Adevarul.ro

"Într-o zi totul a fost dat peste cap. La început am crezut că sunt doar demonstraţii de stradă. Curând au luat turnura unei lovituri de stat.  A fost o perioadă foarte ciudată în care nu se ştia exact ce se întâmplă, în care nu puteai să ieşi afară după ora 8 seara, pentru că armata avea ordin să tragă. În cele trei săptămâni cât au durat violenţele au murit circa 100 de oameni", îşi aminteşte românul Laurenţiu Ţircă de zilele de voluntar în Madagascar.

Laurenţiu a părăsit insula la 20 de zile după începerea violenţelor.  Experienţa sa ca volunatar al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) s-au încheiat cu o sperietură pe cinste.

Printre românii care aleg să plece la mii de kilometri de ţară pentru a participa la programe de voluntariat în ţările Lumii a Treia sunt mulţi ca Laurenţiu: oameni care fac acest lucru din convingere şi pentru că au în sânge implicarea în proiecte sociale.

Voluntar printre gloanţe

Când e vorba de asumare de riscuri, Laurenţiu chiar ştie despre ce vorbeşte. A asistat la o lovitură de stat la mii de kilometri de ţară, a locuit într-o casă în care nopţile erau un chin din cauza insectelor şi a rezistat cinci luni într-un stat în care condiţiile precare de igienă uşurează răspândirea malariei. "Din şase stagiari, câţi eram noi, singurii care au făcut malarie sunt cei care luau tratament. Eu am avut noroc. Când mâncam la cantina de la muncă, de fapt un fel de birt, eram conştient că nu avea apă curentă sau că  vasele nu erau bine spălate. De fapt, oricine merge într-o ţară tropicală, trebuie să se aştepte să aibă probleme cu stomacul, indiferent de ce bea sau mănâncă", istoriseşte Laurenţiu.

Absolvent de studii economice, Laurenţiu a ajuns în Madagascar câştigând o bursă oferită de o companie olandeză atunci când studia în această ţară. Experienţa din Madagascar şi muncă de la agenţia ONU, distribuind ajutoare pentru cei afectaţi de cicloane, i-a deschis apetitul pentru participarea la astfel de programe de dezvoltare şi întrajutorare. Acum şi-a pus în cap să plece în America Latină. "Aş vrea să mă întorc în Africa şi să ajung neapărat şi în America Latină", declară tânărul.

"Nu puteai merge pe stradă pentru că nu aveau trotuar"

Recunoaşte deschis nu era pregătit pentru ce însemna Madagascarul şi că i-a luat ceva timp să se adapteze oamenilor şi condiţiilor de viaţă de acolo. "Şocul a fost foarte mare. Problemele variau de la condiţiile precare de igienă la imposibilitatea de a merge pe stradă pentru că nu era trotuare sau iluminare stradală. După o lună m-am adaptat", istoriseşte Laurenţiu experienţa sa tropicală.

Povesteşte amuzat despre perioada în care stătea, în chirie, la o familie de localnici şi era terorizat de insecte: "Nu ştiu dacă erau purici sau păianjeni, însă mă pişcau toată noaptea îndiferent cu ce soluţii mă dădeam sau câtă plasă de protecţie foloseam".

Laurenţiu a fost printre malgaşi circa cinci luni. În aprilie anul acesta era din nou în Bucureşti şi gata să-şi reia proiectele de voluntariat. De când s-a întors a şi pus bazele unui ONG "Asociaţia Secular-Umanistă din România" şi colaborează frecvent cu organizaţii non-guvernamentale care au ca obiectiv integrarea romilor în societate.

"Viaţa e frumoasă, chiar dacă eşti sărac"

Despre oamenii întâlniţi pe insula (a patra ca mărime sin lume, n.r) de la tropice are numai cuvinte de laudă. "Oamenii, care sunt foarte săraci, reuşeau totuşi să-şi facă viaţa frumoasă. Cei care munceau pământul atât cât să poată supravieţui ieşeau seara în faţa casei cu o chitară improvizată în mână şi începeau să cânte. Am văzut mai mult civism şi bun simţ în societatea malgaşă decât în România", adaugă Laurenţiu.

Ca el sunt mulţi alţii, români sau românce care petrec departe de casă luni sau chiar ani, participând la programe umanitare. Unii dintre ei, oameni care au lucrat pentru ONG-uri încă din ţară, şi care au implicarea socială în sânge, reuşesc să plece ca profesionişti. Este cazul timişorencei Cristina Gaşpar, care se află încă în India pentru a ajuta organizaţia nonguvernamentală Gram Vikas la dezvoltarea comunităţilor rurale. Tinerii profesionişti români pot aplica, de la 1 noiembrie, direct la centrele VSO (Voluntary Service Overseas, n.r) din Marea Britanie sau din alte ţări europene.

Despre voluntariatul ca vacanţă

Sunt însă şi români care vâd voluntariatul ca pe un fel de vacanţă, ca pe o evadare din spaţiul cotidian. Ei sunt cei care săturându-se de România caută puţină aventură la mii de kilometri de ţară. Pentru ei, site-uri precum Zip Travel oferă, la pachet, pentru cel puţin 1.500 de euro, atât sentimentul că au pus umărul pentru o cauză nobilă, cât şi o vacanţă sigură, fără riscuri, într-o zonă exotică.

Voluntariatul pe bani sau voluntariatul ca mod de petrecere a timpului liber nu este, însă, ieftin. Pentru o săptămână de voluntariat în programe de îngrijire a elefanţilor, leilor, gheparzilor sau maimuţelor din rezervaţiile Africii de Sud oferite de Zip Travel preţul pleacă de la 360 de euro şi poate ajunge la 445 de euro, fără a include aici obţinerea vizei, biletul de avion, vaccinurile şi alte cheltuieli suplimentare. Timpul minim pe care îl poţi petrece acolo este de două săptămâni.

"Mă tentează foarte tare o aventură de acest gen, într-o lume total diferită, întrucât sunt sigură că ar fi o experienţă de neuitat. Mai mult cred că mi-ar schimba cu totul viziunea asupra lucrurilor importante în viaţă. M-am informat despre program, despre cheltuieli, trainingul în cauză, vaccinuri şi mai tot ce ar trebui să ştie un muritor de rând care doreşte să se aventureze într-o altă lume...dar dacă ar fi aşa uşor probabil acum aş trimite scrisori către casă cu porumbeii călători", scrie şi Raco, de 25 de ani pe blogul ei personal.

Voluntariatul pe bani, o afacere păguboasă pe timp de criză

"Preţul nu este chiar atât de mare, dacă ţinem cont că o excursie de cinci stele în Turcia, pentru două persoane, te duce cam tot la atât. Plus aici ai parte de ceva exotic", ne-a declarat Constantin Dancu, director de programe al agenţiei turistice Zip Travel.

Programul de voluntariat axat pe îngrijirea animalelor în Africa de Sud a fost introdus în oferta agenţiei anul acesta fără un succes prea mare.

"De vină este criza. Oamenii nu mai vor să arunce cu banii. Şi-au anulat planurile de concediu. Este drept că este un program care se adresează celor cu venituri medii. Nu oricine îşi permite, trebuie să-i placă şi ideea de voluntariat şi animalele şi trebuie să dispună şi de aceşti bani", a adăugat Constantin. Acesta consideră că programul a fost lansat, pur şi simplu, într-un moment prost din punct de vedere economic. "Au fost mulţi cei care s-au arătat interesaţi, însă din diverse motive, printre care şi criza, şi-au modificat ulterior planurile".

Pentru Laurenţiu, cei care aruncă sute sau mii de euro pentru o experienţă exotică nu pot fi numiţi voluntari, ci turişti. "Cei care optează pentru astfel de oferte sunt, după părerea mea, oameni care se află la jumătatea carierei şi care s-au săturat de job-ul lor şi s-au decis să facă total diferit, cum ar fi să plece în Africa. Ei nu vor fi dispuşi să socializeze cu localnicii, iar totul va fi asemenea unei vacanţe organizate, fără pic de risc", a declarat Laurenţiu.

"În ziua în care ar fi trebuit să dau admiterea la doctorat, eu luasesem drumul spre Africa"

"Am plecat în Africa ştiind că nu voi putea să fac foarte multe, dar cel puţin îmi va da mie iluzia că am făcut ceva. Eu personal am nevoie de această iluzie. Nu am făcut, încă, nimic concret. N-am fost implicat prea mult în viaţa socială, şi vroiam să fac ceva în această privinţă. Şi am considerat că voluntariatul în Africa este exact ce-mi trebuie", recunoaşte cu sinceritate Iulian Costache din Slobozia. Acum se află la un trainig în Norvegia, pentru a putea pleca apoi pentru şase luni într-o ţară a continentului negru.

A ales să ajute, atât cât îi va sta în putinţă, africanii şi nu românii, fascinat fiind şi de aventura pe care o implică  a vieţui pe un un alt continent în care tradiţiile străvechi sunt păstrate cu sfinţenie. "De ce am ales să fac asta în Africa şi nu în România? E ca şi cum ai întreba un fotbalist, care plecă la FC Barcelona, de ce nu preferă să joace fotbal în ţară, la Gloria Bistriţa. Răspunsul cred că e simplu: să faci voluntariat în Africă este, cumva, maximum. Unde mai pui că asta implică şi alte lucruri: călătoria în diverse ţări (şi nu ca turist), confruntarea cu multe situaţii noi, mult necunoscut şi, nu în ultimul rând, ai ocazia să întâlneşti mulţi oameni care provin din cine ştie câte ţări", declară entuziast absolventul de filozofie.

Deoarece nu şi-a permis să achite taxa de şcolarizare, de circa 370 de euro pe lună, Iulian munceşte pe parcursul lunilor de training din Norvegia colectând şi împachetând haine second hand. "Echipa din care fac parte va începe programul propriu-zis în februarie 2010. Tot atunci va trebui să aleg şi un program. Deja m-am gândit pentru ce proiect voi opta, şi cu siguranţă va fi ceva legat de „Farmer Club”, ca să fiu sigur că o să trăiesc 6 luni „in the bush” cu adevăraţii africani", îşi anunţă Iulian cu mândrie planurile de viitor.

Este conştient că nu toţi cei care s-au înscris în acest program sunt "oameni de omenie", însă speră ca selecţia să se facă pe parcurs, să fie triaţi sau să renunţe din proprie iniţiativă.

Românii, principala naţionalitate a programului

Potrivit lui Alex Coandă, ID jobber în cadrul DRH-Norway şi responsabil cu promovarea programului şi cu recrutarea, circa 30 de români sunt în prezent înscrişi în program. "În cele trei echipe care sunt acum în şcoală sunt circa 70 de oameni, din care aproximativ 30 sunt români. Parte din ei urmează să plece către proiect (Africa / India), alţii sunt DI jobberi în Suedia, iar restul, aici, la şcoala din Norvegia", a declarat Alex pentru adevarul.ro

Pentru că taxele de şcolarizare, chiar dacă nu sunt foarte mari, depăşesc posibilităţile financiare ale românilor, Alex recunoaşte că toţi conaţionalii noştri înscrişi în program muncesc pentru a le achita, neavând altă soluţie.

"Nu am auzit de vreun român care să-şi fi achitat taxa de şcolarizare. Nici celelalte naţionalităţi nu o fac. Acestă serie (din care face parte şi Iulian, n.r) este în mare parte recrutată din Europa Centrală şi de Est - România, Ungaria, Grecia, Bulgaria, Letonia, mai sunt şi câţiva portughezi", a precizat Alex.

Organizaţia Humana People to People, partenera DRH-Norway şi fundaţia care susţine financiar proiectele şcolii, îşi adună o parte din bani din colectarea şi vânzarea hainelor second hand şi restul din donaţii. Alex a ţinut să precizeze că proiectele desfăşurate sunt proiecte de dezvoltare şi nu de caritate.

"Când această activitate a început, acum circa 30 de ani, a început ca un proiect caritabil. Schimbarea a fost solicitată câţiva ani mai târziu de către guvernele ţărilor respective. Oamenii se aşteptau să primească lucruri, iar dacă, spre exemplu, se construia o şcoală, jumătate de an mai târziu aceasta devenea locuinţa liderului comunităţii respective", a adăugat Alex. DHR-Norway şi Humana People to People desfăşoară proiecte în India, Mozambic şi Zambia. Cei care vor mai multe informaţii le pot solicita la adresa romania@drh-norway.org.