Viaţa ca o telenovelă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Serialele de televiziune captivează publicul, însă pentru unii fascinaţia exercitată de un personaj sau altul este atât de puternică încât ajung să se identifice cu acesta. Show-urile de televiziune creează în jurul lor o adevărată industrie. Dincolo de rating, ele impun o modă, un stil de viaţă şi pentru unii devin chiar un model de conduită.

Alături de fotbal şi de politică, serialele de televiziune sunt unul dintre cele mai uzuale subiecte de conversaţie. Despre eroii de pe micul ecran se încing discuţii peste tot, în curtea şcolii, în camera de fumat de la birou, la coafor sau în piaţă. Mulţi au tendinţa de a ironiza pasiunile născute de diverse seriale TV, considerând că este un domeniu rezervat casnicelor şi pensionarelor, însă adevărul este că fiecare s-a lăsat cândva subjugat de vraja unor astfel de poveşti care se întind pe luni sau chiar ani întregi.

Fenomenul nu este chiar atât de recent, dar abia în ultimii ani dependenţa de seriale de televiziune a fost recunoscută ca atare şi a devenit obiect de studiu pentru psihologi. Specialiştii fac o diferenţă între dependenţa de televiziune în general şi pasiunea pentru seriale, fie că este vorba de clasicele telenovele sud-americane, cele mai nou-apărute, cum ar fi producţiile turceşti ori sud-coreene, sau de show-urile americane centrate pe problemele unor neveste mai mult sau mai puţin disperate.

În general, oamenii se uită la acest gen de producţii pentru că empatizează cu un personaj, dar există şi o categorie de spectatori care încep să-şi ducă viaţa precum cei pe care îi admiră pe micul ecran. Victimele predilecte ale acestui fenomen sunt femeile - de la adolescente în căutare de modele de urmat până la persoane mature, nemulţumite de vieţile lor, care încearcă să se reinventeze, pozând în dive sofisticate şi dezinhibate, asemenea celor patru prietene din faimosul serial „Totul despre sex".

Se naşte astfel o distincţie clară între pensionara care lăcrimează văzând suferinţele vreunei eroine de telenovelă şi tânăra femeie de carieră care îşi face o filosofie de viaţă din sfaturile oferite de experta Carrie Bradshaw. Uneori, dorinţa de identificare cu un personaj este atât de mare încât o astfel de femeie ajunge să-şi ignore propriile instincte şi să ia o decizie pe baza unui raţionament de tipul „aşa ar face şi Carrie" sau „la fel ar zice şi Blair", una dintre vedetele serialului „Gossip Girl" - care a făcut vâlvă în rândul adolescentelor - ori îşi tratează soţii la fel ca personajele din „Neveste disperate". Tinerele, captivate de un model care nu există în realitate, riscă însă să-şi transforme toată viaţa într-o ficţiune, avertizează specialiştii.

Iluzii spulberate

Femeile care vor să trăiască precum eroinele din „Totul despre sex" fac parte din generaţia celor care au 30 - 40 de ani, o carieră şi un venit satisfăcătoare, care le face să se simtă îndreptăţite să fie în pas cu moda. Sunt singure şi îşi trăiesc viaţa din plin sau, cel puţin, aşa îşi închipuie. „Am avut o astfel de colegă de birou, era pe o funcţie mare la contabilitate şi avea un salariu bun, plus că şi părinţii ei aveau o situaţie bună şi o mai ajutau şi ei", povesteşte bucureşteanca Rodica M. (40 de ani), o femeie măritată.

Nu vrea să-i dea numele prietenei, ca nu cumva să se recunoască în ziar, mai ales că povestea nu are un final tocmai fericit. „Se îmbrăca numai din malluri şi se chinuia să umble pe tocuri extravagante chiar şi atunci când stătea zece ore la serviciu. Vreo câţiva ani, viaţa ei a fost o înşiruire de aventuri scurte, dar pline de pasiune. Îi plăcea să ne povestească la o cafea de ultima ei cucerire şi în sinea ei credea probabil că ne umileşte, mai ales că noi, restul fetelor, eram mai aşezate, cum se spune", îşi aminteşte femeia.

„Era vremea când rula «Totul despre sex» şi, normal, mai discutam şi despre film în pauza de masă. Ea se credea un fel de Samantha (personaj din serialul «Totul despre sex» - n.r.) şi ne compătimea pe noi restul, care mai vorbeam şi despre ce am mai gătit, şi despre copii. Iluziile ei s-au cam dus când a rămas gravidă cu unul dintre iubiţii ei. Era o partidă bună şi a decis să ţină copilul, sperând că el o s-o ia de nevastă. Tipul a dus-o cu vorba cam până să nască şi apoi a părăsit-o. A fost un şoc pentru ea şi şi-a revenit foarte greu", mai povesteşte Rodica.

„Vampirul" în izmene

Nu doar femeile riscă să cadă în ridicol din pricina fascinaţiei pentru eroii de seriale. Americanul Lyle Monroe Bensley (19 ani), pasionat de serialele cu vampiri care fac ravagii în ultima vreme, a intrat noaptea în casa unei vecine şi a încercat să-i bea sângele. Îmbrăcat doar în chiloţi, tânărul s-a aruncat asupra victimei, mârâind şi sâsâind şi a început s-o muşte. Din fericire, femeia a reuşit să scape de atac.

În momentul arestării, băiatul a explicat că el este un vampir de 500 de ani şi trebuia să se hrănească. Cazul a adus în atenţia presei americane fenomenul serialelor gen „True Blood" sau „Vampire Diaries". Ann Rice, prolifica scriitoare de romane cu vampiri, a declarat că s-a întâlnit cu mii de fani, însă niciunul nu se identifica în asemenea manieră cu personajele create de ea.

Fascinaţia luxului

Unul dintre motivele pentru care genul acesta de seriale are o asemenea audienţă şi influenţă este fascinaţia luxului etalat de eroine. Pasiunea frumoasei Carrie Bradshaw din „Totul despre sex" pentru pantofii Manolo Blahnik a adus acestei mărci mai multă notorietate decât tone de reclame convenţionale.

La fel şi Cosmopolitan, băutura preferată a celor patru prietene, a început să fie o modă prin cluburile dâmboviţene. Garderoba folosită de cele patru eroine în cel de-al doilea lung metraj a costat nu mai puţin de zece milioane de dolari, dându‑se o concurenţă acerbă pentru ca anumite creaţii să apară în film.

Cifrele contrazic realitatea

Pe acelaşi element mizează şi „Gossip Girl", descris în diverse publicaţii occidentale drept „perfect pentru cei care tânjesc după strălucire, stil şi bogăţie" sau „te aţâţă şi te înfierbântă". Cele două personaje principale - Blair şi Serena - captivează minţile publicului tânăr prin viaţa pe care o duc, sunt sexy, trăiesc poveşti de amor întortocheate şi impresionante, ceea ce şi explică succesul de care se bucură printre adolescentele din toată lumea care le copiază până în cele mai mici amănunte - de la haine şi coafuri până la manierele afectate de domnişoare de pension.

Pentru spectatoarele din România, serialele de acest gen vin şi cu un alt atu - ideea că aşa se trăieşte în Occident. Nimic mai fals însă. Potrivit cotidianului „The New York Times", o americancă necăsătorită nu cheltuieşte, în medie, decât 5% din venit pe îmbrăcăminte şi accesorii.

Partidele de shopping pe care le fac personajele din acest gen de seriale sunt doar o ficţiune, majoritatea americancelor din New York dau cea mai mare parte a banilor pe chirie, facturi şi mâncare, la fel ca şi în orice altă parte a lumii.

Lipsa de modele, rating de succes

Tentaţia de a încerca să-ţi modelezi viaţa după cea a unui personaj de film este explicabilă, potrivit psihologilor, şi prin prisma lipsei de modele reale. Aceasta începe să afecteze o persoană în perioada adolescenţei, atunci când realizează că părinţii sunt şi ei oameni cu defectele şi calităţile lor şi începe să caute şi alte modele de urmat. Într-o primă etapă, adolescentul îşi caută modele printre cei din aceeaşi generaţie, colegi sau prieteni un pic mai mari.

„În afara relaţiilor cu cei din aceeaşi categorie de vârstă, există relaţiile privilegiate cu anumiţi adulţi - profesori, antrenori, preoţi, etc. - oameni cu un anumit statut de la care copilul preia, sub forma unor deziderate sau modele de urmat, anumite caracteristici ale acestora. Uneori, aceste relaţii privilegiate nici măcar nu se desfăşoară în plan real: cu toţii am avut ca model, la un moment dat al vieţii noastre, un erou de desene animate, un sportiv de performanţă, un savant, un îndrăzneţ, un cutezător sau cel putin un personaj fascinant", explică Costin Pătraşcu, medic psihiatru.

Problema este aceea că, la ora actuală, în spaţiul public nu este loc de modele reale. Nimeni nu mediatizează viaţa sau realizările unui mare savant, cea mai recentă carte a unui filosof. În această penurie de modele, este firesc ca adolescenţii să se lase influenţaţi de eroii de televiziune şi să viseze la o viaţă aventuroasă, plină de sclipici hollywoodian. În mod firesc, adolescentul care a crescut hrănindu-se cu himerele de pe ecran va continua şi ca adult să caute un model de urmat tot acolo.

„De când e lumea, adolescenţii sunt în căutare de modele, dar pe vremuri acestea erau alese din cărţi, dintre personajele create de Charlotte Bronte ori dintre muschetarii lui Dumas. Din păcate, astăzi, televizorul a înlocuit cartea, astfel că tinerii îşi iau drept model ce văd acolo", spune şi psihologul Luminiţa Cernat.

"Din păcate, astăzi, televizorul a înlocuit cartea, astfel că tinerii îşi iau drept model ce văd acolo."
Luminiţa Cernat
psiholog

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite