Cum i-a adus popcornul o avere unui american: 7,2 milioane de dolari din cauza unui ingredient!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În cele şapte ediţii, festivalul a adus în sala de cinema mai mult de 50.000 de spectatori
În cele şapte ediţii, festivalul a adus în sala de cinema mai mult de 50.000 de spectatori

Decizie incredibilă a judecătorilor americani: un bărbat diagnosticat cu o boală respiratorie gravă, cauzată de un ingredient care dă aroma de unt a floricelelor de porumb va primi despăgubiri de 7,2 milioane de dolari de la producătorul, respectiv distribuitorul produsului.

Wayne Watson, în vârstă de 59 de ani, din Colorado, a fost diagnosticat cu o boală cronică în anul 2007. El a demonstrat la tribunal că s-a îmbolnăvit din cauza floricelelor de porumb pe care le consuma zilnic. El a inhalat timp de ani de zile mirosul artificial de unt de pe floricele, dat de diacetil, relatează Mediafax citând guardian.co.uk.

Juraţii care au judecat cazul său au ajuns la concluzia că producătorul floricelelor pentru microunde consumate de Watson şi lanţul de magazine în care erau comercializate au dat dovadă de neglijenţă, neavertizând cumpărătorii că diacetilul din compoziţia produsului este periculos.

Bronşiolita obliterantă cauzează probleme respiratorii ireversibile, făcând dificilă scoaterea aerului din plămâni. Tratamentul, de cele mai multe ori, este ineficient, transplantul pulmonar reprezentând cea mai bună metodă.

Potrivit avocatului său, Wayne Watson din Denver a fost primul consumator de floricele de porumb pentru microunde diagnosticat cu această boală, care s-a manifestat cu precădere la muncitorii din fabricile de popcorn unde este folosit diacetilul.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite