Închisoare cu executare pentru tentativă de omor: un tânăr din Alba a înjunghiat patronul unui bar

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un tânăr în vârstă de 23 de ani din comuna Rădeşti, judeţul Alba, a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani de închisoare în regim de detenţie pentru tentativă de omor. Todor Crişan a înjunghiat un bărbat de 46 de ani, administrator al unui local din Aiud.

Pe lângă condamnarea la închisoare cu executare, inculpatul mai trebuie să plătească daune morale şi civile victimei. Decizia Tribunalului poate fi contestată la Curtea de Apel. Dosarul penal şi condamnarea sunt rezultatul unui scandal ce a avut loc în luna mai pe terasa unui local din Aiud. Tânărul de 23 de ani a înjunghiat ani în zona abdominală un bărbat de 46 de ani, administrator al localului respectiv. După comiterea faptei, Crişan Todor a fugit de la faţa locului, dar a fost prin de poliţie şi reţinut. Ulterior a fost arestat preventiv. Inculpatul se află şi în prezent după gratii.

Victima a fost transportată la spitalul din Aiud unde i-au fost acordate primele îngrijiri medicale şi de unde a fost transferată la spitalul din Alba Iulia. Aici a fost supusă unei intervenţii chirurgicale de urgenţă. În urma concluziilor formulate de medicul legist din care a rezultat că leziunile suferite de victimă i-au pus în pericol viaţa şi a cercetărilor efectuate de poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, s-a concluzionat că agresorul trebuie să fie cercetat şi trimis în judecată pentru infracţiunile de tentativă de omor şi port fără drept al cuţitului. 

Tânărul nu este la prima faptă penală pentru care a fost găsit vinovat de justiţie. În martie 2013 a fost condamnat de Judecătoria Aiud la pedeapsa de 1 an de închisoare cu suspendare pentru lovire şi ultraj contra bunelor moravuri, iar sentinţa a rămas definitivă. Acest lucru a contat decisiv şi în stabilirea pedepsei cu executare din dosarul de tentativă de omor.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite