Samsung Galaxy S Advance, varianta low-cost a lui S II

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un nou terminal Samsung „atentează“ la primele locuri din clasamentele de vânzări de smartphone-uri din întreaga lume. Galaxy S Advance GT i9070 are un procesor cu două nuclee şi un ecran de 4 inci.

Noul dispozitiv creat de compania sud-coreeană va face parte din gama medie de telefoane inteligente, va avea un ecran cu o rezoluţie de 800 x 480 pixeli şi o cameră de 5 megapixeli.

Smartphone-ul, care funcţionează pe baza unui sistem Android 2.3 Gingerbread, ar putea fi prezentat în cursul acestei luni la Congresul Mondial al Telefoanelor Mobile din Barcelona (Spania) cu un sistem îmbunătăţit de operare, Android 4.0. Despre Galaxy S Advance GT i9070, oficialii Samsung au mai confirmat că va avea o memorie de până la 16 GB, o memorie internă de 768 MB RAM şi va ajunge mai întâi pe piaţa din Rusia, luna viitoare.

Nu va apărea pe piaţa din Statele Unite

După lansarea din Rusia, ar trebui să apară şi pe pieţele din Europa, China, Africa, Orientul Mijlociu, Asia şi America Latină, dar nu şi în Statele Unite ale Americii.

Preţul la care va fi comercializat nu a fost încă stabilit de producător, dar va fi sub cel al telefonului-vedetă Galaxy S II. De altfel, specialiştii în IT&C au precizat că Advance este un fel de variantă mai ieftină a celularului „vedetă" S II, destinată consumului larg.

Dacă ţi-a plăcut ştirea, dă-ne LIKE pe Facebook AICI

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite