Cercetări finalizate de IPJ Alba într-un dosar de braconaj cu 4 inculpaţi şi prejudiciu de 10.000 de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii din Alba au finalizat cercetările într-un dosar penal privind fapte de braconaj cinegetic prin care s-a cauzat un prejudiciu în valoare de 10.000 de euro. Faţă de patru persoane cercetate în dosar a fost propusă soluţia trimiterii în judecată.

Poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi, Substanţe Periculoase din IPJ Alba au finalizat, în 19 mai 2015, cercetările în dosarul penal privind comiterea de către 4 bărbaţi din localitatea Pănade, comuna Sîncel, a infracţiunilor de  vânătoare fără autorizaţie legală, vânătoare în afara perioadei legale de vânătoare la specia respectivă şi uz de armă letală fără drept.

În sarcina celor 4 bărbaţi, cu vârste cuprinse între 36 şi 47 de ani, s-a reţinut faptul că în data de 20 decembrie 2014, în jurul orelor 13,30, s-au deplasat în fondul cinegetic numărul 26, denumit ,,Bucerdea”, aflat pe raza comunei Sâncel şi fără a poseda autorizaţie legală de vânătoare şi în afara perioadei legale de vânătoare la specia respectivă, au împuşcat două exemplare din specia căprior (mascul), pe care ulterior le-au transportat cu un autoturism de teren. Cei 4 au fost depistaţi în flagrant delict, de către poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi, Substanţe Periculoase din IPJ Alba, în timp ce transportau căpriorii vânaţi ilegal. 

Valoare prejudiciului creat a fost estimat la 10.000 de euro, iar pe parcursul cercetărilor s-a reuşit recuperarea acestuia în proporţie de 60%. Dosarul penal întocmit în cauză a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Blaj, cu propunere de trimitere în judecată a inculpaţilor, sub aspectul comiterii infracţiunilor de „vânătoarea fără autorizaţie de vânătoare legală”, “vânarea în afara perioadelor legale de vânătoare la specia respective”, “transportul vânatului împuşcat în teren”, şi “uzul de armă letală fără drept”.

Totodată, poliţiştii au propus confiscarea autoturismului de teren folosit la comiterea infracţiunilor precum şi a celor 5 arme de vânătoare şi a celor 101 cartuşe de vânătoare, identificate în autoturism şi la domiciliile celor 4 inculpaţi.

Patru braconieri din Alba cercetaţi penal după ce au împuşcat ilegal doi căpriori

VIDEO FOTO Trei bărbaţi din Alba, reţinuţi pentru braconaj. Au vânat un căprior cu o armă deţinută ilegal

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite