La Mulţi Ani, Paul Goma!
0Paul Goma este omagiat la Chişinău, pe malurile Dâmboviţei e tăcere deplină.
La 2 octombrie, scriitorul Paul Goma, cel mai important disident român din vremea comunismului, a împlinit 75 de ani. Cu acest prilej, Academia de Ştiinţe a Republicii Moldova - scriitorul s-a născut la Mana, în Basarabia - îi trimite un mesaj de felicitare, prin care, transmiţându-i cuvenitele urări, îl anunţă că urmează a fi cooptat membru de onoare al înaltei instituţii academice. De asemenea, preşedintele Academiei, dl Gheorghe Duca, îşi exprimă regretul că, din motive birocratice, pe care nu le cunosc, Paul Goma n-a putut fi oaspetele de onoare al conferinţei ştiinţifice „Paul Goma la 75 de ani", organizată la 4 octombrie de instituţia pe care o conduce. Mai ştiu că revista „Metaliteratura", editată de „Institutul de Filologie" al Academiei, pregăteşte numărul special Goma, iar presa basarabeană din aceste zile, atât cea scrisă, cât şi cea electronică, îl sărbătoreşte cum se cuvine pe marele scriitor şi luptător anticomunist.
În aceleaşi zile, pe malurile Dâmboviţei, Someşului şi Bahluiului, e linişte deplină. Nimeni, în afara unor mesaje private, nu s-a gândit că ar fi fost cazul ca Paul Goma, dacă nu să fie celebrat precum dincolo de Prut, măcar să fie felicitat cu prilejul frumoasei vârste. De parcă nu i-ar fi dorit-o! Ştiu că Paul Goma nu este simpatizat de oficialităţile politice şi culturale din România, pentru că şi-a spus clar şi răspicat părerea faţă de ele, aşa cum a procedat şi în vremea comunismului. Ştiu că nici confraţii scriitori nu-l au la inimă, pentru că Goma a avut curajul să protesteze în gura mare atunci când cei mai mulţi, dacă nu făceau direct jocul regimului, atunci protestau în gând sau sub plapumă. Ştiu că unii nu-i iartă opiniile din jurnale. Ştiu că mulţi au făcut jocul Securităţii, difuzând opinia acesteia că „o fi având Goma curaj, dar nu e scriitor. Unii o fac şi acum! Ştiu, de asemenea, că unele din părerile sale din ultimii ani sunt dificil, poate imposibil, de acceptat. Ştiu toate acestea. Şi, totuşi, cred că, măcar cu un asemenea prilej, securea tăcerii - că acesta este chipul luat de securea războiului - putea fi îngropată, în ciudata noastră patrie.
Pentru că Paul Goma este scriitor român şi, dincolo de zecile de limbi în care a fost tradus, şi-a scris cărţile în româneşte. Mai mult, cu fantasticul său talent lingvistic, a şi îmbogăţit „mult e dulcea şi frumoasa", după formula altui basarabean. De asemenea, Goma şi-a făcut închisoarea şi domiciliul forţat în România, tot aici a iniţiat mişcarea pentru drepturile omului - la care nu au aderat decât 2 (doi!) scriitori, Ion Negoiţescu şi Ioan Vianu - , aici a fost arestat din nou în primăvara lui 1977 şi tot de aici a fost expulzat în toamna aceluiaşi an. Nu ştiu dacă mai e cazul să reamintesc cum i-am mulţumit noi pentru opera oferită şi pentru exemplul de curaj şi verticalitate, pe care, de altfel, nu ne-am dovedit în stare să-l urmăm. Că nu i-a fost reacordată nici până azi cetăţenia la care nu a renunţat de bunăvoie, ci i-a fost retrasă?! Că i-au fost arse cărţi întoarse în limba română, pentru că nu se vindeau repede ca Sandra Brown?! Că nici măcar Uniunea Scriitorilor n-a fost în stare să comită gestul reparatoriu al reprimirii în rândurile sale, pe care, iarăşi, nu de bunăvoie le părăsise?!
Până la urmă, am reamintit toate aceste gesturi de mulţumire paradoxală! Cu ce folos? Niciunul, desigur. Doar aşa, ca un simplu act de neuitare. Neuitarea către care el însuşi ne îndeamnă, chiar dacă nu în ceea ce‑l priveşte.
La Mulţi Ani, Paul Goma!
Dumnezeu să-ţi dea sănătate.
Se încarcă comentariile...
