Specie uriaşă de plantă carnivoră

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O plantă carnivoră care era vedeta târgului de flori „Chelsea Flower Show“ din Marea Britanie a fost declarată specie nouă de către botanişti.

„Regina inimilor" a fost observată pentru prima oară în 1980 în Borneo (Indonezia) şi este una dintre cele mai mari flori carnivore din lume, având peste 2,5 metri lungime. Prăzile pe care le poate prinde în interiorul său sunt uimitoare: broaşte şi chiar şoareci de dimensiune medie.

După cinci ani de la prima expoziţie, un botanist de la Grădinile Regale din Marea Britanie, care a văzut nişte fotografii, a tras concluzia că are de-a face cu ceva neclasificat până acum. „Nu este modul convenţional prin care descoperim noi specii. Plantele sunt mari, uimitoare şi destul de spectaculoase", a declarat botanistul Martin Cheek pentru presa britanică.

„Regina inimilor" este foarte atrăgătoare pentru insecte şi animale, deoarece vârfurile cu care prinde captura sunt colorate şi au diverse forme. Gura noii specii are 40 de centimetri lăţime, iar digestia este asemănătoare celei de la mamifere. Odată capturate broaştele sau şoarecii, acidul clorhidric şi enzimele încep să acţioneze pentru descompunere. Nepenthes Robcantleyt nu mai există în sălbăticie, singurele exemplare fiind păstrate cu grijă, la umiditatea potrivită, de către proprietari privaţi.  

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite