dosarul nu a fost înregistrat încă la Curtea de Apel. 

În acţiunea depusă al instanţă, absolventa (P. Denisa) a precizat că potrivit repartizării candidaţilor, aşa cum a fost aceasta întocmită în prealabil şi afişata pe data de 12 iunie 2019, urma să se prezinte pentru susţinerea probei de competenţe lingvistice la Limba Engleză la ora 17.00. Datorită organizării defectuoase şi a neprezentării altor candidaţi, nu a fost respectată repartizarea pe ore, aşa cum a fost aceasta prestabilită, reclamanta primind un mesaj de la colegi să se prezinte mai repede să susţină proba de engleză, întrucât nu sunt candidaţi şi ”comisia stă degeaba şi profesorii sunt nervoşi”.

În aceste condiţii, s-a precipitat, s-a grăbit să plece de acasă şi să ajungă cât mai repede, deşi nu era încă ora la care a fost programată să susţină examenul. În graba mare reclamanta şi-a lăsat lucrurile (geanta) într-o altă sală unde erau depozitate şi alte obiecte personale ale altor candidaţi, uitând cu desăvârşire că telefonul mobil i-a rămas în buzunar. Tânăra a precizat că situaţia s-a datorat defectuoasei organizări a examenului de bacalaureat, a faptului că nu s-au respectat întocmai dispoziţiile cuprinse în Metodologia organizării examenului naţional privind organizarea si desfăşurarea examenului de bacalaureat, şi, mai ales, din cauza grabei şi a emoţiilor, fără să existe nici un moment intenţia de frauda, având în vedere că se prezenta la un examen oral. A invocat prevederile art. 13 alin. 8 si 9 din OMEN nr. 4830, respectiv faptul că ”înainte de începerea probelor, asistenţii prezintă candidaţilor prevederile metodologice care vizează organizarea şi desfăşurarea corectă a examenului de bacalaureat şi prevederile alin. 1 - 7 şi le solicită să predea toate eventualele materiale şi obiecte care, potrivit reglementărilor în vigoare pentru examenul de bacalaureat, sunt interzise în sala de examen”. 

”În data de 13 iunie 2019 nu s-au parcurs aceste etape şi nu a existat nici o instruire sau măcar o atenţionare din partea asistenţilor, special numiţi în Comisia de bacalaureat, înainte de începerea probei şi nici nu a fost întocmit un astfel de proces verbal. Dacă s-ar fi respectat cu stricteţe aceste dispoziţii şi s-ar fi făcut instruirea de care vorbeşte Metodologia, înaintea începerii probei de examen, nu ar fi fost posibilă o astfel de situaţie, întrucât nu a existat niciun moment intenţia de a frauda examenul şi, cu siguranţă, şi-ar fi amintit că are telefonul asupra sa. În aceste condiţii, cu siguranţă nu ar fi intrat în sala de examen cu acest dispozitiv”, se precizează în acţiunea civilă prin care s-a solicitat suspendarea executării actului administartiv. 

Inspectoratul a solicitat respingerea plângerii

Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Alba au solicitat, cum era de aşteptat, ca acţiunea elevei să fie respinsă şi să fie menţinut actul prin care a fost sancţionată. ”(...) justificarea emoţiilor prin decalarea orei de examinare este nedovedită şi nefondată. În data de 12 iunie 2019 candidaţilor li s-a prelucrat metodologia de derulare a examenului de bacalaureat, candidaţii semnând procesul verbal de instruire. La probele orale nu sunt profesori asistenţi, ci doar la probele scrise care, au printre atribuţii atenţionarea candidaţilor cu privire la deţinerea materialelor interzise. Potrivit Anexei 3 la Metodologie, privind atribuţiile comisiei de bacalaureat de evaluare a competenţelor lingvistice, membrii acesteia nu au astfel de obligaţii de atenţionare cu privire la prezenţa asupra candidaţilor a mijloacelor interzise. Secretarul comisiei are doar obligaţia de a afişa pe uşile sălilor de examen prevederile metodologiei, care stipulează că nu este permisă pătrunderea în sală cu materiale ajutătoare sau telefoanele mobile”, a precizat Inspectoratul Şcolar în susţinerea deciziei de sancţionare a elevei. Mai mult, la dosdar au fost depuse fotografii prin care a arătat că pe uşa sălii de examen erau afişe mari care menţionau: ”Sală de examen supravegheată video” ”Interzis accesul cu telefonul mobil în sălile de examen”.

Concluziile instanţei de judecată

În final, magistratul de la Tribunalul Alba a dat dreptate absolventei de liceu. ”(...) Derularea procedurii prealabile de informare a candidaţilor cu privire la interdicţiile pe care le au şi sancţiunile aplicabile, se realizează «înainte de începerea probelor», iar analiza sumară a acestor dispoziţii legale conduce la percepţia că se are în vedere ziua în care are loc examinarea, procedura de informare, fiind urmată de solicitarea de predare a materialelor/obiectelor interzise şi apoi de semnarea procesului verbal de către fiecare candidat. În cauză, pârâtul (Inspectoratul Şcolar – n.r.) se prevalează de faptul că la data de 12.06.2019, candidaţilor li s-a prelucrat metodologia de derulare a examenului, sens în care a fost semnat un proces verbal şi că la probele orale nu sunt profesori asistenţi care să atenţioneze elevii cu privire la deţinerea materialelor interzise, sigura obligaţie referitoare la acest aspect fiind în sarcina secretarului comisiei care trebuie să afişeze pe uşile sălilor de examen prevederile metodologiei care stipulează că nu este permisă pătrunderea în sală cu materiale ajutătoare sau cu telefoanele mobile.

În primul rând, este de remarcat faptul că procesul verbal din data de 12.06.2019 menţionează doar că a existat o şedinţă de instruire a elevilor candidaţi la Proba C – de evaluare a competenţelor într-o limbă de circulaţie internaţională, fără a se indica expres cu privire la ce aspect s-a efectuat instruirea. (...) Apoi, cu privire la tentativa de fraudă este de reţinut că din înregistrarea pusă la dispoziţia instanţei de către pârât, rezultă că reclamanta avea telefonul mobil în buzunarul din spate al pantalonilor, fiind practic perfect vizibil pentru oricine, iar mai mult de atât telefonul a şi sunat în timpul examenului deci nu a fost comutat pe modul silenţios, astfel că există dubii serioase cu privire la faptul că s-a urmărit fraudarea examenului”, se afirmă în motivarea deciziei. Magistratul mai susţine că nmu poate fi ignorat nici faptul că reclamanta a fost primită pentru susţinerea probei în jurul orei 12.00, deşi era programată în acest sens pentru ora 17.00, în condiţiile în acre regulamentul prevede că absolvenţii intră în examen în ordinea afişată, respectându-se criteriul alfabetic şi ora prevăzută pentru fiecare grupă.

”Prin interdicţia de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului de bacalaureat aceasta este privată de dreptul de a urma cursurile de învăţământ superior, fiindu-i afectat în mod ireparabil dreptul de acces la o profesie şi de a avea o carieră. Prejudiciul este cu atât mai evident cu cât reclamanta a urmat cursurile unui liceu de artă, or imposibilitatea de a continua la un nivel superior învăţământul de timp vocaţional determină în mod cert efecte negative raportat la abilităţile dobândite pe parcursul celor patru ani de liceu. Pe de altă parte, este de notorietate că în cultura noastră, ca naţiune, faptul de a nu promova Bacalaureatul anul absolvirii liceului, pentru persoana care urmăreşte acest lucru, echivalează cu «pierderea unui an din viaţă» astfel că şi din această perspectivă, prejudiciul resimţit de reclamantă nu se impunea a fi dovedit”, se mai susţine în motivare.

Citiţi şi:

 

Au obţinut ilegal subvenţii de la AJOFM Alba cu documente false. După şase ani a venit nota de plată: condamnări penale şi daune civile de peste 100.000 de lei

 

Cât de dură e justiţia din Italia: un tânăr din Alba, condamnat la 485 de zile de închisoare cu executare pentru că a cumpărat o bicicletă furată

 

„Ce-ţi trebuie, mă, eşti şmecher?” Dispută între un poliţist şi un scandalagiu încheiată cu un dosar penal şi o condamnare la închisoare

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite