Şefii o duc bine şi pe timp de criză

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Managerii sunt din ce în ce mai mulţumiţi de slujbele lor, în timp ce angajaţii de rând lucrează mai mult ca oricând, de teamă să nu rămână fără serviciu.

Majoritatea managerilor din România declară că echilibrul serviciu - viaţă personală s-a îmbunătăţit în ultimul an, adăugând că anul acesta au avut realizări mai importante la locul de muncă faţă de 2010 şi începutul lui 2011. În acelaşi timp, angajaţii fără funcţii de conducere susţin că programul de lucru s-a prelungit în comparaţie cu anii trecuţi, se arată în cel mai recent studiu realizat de compania internaţională Regus, cel mai mare furnizor de soluţii pentru spaţii de lucru.

Potrivit datelor oferite de Regus, sondajul a vizat peste 16.000 de profesionişti din mediul de afaceri din peste 80 de ţări, iar studiul este reprezentativ pentru persoanele din conducerea superioară şi patronii din cadrul companiilor de pe întregul mapamond. Din datele acestui studiu mai reiese şi faptul că 45% din angajaţi sunt satisfăcuţi de perioada de timp petrecută acasă sau în scopuri personale, iar posibilitatea de a lucra în modul preferat este recunoscută ca un factor important în plus în promovarea productivităţii şi a stării de bine.

Cercetarea dezvăluie faptul că, la modul general şi în ciuda crizei financiare care continuă să-şi facă simţită prezenţa, oamenii se bucură mai mult de slujbele lor în 2012, iar peste două cincimi dintre respondenţi consideră că au destul timp liber la dispoziţie pe care să-l petreacă acasă sau în scopuri personale.

Piaţa muncii, în curs de stabilizare

Specialiştii susţin că siguranţa locului de muncă, respectul din partea şefilor şi colegilor  îi ajută pe angajaţi să fie mai fericiţi la locul de muncă. „După căderea iniţială a pieţei înainte de 2010 şi a crizei economice care a urmat, nu este surprinzător faptul că angajaţii declară că sunt mai fericiţi acum. De exemplu, preocupările legate de siguranţa locului de muncă au scăzut de la începutul crizei în unele dintre sectoare şi recent cercetările Regus au confirmat faptul că încrederea în afaceri la nivel global s-a stabilizat", a spus Ramona Iacob, Market Team Leader.

Sondajul a mai scos la iveală faptul că, pe plan local, s-a înregistrat o îmbunătăţire de 14% în ceea ce priveşte echilibrul serviciu-viaţă personală, între anii 2010 şi 2012. Cu toate acestea,  rezultatul indexului român curent este 116, sub media globală de 124, acest index fiind inovator şi demonstrând că este necesar dezvoltării afacerii.

„Sunt fericită deoarece lucrez într-un domeniu care îmi place şi fac ceea ce îmi place. Sunt mai căsătorită cu locul de muncă decât cu soţul meu", spune Ioana C. (28 de ani), angajată în cadrul unei companii de audit.

Pe măsură ce condiţiile economice se îmbunătăţesc şi piaţa locurilor de muncă devine mai dinamică, afaceriştii care doresc să păstreze şi să angajeze cele mai bune talente nu îşi pot permite să ignore valoarea pe care o poate aduce reputaţia deţinerii mijloacelor necesare pentru un echilibru bun serviciu-viaţă personală.  În plus, afacerile au devenit din ce în ce mai orientate spre rezultate în timpul crizei şi se observă pretutindeni optarea pentru mai puţine practici de lucru tradiţionale şi alegerea în schimb a creşterii eficienţei prin oferirea unei flexibilităţi mai mari pentru angajaţi.

„Sondajul confirmă, de asemenea, un lucru important - angajaţii mai fericiţi sunt şi mai productivi, cu o majoritate convingătoare de respondenţi care declară că au avut mai multe realizări ca în 2010", adaugă Ramona Iacob.

Vârstnicii, mai satisfăcuţi

Un alt studiu, realizat anul trecut de HR România, a scos la iveală faptul că peste 38% din români sunt mulţumiţi de locul de muncă, iar alte studii arată că stresul scade odată cu înaintea în vârstă şi că satisfacţia faţă de activitatea de la locul de muncă este mai ridicată în cazul vârstnicilor, comparativ cu angajaţii tineri.

„Dacă există armonie şi echilibru între ceea ce individul oferă şi ceea ce primeşte pe plan profesional, el îşi va păstra entuziasmul, iar implicarea lui va fi corectă şi stabilă", conchide psihologul Keren Rosner.

"Sunt mai căsătorită cu locul de muncă decât cu soţul meu.''
Ioana C. auditor

79%
din angajaţi spun că în 2012 raportul serviciu - viaţă personală s-a îmbunătăţit faţă de anii trecuţi, deşi recesiunea nu a trecut.

Angajatul premiat, mai productiv

Un raport realizat în această lună de Harvard Business Review arată că firmele care acordă bonusuri, prime şi cadouri angajaţilor obţin o cifră de afaceri şi un profit mai mari decât companiile zgârcite. Mai mult, angajaţii care lucrează pentru companii care oferă astfel de premieri sunt mai motivaţi, iar printre beneficiile cu impact mare asupra creşterii cifrei de afaceri se numără asigurările medicale şi contribuţiile la planurile de pensii.

Potrivit studiului, 72% din companii au raportat creşterea gradului de loialitate şi motivaţie, iar avantajele firmelor în urma acordării pachetelor de beneficii sunt: angajează uşor specialiştii cei mai buni din piaţă, oamenii sunt motivaţi şi productivi, angajaţii nu îşi schimbă uşor locul de muncă, relaţiile cu clienţi sunt mult mai bune decât  înainte.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite