Adevarul.ro

Adevarul pentru
iPhone, iPad si Android

Cum va fi vremea în acest weekend: ninsori în zona montană şi ploi în sudul ţării

6 ianuarie 2012, 11:04 |  Autor: Dumitru Baltă, Iulian Ioncea | 

Cuvinte cheie: vreme, meteo, Romania, ploi, ninsori,

 Foto: Arhivă Adevărul

Foto: Arhivă Adevărul

 

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, vineri dimineaţă, o informare de ninsori viscolite şi de ploi, valabilă de vineri, de la ora 18.00, până sîmbătă, la ora 18.00.

Va ninge în zona montană, în sud-estul Transilvaniei, apoi local şi în Moldova. Vântul va avea intensificări în majoritatea regiunilor, cu viteze mai mari la munte, în special în zona Carpaţilor Meridionali şi Orientali, unde rafalele vor depăsi 90 de kilometri pe oră, viscolind sau spulberând zăpada.

Ninsori viscolite vor fi trecător şi în Moldova, îndeosebi pe parcursul zilei de sâmbătă. În regiunile sudice şi sud-estice vor fi mai ales ploi, iar izolat, în sud-est, cantităţile de apă vor depăși 20 de litri pe metrul pătrat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 1 și 13 grade.

Sâmbătă: Vremea va continua să se răcească

Cerul va fi mai mult noros și, mai ales ziua, vor cădea precipitaţii pe arii extinse, predominant sub formă de ploaie în Dobrogea, mixte în Muntenia și Oltenia și, mai ales sub formă de ninsoare în Transilvania și în Moldova și izolat în restul teritoriului. Vântul va prezenta intensificări în Dobrogea, Bărăgan și Moldova. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -1 și 7 grade.

Duminică: Ninsori slabe

Temperaturile maxime cuprinse între -4 și 6 grade și cele minime, cuprinse dimineaţa între -8 și 0 grade, mai scăzute în depresiuni, se încadrează în limitele normale pentru această dată. Cerul va fi mai mult noros în vestul, centrul și nord-vestul ţării, unde local va ninge slab. În restul teritoriului, pe arii restrânse, va ninge slab. Vântul va prezenta intensificări pe litoral și la munte.

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    UE are mijloacele de a pedepsi Ungaria. După pericolul contagiunii economice, apare riscul contagiunii politice

    "O lovitură demnă de Putin". "Ungaria e primul stat UE care pune în discuţie prezumţia că demo ...

    FOTO Mircea Lucescu, rănit într-un accident. Are nevoie de operaţie!

    Antrenorul Mircea Lucescu (66 de ani) a fost implicat într-un accident de circulaţie pe Bd Vasi ...

    PANICĂ ÎN AVION O aeronava cu probleme tehnice a fost oprită la timp înainte să decoleze de pe Otopeni

    Avionul se pregătea să decoleze către Roma în jurul orei 6 iar piloţii şi-au dat seama că acest ...

    Studenta criminală de la Medicină şi traficantul de droguri care a lăsat-o gravidă s-ar fi îndrăgostit în bucătăria puşcăriei. Oficial ANP: "Este exclus"

    Vestea că studenta de la Medicină, condamnată pentru crimă, a rămas însărcinată în spatele grat ...

    Ce înseamnă să fii sărac în Grecia

    Modalitatea de evaluare a sărăciei îi face pe mulţi să afirme că „săracii“ greci nu sunt chiar ...

    Tatăl copilului criminalei de la Medicină este un infractor închis pentru trafic de droguri

    Studenta criminală Carmen Bejan este însărcinată în luna a cincea cu traficantul de droguri Cl ...

    Cine este judecătoarea Alina Ghica, noul preşedinte al CSM

    Judecătoarea Alina Nicoleta Ghica (36 de ani) a fost preşedinta Secţiei de contencios-administr ...

    FOTOGALERIE Fabrica de cauciucuri din Milișăuți a luat foc din nou, după șapte luni de la explozia soldată cu doi morţi UPDATE

    Potrivit pompierilor, incendiul a izbucnit de la centrala tarmică a fabricii. Mai multe echipaj ...

    UPDATE Aproape 100 de șoferi sunt blocați pe Muntele Mic, pentru că au sfidat legea cu tupeu

    Deși nu se circulă pe drumul care leagă telescaunul de platoul de pe Muntele Mic, aspect care e ...

    FOTO Şoferiţa acroşată de maşina lui Mircea Lucescu: "Nu am crezut că o să intre tramvaiul în el"

    Şoferiţa care a fost acroşată de maşina condusă de Mircea Lucescu afirmă că nu a crezut că tra ...


    Adevarul on Facebook

    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

    Du-te acasă, bodyguard!

    Petre Barbu

    Şi am uitat, la dracu’!, să mă iubesc şi să-mi iubesc îngerul meu păzitor.     

    Se poartă căpuşele

    Simona Catrina

    Mi-amintesc de un amic bun ca un corn cald, generos şi chitit pe o viaţă onestă, îndrăgostit ghem de o colegă de facultate.

    Papagalul lui Flaubert

    Andrei Craciun

    Am aniversat de curând, în tăcere, fără fast, ba chiar fără niciun martor, un deceniu de când sunt flaubertian.

    Restauraţia

    Liviu Avram

    Cel mai norocos personaj din procesul Trofeul Calităţii este Adrian Năstase.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole