Adevarul.ro

Iniţiativa ARC este foarte bună. Nu ştiu însă ce şanse de reuşită are, în măsura în care se bazează pe bunăvoinţa şi bună-credinţa clasei politice.

Pe măsură ce criza avansează, iar aroganţa guvernanţilor ţine pasul cu acest avans, societatea pare să se trezească, după cum arată mitingurile ce continuă şi pe gerul din ultimele zile, iar organizaţiile de societate civilă să devină mai active. Pe acest fond, puterea a răspuns aruncând poporului „capul lui Moţoc-Baconsky". Folosesc această grafie din respect pentru tatăl fostului ministru, ba chiar faţă şi de el însuşi, pe când nu devenise ciocoi. Opoziţia a încercat şi ea un răspuns, ba încercând să se lipească de mişcările populare, ba cerând alegeri anticipate, ba ameninţând cu retragerea din Parlament. Între timp, a renunţat la toate şi e în căutare de strategie. Până la urmă, mişcările cele mai interesante rămân cele de la nivelul societăţii, fie că ne referim la proteste, fie la iniţiativele organizaţiilor civice. În context, mă refer la recenta iniţiativă a „Asociaţiei pentru o Românie Curată", ARC, alcătuită din optsprezece din cele mai cunoscute ONG-uri de la noi, între care SAR, Freedom House, Centrul pentru Jurnalism Independent, Academia de Advocacy etc. Până acum, ARC s-a manifestat mai ales ca un „portal anticorupţie", făcând publice „dosarele în instanţă", pe cele cu „sentinţă definitivă" şi pe cele „noi" ale demnitarilor băştinaşi. La câteva zile după izbucnirea mişcărilor de stradă, ARC a lansat o „cerere de oferte" către populaţie, solicitând acesteia să furnizeze pretenţiile pe care le are de la politicieni. Acum câteva zile, organizaţia a făcut publice respectivele propuneri, centralizate şi grupate în şase mari categorii: democraţie, alegeri şi partide politice; Parlament, guvern, preşedinţie; transparenţă şi bună guvernare; participare publică şi dialog civic; mediu; Justiţie. Sunt 33 de propuneri în total şi doritorii le pot citi în detaliu pe romaniacurată.ro. În momentul de faţă, sugestiile colectate sunt din nou propuse publicului, pentru a se ajunge la un document final, care să fie înaintat partidelor spre semnare, ca un fel de angajament. De bună seamă, tot ce este inventariat în document reprezintă doleanţe legitime şi importante ale societăţii. Problemele apar în ce priveşte şansele de reuşită. Iniţiativa ARC este oarecum naivă, ea pleacă de la un fel de prezumţie de bunăvoinţă şi bună-credinţă din partea clasei politice, faţă de care eu am mari îndoieli. Vor accepta acestea, pe bune, reducerea imunităţii ca în statele normale? Sau funcţionarea impecabilă a Justiţiei? Strânse cu uşa de refuzul manifest al populaţiei în raport cu clasa politică în ansamblu, este posibil ca partidele, măcar unele dintre ele, să semneze acordul. Nu avem însă nicio garanţie că îl vor şi respecta odată ajunse la putere sau numai în Parlament. Doresc, desigur, tot succesul acestei iniţiative, pentru că doleanţele colectate sunt şi ale mele, dar speranţele nu sunt exorbitante. Mă întreb numai de ce ARC n-a răspuns într-un fel propunerii colegului meu, de monitorizare continuă a clasei politice prin raportarea la un Cod deontologic elaborat de societatea civilă. Este posibil ca o asemenea activitate să necesite o infrastructură - oameni, spaţii, echipamente - mai puternică decât cea pe care o are organizaţia la dispoziţie. Dar, pe de o parte, aceasta poate fi îmbogăţită, inclusiv prin cooptarea de noi asociaţii, pe de alta, există avantajul unei activităţi autonome, nedependente de bunăvoinţa, ca să nu mai vorbesc şi de bună-credinţa clasei politice. Şi, de altfel, cele două acţiuni nu sunt exclusive, ci complementare. Monitorizarea continuă poate fi un sprijin excelent în observarea respectării acordului de către politicienii noştri din viitoarea putere şi din viitoarea opoziţie.

Liviu Antonesei este scriitor şi jurnalist. Din aprilie 2010, susţine o rubrică săptămânală de comentariu politic în „Adevărul".