Veşti bune din Justiţie

Completul a casat sentinţa de achitare şi a reţinut dosarul pentru rejudecare.

Ieri-dimineaţă, credeam că va fi o ştire ca oricare alta. Urma să se dea verdictul final în dosarul Romsilva 2, cel în care fostul director al Regiei Pădurilor, deputatul PSD Ion Dumitru, era acuzat că a cumpărat un tanc portocaliu cu un adaos comercial de două mii la sută. Vânzător era colegul său de partid, deputatul PSD Mugurel Surupăceanu, mai exact mama acestuia - că aşa se poartă în politică, marile afaceri le fac mamele şi mătuşile.

Tancul fusese adus din Ucraina cu şase mii de dolari şi a fost vândut la Romsilva pentru 300.000 de dolari, în urma unei licitaţii trucate aproape perfect. În primă instanţă, la un complet de trei judecători ai Înaltei Curţi, Ion Dumitru fusese achitat. Acelaşi Ion Dumitru, la aceeaşi instanţă, mai beneficiase de două achitări - pe fond şi în recurs - în dosarul Romsilva 1, unde era acuzat tot de achiziţii faraonice, rezultate din licitaţii la fel de bine trucate.

Aşadar, ieri-dimineaţă mă aşteptam ca ştirea să sune aşa: deputatul Ion Dumitru a fost achitat definitiv şi în dosarul Romsilva 2. Iată însă că ştirea a sunat surprinzător: completul de cinci judecători a casat sentinţa de achitare şi a reţinut dosarul pentru rejudecare. Deci l-a reţinut, nu l-a trimis înapoi la un complet de trei judecători. Ceea ce înseamnă că probele administrate în prima instanţă sunt suficiente, dar interpretarea acestora va fi alta. Asta sună sumbru pentru Ion Dumitru şi acoliţii săi, dar arată luminos pentru sentimentul dreptăţii din România.

Justiţia din România nu operează cu precedentul judiciar. Adică sentinţele nu sunt, prin ele însele, izvor de drept. Dar un ansamblu de sentinţe similare date în speţe asemănătoare, şi mai cu seamă cele pronunţate de Înalta Curte, formează ceea ce se cheamă jurisprudenţă, care poate fi invocată în sentinţele judecătoreşti.

Sentinţele de achitare de care s-a bucurat până acum deputatul Ion Dumitru erau pe cale de a forma o asemenea jurisprudenţă. Or, acestea, toate trei, s-au bazat pe o colosală confuzie pe care cele trei completuri au comis-o - nu ştiu dacă deliberat sau din neştiinţă. E vorba despre confuzia dintre fonduri publice şi fonduri bugetare. Ca unul care a citit atât rechizitoriile, cât şi motivările sentinţelor de achitare, pot spune că nici una dintre instanţe nu a contestat faptele expuse de către procurori şi nici probele prezentate de aceştia. Dar au interpretat că, atâta vreme cât Romsilva se autofinanţează, deci nu primeşte bani de la buget, ba chiar are şi profit, Ion Dumitru era îndreptăţit să procedeze aşa cum a procedat. Or, o asemenea interpretare este absolut scandaloasă. Romsilva nu operează cu fonduri de la buget, e adevărat, dar în mod cert operează cu fonduri publice - căci nu a fost fondată cu banii privaţi ai lui Ion Dumitru.

Dispoziţia completului de cinci judecători anunţă o modificare de substanţă a modului în care Înalta Curte abordează acest gen de speţe. Şi asta e o veste cum nu se poate mai bună, mai puţin pentru cei care au comis - sau au de gând să comită - fapte precum cele ale lui Ion Dumitru.

Liviu Avram este Redactor-Şef Adjunct "Adevărul"