VIDEO Ce este „lipiciul de carne“ şi cum ajungem să mâncăm o friptură făcută din animale diferite

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Transglutaminaza este cunoscută în domeniul cărnii de 20 de ani, dar de aproximativ un an, organizaţiile care promovează mâncarea sănătoasă au contestat folosirea ei ca pe o formă de „lipici" pentru carnea de vită.

„Bloomberg" publică un material în care reprezentanţii din industrie contestă termenul de lipici şi spun că este normal ca acesta să existe. Institutul American al Cărnii a declarat că transglutaminaza este folosită pentru preparatele oceanice, pentru cele dospite şi pentru a îmbina bucăţi de carne de vită care provin de la exemplare diferite. Enzima există pe piaţă de 20 de ani şi ar fi fost denumită greşit „lipiciul de carne" pentru a şoca.

Reprezentanţii industriei încearcă să recâştige controlul asupra dezbaterii, după ce au fost supuşi unui tir de acuze mai devreme în an de către activişti care au condamnat folosirea pastei roz în produsele fast food şi a lipiciului de carne pentru fripturile de vită.

Carnea ar putea fi contaminată din cauza lipiciului

Cu toate acestea, reprezentanţii Congresului american sunt îngrijoraţi de folosirea lipiciului. „Restaurantele, distribuitorii şi firmele de catering nu ar trebui să înşele publicul, spunându-le că mănâncă o bucată întreagă de carne. De fapt, carnea a fost lipită", a declarat senatorul Ted Lieu.

De asemenea, reprezentanţii organizaţiilor neguvernamentale care se ocupă cu promovarea alimentelor sănătoase, au declarat că lipirea cărnii creşte şansele pentru dezvoltarea E.coli sau pentru alte contaminări. În plus, au avertizat cei de la Sindicatul Consumatorilor din SUA, carnea se poate contamina exterior, deoarece, din cauza lipiciului, bacteriile nu mai sunt distruse eficient în timpul gătitului, mai ales dacă vita este în sânge.

Lipiciul din carnea de vită este doar una dintre problemele industriei de carne din Statele Unite ale Americii. Primul caz al maladiei vacii nebune a fost descoperit în SUA, după şase ani.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite