Windows, peste iPhone în trei ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sistemul de operare pentru dispozitive mobile, Windows Phone, ar putea deveni a doua cea mai populară platformă pentru smartphone-uri în 2015, anticipă specialiştii de la firma de analiză iSuppli.

Specialiştii, citaţi de presa britanică, spun că nu se pune problema ca Android să pice de pe locul întâi, cota sistemului dezvoltat de Google urmând să crească de la 47,4% în 2011 la 58,1% peste trei ani. Lucrurile se vor schimba în lupta celor de pe locurile inferioare ale clasamentului. Astfel, Apple porneşte în 2012 de la o cotă de piaţă de 18% şi ar putea scădea discret până în 2015, la 16,6%, ajungând pe locul al treilea.

Nokia ajută Windows Phone

Windows Phone, dezvoltat de Microsoft, a fost considerat până acum doar un sistem de operare de nişă, deşi reacţiile utilizatorilor au fost pozitive, iar mulţi l-au considerat a fi la un nivel superior Android sau iOS. Acest lucru, combinat şi cu faptul că nu foarte mulţi producători au ales o platformă pe care oamenii nu o cunoşteau, a dus la o cotă de piaţă dezamăgitoare: 1,9%. Însă, semne bune viitorul are: conform iSuppli, 16,7% din piaţa de smartphone-uri va fi deţinută de platforma Microsoft în 2015.

Analistul Wayne Lam a declarat că „noul telefon Nokia Lumia 900, un smartphone performant, din categoria high-end, va fi startul renaşterii Windows Phone". Specialiştii sunt încrezători că alegerea Nokia de a se concentra pe piaţa americană poate fi punctul cheie al unei reveniri.

image
Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite