VIDEO Cruzime fără margini: O gravidă în nouă luni a fost legată, incendiată și împușcată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O americancă însărcinată în nouă luni a trecut prin clipe de coșmar, după ce un bărbat a legat-o fedeleș cu bandă adezivă, i-a dat foc și a împușcat-o. Femeia, în vârstă de 22 de ani, a reușit însă să se salveze și a ajuns la un spital unde a primit îngrijirile medicale necesare.

Sâmbătă dimineața tânăra și-a condus fostul iubit, despre care se spune că ar fi tatăl copilului, până la casa actualei lui iubite. Dintr-o dată, ușa garajului s-a închis, iar un bărbat necunoscut i-a pus arma la tâmplă și i-a legat mâinile și picioarele cu banda adezivă.

Femeia spune că nu-l poate recunoaște pe atacator, pentru că acesta i-a acoperit atât gura, cât și ochii cu bandă adezivă. Totuși, tânăra spune că își amintește o voce masculină care i-ar fi spus: "Știi de ce se întâmplă toate astea", scrie Huffington Post.

Atacatorul a împins-o pe femeie pe bancheta din spate a unei mașini și a dus-o pe o alee abandonată din Detroit. Acolo a turnat gaz peste ea și i-a dat foc. În timp ce femeia se rostogolea pe jos pentru a stinge flăcările care îi cuprinseseră corpul, bărbatul a tras două focuri de armă, unul dintre gloanțe nimerindu-o în spate.

Femeia s-a prefăcut moartă, așa că atacatorul ei a plecat, lăsând în urmă mașina. După ce a rămas singură, tânăra s-a urcat în vehicul și a mers până la cea mai apropiată benzinărie, unde a cerut ajutorul angajaților.

Femeia are arsuri pe spate și pe cap și se află în stare gravă, relatează un post american de televiziune. Se pare că glonțul n-a atins niciun organ vital. Copilul a supraviețuit și este sănătos, spun doctorii.

Victima spune că fostul ei iubit a fost martor la răpire, însă n-a făcut nimic ca s-o ajute. Acesta, însă, susține că dormea și că nu știe nimic despre atac. Totuși, polițiștii l-au arestat și este considerat un suspect în acest caz.

Anchetatorii consideră că posibilul motiv pentru care a fost atacată femeia este că fostul ei iubit nu voia un alt copil. Se pare că polițiștii au reușit să-l identifice și pe atacator.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite