Adevarul.ro

Adevarul pentru
iPhone, iPad si Android

VIDEO Povestea unui copil-geniu

19 ianuarie 2012, 15:17 |  Autor: Ramona Dragomir | 

Cuvinte cheie: Li Ka-Shing, apple, aplicatie, itunes, avere, miliarde, geniu, iphone,

Nick D'Aloisio (16 ani)

Nick D'Aloisio (16 ani)

 

Un băiat de numai 16 ani l-a impresionat pe unul dintre cei mai bogaţi oameni din lume cu o idee, care îi poate aduce în viitor foarte mulţi bani.

Nick D'Aloisio, un tânăr de numai 16 ani din Wimbledon, este una dintre excepţiile care confirmă regula conform căreia generaţia copiilor de vârsta lui pierd timpul în mediul virtual sau au alte apucături care le influenţează viaţă în mod negativ.

El a realizat o aplicaţie pentru iPhone, Summly, care a fost ulterior desemnată „Aplicaţia Săptămânii" pe iTunes, scrie presa britanică.

„Am fost puţin îngrijorat de felul în care vor reacţiona oamenii la vârsta mea, dar din fericire vârsta nu e importantă aici", a spus Nick, care s-a întâlnit şi cu şeful designerilor de la Apple.

Softul construit de el a avut un succes răsunător în lumea împătimiţilor de tehnologie. Peste 115.000 de persoane au descărcat aplicaţia în doar câteva săptămâni de la lansare.

Momentan ea poate fi accesată gratuit, însă băiatul speră ca în curând să o poată vinde şi astfel să devină milionar, mai ales că urmează să se întâlnească în Silicon Valley cu Li Ka-Shing, investitor în tehnologie şi al 11-lea cel mai bogat om din lume.


Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Cărţile de poveşti ale Reginei Maria vor fi ilustrate de elevi ai liceelor de artă

    Una din poveşti, „Copila soarelui", va fi deja ilustrată de cele mai bune desene realizate de e ...

    Violenţa, contagioasă acasă şi la şcoală

    Mai multe incidente petrecute în şcoli redeschid tema violenţelor între elevi, un fenomen ce pa ...

    Vezi calendarul admiterii la liceu în anul şcolar 2012-2013

    Admiterea absolvenților clasei a VIII-a în învăţământul liceal de stat pentru anul şcolar 2012- ...

    Dramă: Băiatul de bani gata s-a sinucis din dragoste

    Prietenii lui Robert Gabriel Silcău (18 ani), care s-a spânzurat ieri dimineaţă în apartamentul ...

    A fost descoperit cel mai vechi calendar mayaș. „Sfârșitul lumii“ se amână

    Arheologii au descoperit o mică încăpere în ruinele unui templu mayaș, unde scribii regatului f ...

    Povestea șocantă a unei femei, obligată să se căsătorească la vârsta de cinci ani

    A fost forţată să se căsătorescă la cinci ani, în timp ce locuia în Marea Britanie. Apoi ea a t ...

    CRUNT Povestea unui copil bătut de tatăl său, fost poliţist: “Mi-a dat cu pumnii în faţă. Aşa mă bate mereu” GALERIE FOTO

    Un băieţel de 13 ani, din oraşul dâmboviţean  Răcari a ajuns la spital plin de vânătăi şi ...

    Drama unui copil talentat. Îşi poate rata viitorul de fotbalist al Academiei Gheorghe Hagi din cauza unei banale gume de mestecat

    Aceasta este coşmarul lui Silviu Istrate după ce conducerea Şcolii 40 a decis să-i scadă nota l ...


    Adevarul on Facebook

    Constantin Iftime

    Realitatea străzii, uneori, e plină de bătrâni şi de adolescenţi, alteori de oameni fără mulţumire, care vibrează de nevroze. Oamenii au multe libertăţi, dar nu-s fericiţi. Uneori, şi un lucru neînsemnat poate să-i dezechilibreze. Continuare

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

    Du-te acasă, bodyguard!

    Petre Barbu

    Şi am uitat, la dracu’!, să mă iubesc şi să-mi iubesc îngerul meu păzitor.     

    Se poartă căpuşele

    Simona Catrina

    Mi-amintesc de un amic bun ca un corn cald, generos şi chitit pe o viaţă onestă, îndrăgostit ghem de o colegă de facultate.

    Papagalul lui Flaubert

    Andrei Craciun

    Am aniversat de curând, în tăcere, fără fast, ba chiar fără niciun martor, un deceniu de când sunt flaubertian.

    Restauraţia

    Liviu Avram

    Cel mai norocos personaj din procesul Trofeul Calităţii este Adrian Năstase.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole