VIDEO Robotul Curiosity își începe misiunea pe Marte

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Roverul Curiosity a aterizat pe Marte luni dimineață
Roverul Curiosity a aterizat pe Marte luni dimineață

Cea de-a doua zi petrecută pe Marte s-a derulat fără probleme pentru robotul american Curiosity, care a ajuns pe planeta roşie luni dimineaţă. Toate antenele, sistemele de comunicare şi generatorul electric funcţionează perfect, a anunțat NASA.

„Avem acum confirmarea faptului că toate antenele şi toate sistemele de comunicare ale robotului funcţionează perfect. Suntem încrezători în faptul că dispunem acum de o capacitate mare de transmitere a datelor prin toate aceste sisteme, iar acesta era unul dintre principalele obiective pentru prima parte a misiunii", a declarat cercetătoarea Jennifer Trosper, într-o conferinţă de presă care a fost organizată la Jet Propulsion Laboratory (JPL), din Pasadena (SUA).

Catargul roverului Curiosity, echipat cu două camere de filmare, a fost întins aşa cum era prevăzut, astfel că de mâine va utea înregistra și transmite imagini panoramice de înaltă definiţie, la 360 de grade.

Curiosity va încerca să afle în următorii doi ani dacă mediul marţian a fost propice vieţii microbiene în trecutul acestei planete.

Iată câteva imagini inedite cu aterizarea pe Marte a roverului Curiosity:

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite