Matei Suciu, designer: „Mobilierul ideal te face să crezi că a fost creat pentru tine“

Matei Suciu a fost desemnat cel mai bun designer de mobilă la BIFE 2012, târgul de profil care s-a desfăşurat în această toamnă la Romexpo.

Tatăl său este sculptorul constănţean Daniil Suciu, iar mama sa, Cornelia, este pictoriţă. Matei Suciu a crescut printre lucrările de „La ateliere", zona liberă situată pe malul mării, unde funcţionează Uniunea Artiştilor Plastici din Constanţa. Şi-a dorit să sculpteze precum tatăl său, însă ceva mai mult, mai modern. Aşa că a devenit designer industrial, specializat pe mobilier - domeniu în care avangardismul lui nu s-a potrivit pieţei în anii de început. Pentru a-şi urma visul, a rezistat curentului de a lucra pe bani frumoşi în publicitate. Acum creează mobilier pentru copii, clienţii pe care îi consideră cei mai nedreptăţiţi atunci când vine vorba despre libertatea de a alege.

Weekend Adevărul: Ai fost „copil de trupă" al Uniunii Artiştilor Plastici din Constanţa. Cum ţi-ai modelat propriul drum în artă?

Matei Suciu: Practic, am crescut în curtea lor. „La ateliere" este ce se cheamă astăzi Atelierele de Creaţie ale Uniunii Artiştilor Plastici din Constanţa. O curte mare, frumoasă, decorată din plin cu tot felul de lucrări, sculptură în mare parte. Printre artiştii care îşi aveau atelierele acolo era şi tatăl meu, Daniil, şi naşul meu, Wilhelm (Wili) Demeter, creatorul Obeliscului din Costineşti. Erau toţi o mare familie: pictori, ceramişti, graficieni. În anii '80, spaţiul acela era „zona liberă", un loc cu vibraţii foarte puternice. În 1989 a venit timpul să dau la liceu. Cum la Constanţa nu exista un liceu de artă, am intrat cu greu la „6", Liceul „Traian" de astăzi. Stăteam destul de prost la capitolul matematică-fizică. Şansa mi-a surâs însă după un an, când la Revoluţie s-a înfiinţat Liceul de Artă. Am dat din nou treapta întâi şi am intrat. Am ales secţia Sculptură, bineînţeles. E o poveste haioasă acolo. Evident că majoritatea profesorilor erau de „La ateliere". Cu Wili în fruntea comisiei. Eram foarte curios să aflu cu cât am intrat, pentru că ştiam că o să intru, dar cu cât? Constat cu stupoare că sunt undeva, al şaselea sau al şaptelea pe listă. Mă duc glonţ „La ateliere", să aflu de ce! Acolo îl găsesc pe Wili, care zâmbea calm. „Da, ai avut lucrare de 10, dar n-am putut să-ţi dau nota maximă. E mai bine aşa, lumea ştie cine eşti." Artiştii ăştia...

Descrie-ne piaţa din România. Care sunt tendinţele? Are loc şi cum îşi face loc un tânăr designer în domeniul acesta?

Aici e problema. Dacă producătorii de bunuri, indiferent de domeniu, nu realizează că trebuie să-şi dezvolte produse, nu numai să producă după tiparele/proiectele altora, nu vor ajunge decât într-o competiţie a forţei de muncă cu cel mai mic preţ. Pentru aceştia va fi din ce în ce mai greu să realizeze profit, atât timp cât vor juca numai ca producători. Nu ai cum să creezi valoare adăugată fără să dezvolţi/creezi produse. Din păcate, lucrul ăsta nu se întâmplă încă. Şi nu înţeleg de ce! Cred însă că cine vrea să joace în continuare va trebui să ia în echipă un designer. Este din ce în ce mai clar că lucrurile încep să se reaşeze şi să funcţioneze pe raţionament de competenţă şi performanţă. Să sperăm că în timp util.

Vorbeşte-ne despre produsele tale: forme, inspiraţie, modele, materiale, culori, utilitate.

În general, inspiraţia vine din funcţie, de la utilitatea pe care o cere produsul sau mediul în care o să funcţioneze. Nu poţi face o sticlă de apă, un PET, de exemplu, care să semene cu un recipient din cristal - vezi sticla de Borsec. Asta e definiţia kitschului. Sau un alt exemplu ar fi un bec în forma unei flăcări. Sigur că, fără fantezie, simplitatea e anostă. Cam tot ce desenez are o doză de fantezie. De multe ori nu se percepe, dar dacă ai sentimentul de bucurie când vezi un produs, atunci fii sigur că are şi o doză de fantezie! Am încercat de fiecare dată ca produsele mele să te facă să zâmbeşti. Nu pentru că au haz sau sunt funny, ci pentru că îţi creează o stare de bine, de bucurie. Este mult prea serios totul în jur. Sunt foarte multe reguli prost aplicate. De exemplu: „trebuie să fie din acelaşi set" sau „trebuie să asortăm". Nu că nu ar fi bine să facem conexiuni. Lucrul pentru Zebra Kids mi-a fost ca o mănuşă. Mobilierul pentru copii este o temă extrem de dificilă. Trebuie să desenezi un produs foarte sigur, în primul rând. După aceea, trebuie să le placă părinţilor, pentru că ei plătesc. Ei vor vrea să comunice în exterior ce fel de confort au pregătit pentru copiii lor şi de multe ori iau decizia de a cumpăra numai din aceste considerente. Iar abia apoi, culmea, copiii trebuie să iubească mobilierul. Nu e uşor, dar, sigur, am „păcălit" o grămadă de părinţi. E complicat să eviţi această raţiune a cumpărătorului. Asta se întâmplă în toată aria designului de produs. Produsele pe care le fac de obicei nu surprind, nu asta vreau, ci atunci când le vezi prima oară să îţi spună tot, să ai sentimentul că mai mult nu era nevoie, să îţi dea cumva siguranţă, că nu sunt străine, că ştii cum funcţionează fără să te fi întâlnit vreodată cu ele. Şi atunci să zâmbeşti şi să îţi spui: „Este exact ce trebuie".

Dacă ar fi să alegi piesa ta preferată de mobilier...

Cu siguranţă, este vorba despre Moreana (n. r. - aşa spun bătrânii din Delta Dunării unui vânt cald care bate dinspre sud). Este un proiect născut pentru o amenajare de suflet - o casă ecologică din Deltă. Cu un an în urmă, un bun prieten şi coleg de călătorii în Deltă decidea să construiască o casă acolo. Un proiect ambiţios, care avea să urmeze o singură regulă: integrarea sută la sută în ecosistem - materiale, resurse energetice, arhitectură şi, bineînţeles, interioare. Suntem la final acum şi pot să-ţi spun că este splendid. Interiorul are energia de a te transpune direct în poveste. Nu este vorba despre reconstruirea unui interior identic cu cele de acum 100 ani, cum ne-am obişnuit să întâlnim la amenajările agroturistice. Casa este o interpretare a poveştii locului, iar Moreana este o interpretare a mobilierului ţărănesc din zonă. Inima unui cămin este masa, în jurul căreia se adună toată familia, cu oaspeţii, cu cei dragi. În Muntenia, Oltenia, Moldova şi Dobrogea, apare această masă mică, rotundă, cu trei sau patru picioare, datorată influenţelor orientale şi balcanice. Scaunele joase se întâlnesc mai ales în sud, sub forma unui taburet cu trei picioare înfipte şi împănate într-un disc. La Moreana, forma triunghiulară a şezutului scaunelor, cu laturile uşor curbate şi neregulate, încearcă să păstreze caracterul rudimentar al procesului de fabricaţie folosit de meşterii populari. Dar, de asemenea, creează unitate vizuală şi constructivă cu planurile şi proiecţiile descrise de cele trei picioare. Special este un text ce apare pe blatul mesei, care reprezintă definiţia din dicţionar a unui regionalism din Dobrogea. „Şi mai special" este faptul că pe fiecare dintre cele opt mese este un alt text. Îmi place să cred că, la primul mic dejun, oaspeţii vor avea ceva de povestit despre noua experienţă, nu doar culinară, ci şi lingvistică.

Cu proiectul Moreana ai câştigat premiul BIFE 2012?

Da, cu varianta adaptată pentru şase persoane. Dispunerea pe laturile mesei este 2/2/2 şi nu 2/1/2/1, cum este pe forma clasică, astfel că, în acest context, devine inutilă întrebarea: „Cine stă în capul mesei?". Premiul a constat într-o excursie la târgul internaţional de mobilă de la Milano. La alte competiţii nu am participat dintr-un motiv foarte pragmatic, care ţine de bani. Majoritatea competiţiilor internaţionale puternice de profil au o taxă de participare pe măsură şi cam de fiecare dată am găsit altă destinaţie pentru bani. Am investit în materiale şi, în general, am căutat să fac să meargă atelierul.

Ce sfaturi dai despre decorarea unei încăperi? Mobilierul este un accesoriu sau este chiar mediul în sine?

Interiorul trebuie să răspundă în primul rând scopului pentru care a fost creat. Dacă este o bucătărie, atunci va trebui să te facă să găteşti cu bucurie, să aibă „sare şi piper". Dacă este un hol de hotel, trebuie să simţi că eşti un oaspete. Mobilierul este necesar, iar ca orice lucru necesar, devine parte din viaţa ta şi îţi defineşte felul în care trăieşti, te odihneşti, cum mănânci, cum socializezi. Mobilierul ideal te face să crezi că a fost creat pentru tine.

Lumea trebuie să-şi aleagă mobilierul care o reprezintă sau pe cel la care visează? Ce spune mobilierul despre proprietar?

Mobilierul rămâne poate cel mai puternic comunicator al personalităţii noastre. Pe de altă parte, mobilierul este un produs ce poate crea identitate. Ce este modern nu este întotdeauna modern, iar ce este comod poate nu este întotdeauna ceea ce vrem să comunice. Cred că trebuie, pur şi simplu, să simţi bucurie atunci când ai mobilierul care trebuie. Bucuria vine din funcţionalitate, din confort, calitate şi din ce îţi transmite personal, ca utilizator individual.

Cum evităm să cădem în capcana de a avea o casă superutilată, care „dă bine", dar fără personalitate şi căldură?

Mobilierul trebuie să-ţi îmbunătăţească viaţa. Trebuie să simţi asta. Atunci ai ales ce trebuie. Imaginaţi-vă că nu aţi avea niciodată musafiri şi aţi rămâne singuri cu mobilierul. Aţi avea ce să vă spuneţi?