VIDEO Nava spaţială Soyuz ajunge azi la Staţia Spaţială. Evenimentul este difuzat în direct

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nava Soyuz a decolat marţi (foto: space.com)
Nava Soyuz a decolat marţi (foto: space.com)

Nava rusească se apropie de Staţia Spaţială Internaţională şi va ajunge azi la destinaţie cu  trei rezidenţi noi ai laboratorului din spaţiu.

Capsula spaţială Soyuz TMA-06 se va ancora la staţia spaţială la 14.35, ora României. La bord sunt astronautul american de la NASA, Kevin Ford, şi cosmonauţii ruşi Oleg Novitskiy şi Evgeny Tarelkin (Roscosmos), scrie time.com. Staţia spaţială urmează să fie „acasă” pentru aceştia timp de cinci luni, începând de azi. Aceştia se alătură celor trei membri ai echipajului care locuiesc deja pe orbită din data de 17 iulie: comandantul Sunita Williams şi inginerii de zbor Akihiko Hoshide şi Yuri Malenchenko.

Soyuz s-a lansat în orbită marţi, 23 octombrie, din Kazakhstan. Cei trei astronauţi nu sunt singurii pământeni de la bord: 32 de peşti călătoresc spre acvariul din spaţiu, parte a unui experiment care studiază cum se adaptează aceştia microgravitaţiei.

Lansarea în spaţiu a rachetei:

Momentul în care Soyuz ajunge la destinaţie şi se va ancora de staţia spaţială este transmis în direct online pe site-ul NASA. Space.com preia, de asemenea, transmisia live.

Intră în comunitatea Adevărul Life de pe Facebook. CLICK AICI

Banner Adevărul Life
Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite