VIDEO Record de viteză într-o maşină alimentată cu gaz produs de boabele de cafea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ce au reuşit să creeze o maşină care foloseşte drept combustibil boabele de cafea, o echipă de ingineri din Marea Britanie a intrat în Cartea Recordurilor, stabilind recordul de viteză pentru maşini care folosesc resturi organice în locul combustibililor tradiţionali. Viteza maximă atinsă de ciudata maşină, numită Coffee Car, a fost de 125 de kilometri pe oră.

Inginerul Martin Bacon a pornit la drum de la un simplu Rover SD1 pe care l-a transformat iniţial, reducând greutatea cu aproape 250 de kilograme. În locul scaunelor din spate a fost montată o instalaţie de gazificare, care arde lemne şi boabe de cafea la o temperatură de 700 de grade Celsius, scrie site-ul cnet.com.

Procesul produse un gaz sintetic, numit syngas, format dintr-un amestec de monoxid de carbon, hidrogen şi metan care alimentează un motor obişnuit cu şase cilindri aşezaţi în V.

Cu toate acestea, viitorul practic al maşinii este discutabil. Pe lângă faptul că ideea de a conduce având pe locurile din spate un minifurnal aprins la 700 de grade este extremă, cafeaua este mai scumpă decât combustibilii clasici folosiţi în prezent.

Vezi mai jos cum funcţionează Coffee Car:

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite