Sânge de microbist

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mulţi tineri ajung la meciuri mai degrabă pentru a se bate cu suporterii echipei adverse, decât pentru a vedea meciul echipei favorite. Totul vine din agresivitatea nativă, spun specialiştii.

Suporter, microbist, huligan, fanatic, ultras. Toate aceste cuvinte sunt legate de fotbal, un sport care umple stadioane până la refuz şi sparge ratingurile televiziunilor la final de campionat. În spatele celor 22 de jucători de pe teren sunt însă milioane de oameni care suferă şi se bucură la fiecare şut. Pentru mulţi dintre ei, susţinerea echipei favorite a devenit un mod de viaţă. Ei ajung astfel să-şi neglijeze familia, locul de muncă şi nu sunt văzuţi cu ochi buni de cei neatinşi de „microb". În general, îşi fac prieteni doar printre simpatizanţii echipei pe care o susţin ei şi nu ratează niciun meci al favoriţilor. 

„Mă interesează spectacolul din tribună"

Tot microbişti îşi spun şi cei care ajung să nu mai aprecieze spectacolul sportiv şi merg pe stadioane doar pentru a se lupta cu jandarmii sau cu fanii echipelor adverse, pe care-i consideră duşmani de moarte doar pentru că simpatizează o altă echipă. Ultraşii creează haos oriunde se duc. Un astfel de suporter povesteşte cât de scurt este drumul de la fan la huligan.

„Eram suporter de mic, din '87, şi cam de-atunci urmăresc toate meciurile. Pe la 16 ani am început să mă împrietenesc cu băieţii din galerie şi, uşor-uşor mi-am pierdut interesul pentru jocul în sine. A început să mă intereseze doar «spectacolul» din tribună", spune tânărul de 27 de ani. De aici până la a fi „golan în toată regula" nu a mai fost decât un pas, pe care bucureşteanul l-a făcut imediat. „La fiecare deplasare, intram câte 20 de inşi într-un magazin de unde ne luam bere, ţigări şi mâncare fără să plătim.

Înainte să ajungem la stadion căutam galeriile adverse ca să ne batem, pe stadion ne băteam cu jandarmii. La ultimele 30 de meciuri la care am fost n-am văzut niciun gol şi nici nu mă interesa să văd", povesteşte bărbatul. Cât despre petardele şi fumigenele introduse pe stadion, el spune că erau ajutaţi ori de club, ori de jandarmi. „Le băgam înainte cu o zi, atunci când aveam blat cu cineva de la club, iar când aveam blat cu jandarmi le băgam în ziua meciului, prin chiloţi sau prin ţevile de la steaguri", explică „ultrasul". 

„Dă, Doamne, să câştigăm!"

Deşi majoritatea suporterilor nu ajung la acte de violenţă extremă, ultaşii pun în umbră adevăraţii microbişti care se ceartă cu nevasta doritoare să vadă un film în timpul unu derby şi îşi cheltuie ultimii bani de pâine pe un meci în deplasare. Cristi (40 de ani), poreclit de prieteni „Cocoş", este suporter al uneia dintre echipele bucureştene de top de când se ştie. „M-a dus tata de la patru ani pe stadion şi de atunci ţin cu ei. Nu sunt doar fan, iubesc culorile astea şi mă identific cu filosofia clubului. Când mă rog seara, înainte de culcare, încep cu «Dă, Doamne, să bată!»", spune Cristi.



Este atât de ataşat de clubul favorit, încât nu vorbeşte mai cu nimeni timp de aproape o săptămână atunci când echipa sa de suflet pierde o partidă. „Aştept toate meciurile cu sufletul la gură, mai ales derby-urile. Şi, din cauză că sunt atât de conectat toată săptămâna, mă bucur ca un copil dacă învingem sau devin aproape depresiv dacă pierdem", mărturiseşte microbistul.

Pentru că amicii lui ştiu cât de mult se implică şi cât de mult se consumă după fiecare meci, încearcă să-l tachineze cu telefoane şi cu mesaje dacă echipa suferă o înfrângere. „Toţi ştiu că mă agit foarte tare la meciuri şi la început mă luau peste picior. Ca să evit asta, îmi închid telefonul şi-l dechid doar după patru-cinci zile", spune Cristi.

„Procesul etapei", în faţa blocului

Din cauza pasiunii lui pentru fotbal şi, în special, pentru clubul favorit, bărbatul are nenumărate certuri cu soţia. Aceasta îi reproşează des că nu acordă atenţie niciunei alte activităţi care n-are legătură cu fotbalul şi că dă prea mulţi bani pe bilete, fulare şi tricouri. „O deranjează şi pe ea că ţip prin casă, că mai sparg o scrumieră. Îmi reproşează mereu că nu merg cu ea pe undeva, dar că am timp să stau pe stadioane sau în faţa blocului la «procesul etapei» cu vecinii", povesteşte Cristi.

Cu toate acestea, el spune că în ultimul timp „s-a mai liniştit" pentru că vede cât este de „murdar" fotbalul românesc. „Eu mă sacrific, cheltuiesc bani pentru clubul ăsta, mă cert cu prietenii, cu nevasta, merg în deplasări şi când mă gândesc că eu sufăr la câte un meci pierdut care este posibil să fi fost «blătuit» îmi vine să renunţ, dar după atâţia ani e imposibil", recunoaşte bucureşteanul.

"Din cauză că sunt atât de conectat toată săptămâna, mă bucur ca un copil dacă învingem sau devin aproape depresiv dacă pierdem.''
Cristi suporter

"Înainte să ajungem la stadion căutam galeriile adverse ca să ne batem, iar pe stadion ne băteam cu jandarmii. La ultimele 30 de meciuri la care am fost n-am văzut niciun gol.''
Ultras Bucureşti

Fanatismul dus la extrem

De multe ori, fanatismul unor suporteri duce la adevărate drame.

image

- Un suporter al echipei Alianza Lima din Peru a murit sâmbăta trecută, după ce a fost atacat de fanii echipei rivale, Universitario. Walter Oyarse (24 de ani) a căzut de la o înălţime de zece metri, în timp ce se bătea cu fanii formaţiei rivale.
- Un susţinător al echipei CFR Cluj, Bence Istvan (26 de ani), a murit în iunie 2007 din cauza unui traumatism cranio-cerebral, provocat de loviturile primite de la un grup de suporteri ai rivalei „U" Cluj.
- Un poliţist italian l-a împuşcat mortal pe un suporter al echipei Lazio Roma, în 2007, în urma unor ciocniri violente dintre suporterii laziali şi fanii juventini. Suporterul ucis, Gabriele Sandri (26 de ani), era fan al echipei Lazio şi DJ în capitala Italiei. În urma incidentului, fanii echipelor Atalanta şi AC Milan au atacat forţele de ordine şi au rănit grav doi poliţişti.
- În anul 2000, doi fani ai clubului englez Leeds United au fost înjunghiaţi mortal la Istanbul de ultraşii echipei Galatasaray, înaintea unui meci din Liga Campionilor.

Huliganii doar îşi manifestă agresivitatea, nu iubesc sportul

- Nimeni nu devine huligan din întâmplare, susţin specialiştii. Cei care merg pe stadioane doar pentru a se război cu suporterii echipei adverse au un comportament agresiv în general, nu sportul sau competiţia îl dezvoltă. „Termenul de fan vine de la fanatic. Nu este vorba despre ataşamentul faţă de un club, ci despre nesiguranţa individului când este în afara grupului şi de faptul că el nu mai este o persoană obişnuită. Toată agresivitatea lui este legată de un nume", explică psihologul Bogdan Lucaciu.

Fanaticii merg pe stadioane doar pentru a se război cu adversarii

Viaţa lor devine îngustă

El explică şi atitudinea ultraşilor şi de ce se manifestă atât de agresiv. „Oamenii au avut mereu spiritul gregar, dar fiecare îl interpretează cum vrea. Huliganii cred că, dacă aparţin unui grup, pot  face ce vor. Ei au această agresivitate de la început şi tocmai de aceea aderă la astfel de grupuri, pentru a şi-o manifesta", este de părere specialistul.

El mai spune că ultraşii sunt indivizi cu un nivel cultural foarte scăzut, nu îşi fac prieteni decât dacă ţin cu aceeaşi echipă, iar viaţa lor devine foarte îngustă. „Există şi suporteri adevăraţi, care ţin cu aceeaşi echipă din tată în fiu. Este ca o tradiţie. Aceştia merg cu familia la meci şi, indiferent de rezultat, se duc acasă şi îşi văd de ale lor. Problema este că huliganii i-au îndepărtat pe adevăraţii suporteri de stadioane. Este un fenomen social, nu numai la noi", concluzionează Bogdan Lucaciu.

"Există şi suporteri adevăraţi, care ţin cu aceeaşi echipă din tată în fiu. Huliganii i-au îndepărtat însă de stadioane. Este un fenomen social nu numai la noi.''
Bogdan Lucaciu psiholog

Comentariu: De ce iubim urâtele

Horia Ghibuţiu

Dacă aţi ratat memorabilul articol al lui Cătălin Tolontan, v-o zic eu: după cartea „Febra stadioanelor" a lui Nick Hornby rămân puţine de adăugat, ca la un 0-3 cu eterna rivală, despre microbişti. Pentru cei indiferenţi, e de neînţeles obida celui care ţine cu Arsenal şi pe lângă care trec viaţa, iubita şi alte fleacuri în timp ce „tunarii" mai mult iau decât dau. Pentru ceilalţi, umiliţi la şcoală, la serviciu şi la pensie, din cauza iubirii faţă de un club, e Biblia. A fi microbist e ca şi cum ai iubi o urâtă şi nu numai că toţi ştiu asta, dar ţi-o şi reproşează fără perdea.

image

Sigur, pe una ca Barcelona e cel mai simplu s-o iubeşti - joacă cel mai frumos şi le bate pe toate. Gândiţi-vă însă la noi, ceilalţi, care iubim alte echipe, clar mai bune decât cea mai bună, doar că de când ne ştim au arătat-o rar ori deloc. Fireşte, dacă n-ai dârdâit în tribune în martie, când şi meciurile de acasă par în deplasare, pentru un 0-0 fără nicio ocazie, dacă n-ai ascultat etapa la radio bând bere din borcane de compot, că nici halbe nu mai erau, totul e deşertăciune.

Sunt şi cazuri extreme ale microbului fotbalistic: brazilienii care s-au sinucis după finala pierdută cu Uruguay; locuitorii din Glasgow care îi cred atei pe cei care se duc la Celtic-Rangers pentru fotbal; huliganii englezi, plăcut impresionaţi de modul în care au dus lucrurile mai departe băieţii de pe Continent.

Dar ceea ce e sublim în această pasiune, precum o victorie nemeritată obţinută dintr-un ofsaid flagrant în prelungiri, e fidelitatea: 94% din bărbaţi nu-şi abandonează echipa indiferent cât de prost ar juca, pe când 52% din ei ar încheia o relaţie care scârţâie. Ca microbist, dacă te-ai îndrăgostit de o echipă urâtă, înghesuită de toţi, cu ea rămâi. O fi pocită, slabă, o umbră, dar e a ta. Aştepţi ani ca să-ţi întoarcă dragostea. Când şi presupunând că o face, adică o învinge pe rivala de-o viaţă, te simţi răzbunat. Nu mai contează că

„Dodel" Tănase are tot atâta treabă cu stânga cât are Victor Ponta. Nici că ai înghiţit cu noduri anii superbi ai încrezuţilor de la CFR, când poţi, în sfârşit, să vopseşti un gard cu mesajul „mamă, te iubesc, dar nu ca pe «U»!". Acesta e motivul, dar şi altele - 4-4-2, 3-5-2, 4-3-3 -  pentru care legendarul Bill Shankly, fie iertat, ne asigura că fotbalul şi microbul rezultat nu reprezintă o chestiune de viaţă şi de moarte, ci ceva mult mai serios.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite