Schema revoluţionară la îmbarcarea în avion

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Timpul pierdut la îmbarcare poate fi redus
Timpul pierdut la îmbarcare poate fi redus

Un antropolog de origine americană a descoperit metoda prin care pasagerii se pot aşeza de două ori mai repede pe locurile lor din avion. Potrivit studiilor, călătorii ar trebui să urce prin spate şi să se aşeze întâi pe locurile de la geam de pe fiecare rând.

Ocupându-se întâi locurile de la geam, urmate de cele de la mijloc şi finalizând cu ocuparea celor de la culoar se pierde cu 40% mai puţin timp, arată studiile.  Jason Steffen este cel care a lansat această nouă modalitate de a ocupa locurile din avion. El susţine că a descoperit Metoda Steffen „din curiozitate", după ce, în anul 2008, a rămas blocat pe aeroport pentru mai multe ore. Teoria americanului a fost testată în Marea Britanie, în cadrul unei emisiuni televizate. Producătorul emisiunii i-a pus la dispoziţie o machetă a avionului Boeing 757 şi 72 de voluntari cu bagaje.

În cadrul emisiunii au mai fost testate alte patru metode, dar Metoda Steffen s-a dovedit a fi cea mai bună. Urmând teoria americanului, cei 72 de pasageri şi-au ocupat locurile în trei minute şi jumătate, în timp ce varianta clasică, prin care pasagerii sunt urcaţi prin spatele avionului şi lăsaţi să se aşeze cum vor, a însemnat şapte minute pierdute pentru îmbar­care. 

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite