Virusul „Sfârşitului“: Cercetări întrerupte de frica unei „pandemii catastrofice“
0Oamenii de ştiinţă care studiau un virus mult mai periculos decât cel care produce gripa aviară au suspendat cercetările pentru că „riscau să provoace o pandemie mondială catastrofală“.
Cercetătorii care studiau virusul „Sfârşitului“ au anunţat că se temeau de faptul că virusul mutant, creat în laborator, ar fi putut fi folosit de terorişti ca armă biologică sau ar fi putut fi scăpat de sub control, provocând un adevărat dezastru.
Printre oamenii de ştiinţă care au semnat scrisoarea care cerea întreruperea proiectului, pentru cel puţin 60 de zile, se numără şi liderii celor două echipe de cercetători care lucreză la el, cea de la Colegiul Medical Erasmus, din Olanda şi cea de la Universitatea din Wisconsin (SUA).
Ei vor ca în această perioadă de pauză, guvernele şi agenţiile de sănătate din întraga lume să cântărească bine situaţia şi să hotărască dacă eventualele beneficii pe care le-ar aduce aceste cercetări merită riscurile asumate şi, de asemenea, să găsească o cale prin care să se diminueze cât mai mult aceste riscuri.