Un criminal a fost prins după ce victima sa anunţase pe Facebook că urmează să fie omorâtă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lineten Belizaire, un american care este cercetat pentru triplu omor, a fost arestat de oamenii legii după ce una dintre victimele sale a postat pe Facebook un mesaj în care anunţa că bărbatul este la uşa ei şi se pregăteşte să intre în casă.

Octavia Barnett, cea care a scris mesajul pe reţeaua socială, era fosta iubită a criminalului şi se afla în locuinţă alături de o prietenă de-a ei şi de cei doi copii ai lor. Imediat după ce femeia a spus pe Facebook ce se întâmplă, un vecin a auzit focuri de armă şi a mers imediat la faţa locului, pentru a vedea ce s-a întâmplat. Din păcate, acesta a ajuns prea târziu şi le-a găsit pe cele două femei împuşcate, alături de copilul în vârstă de şase luni al prietenei Octaviei.

Singurul supravieţuitor al atacului a fost copilul în vârstă de 11 luni al Octaviei, care se afla în braţele femeii. Din spusele anchetatorilor, micuţul nu a fost ucis deoarece este fiul lui Lineten. „În ultima ei postare pe Facebook, Octavia l-a descris pe criminal. Se pare că a avut o premoniţie. Datorită acestui mesaj l-am prins pe Lineten“, a spus purtătorul de cuvânt al poliţiei locale.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite