Adevarul.ro

Adevarul pentru
iPhone, iPad si Android

Roboţelul corporatist

19 noiembrie 2008, 21:21 |  Autor: Andreea Romanovschi  | 

 

Angajaţii corporaţiilor respectă reguli stricte, sunt eficienţi, dar şi tot mai străini de ei înşişi. Sclavii unui orar draconic, dependenţi de imagine, angajaţii multinaţionalelor funcţionează după un program indus.

Pantofi lustruiţi, costum, cravată sau fustă de lungime medie, cămaşă şi sacou. Obligatoriu, ceas de firmă. Pentru că totul trebuie să se încadreze în timp. Geantă diplomat sau mapă. Şi un parfum discret, preferabil de firmă. Părul aranjat. Vârsta: până în 35, cel mult 40 de ani.

Sunt uşor de recunoscut. Sunt angajaţii companiilor multinaţionale. Oameni care s-au transformat în nişte roboţi programaţi să execute perfect ordinele companiei. Chiar cu preţul vieţii personale.

Românii preferă să lucreze în companii multinaţionale, atât pentru confortul statutului profesional, cât şi pentru pachetul salarial. La această concluzie a ajuns o cercetare calitativă realizată în acest an de agenţiile Qresearch şi Gemius Research, în colaborare cu eJobs. Cei intervievaţi au considerat că multinaţionalele pun accentul pe împlinirea şi dezvoltarea resurselor umane şi pe motivarea permanentă a angajaţilor.

Dispuşi să muncească până cad

În general, angajaţii companiilor multinaţionale sunt oameni cu studii superioare, tineri (cu vârste de până în 35 de ani). Ştiu să utilizeze calculatorul la un nivel avansat şi stăpânesc cel puţin o limbă străină.

Sunt ambiţioşi, dispuşi să petreacă şi peste 10 ore la serviciu, iar unii sunt chiar gata să renunţe la viaţa personală. În companie, totul se judecă în termeni clari, în obiective de atins în intervale de timp bine stabilite. Miza este venitul.
“Salariile variază în funcţie de poziţia deţinută în companie, precum şi de compania în sine.

Pentru cei care au un an sau doi de experienţă, de pildă, veniturile se pot situa între 1.000 şi 1.500 de euro lunar”, a afirmat Andreea Călinescu, Project Consultant la Barnett McCall Recruitment. Dar există un preţ care trebuie plătit – transformarea într-un angajat cuminte şi dornic să muncească şi atunci când este rupt de oboseală.

“Marile companii produc un gen de personal care este foarte obedient, iar  chestiunea aceasta este legată de venituri. Cu cât acorzi salarii mai mari, cu atât creezi o dependenţă mai mare de instituţie. Inclusiv prin multele tipuri de avantaje pe care poate să le ofere o mare corporaţie – o serie întreagă de servicii plus prestigiu.

Asta face ca efectul birocratic să fie foarte puternic, în sensul că oamenii sunt destul de specializaţi, respectă foarte clar nişte reguli”, a explicat, pentru „Adevărul“, sociologul Alfred Bulai.

Cei care nu se conformează, nu pot să supravieţuiască în acest mediu. “Cultura organizaţională a companiei în care lucrezi, te influenţează foarte mult. Dacă nu te laşi îndoctrinat, nu poţi să rezişti mult”, a punctat Călinescu.

Un nou tip de mentalitate

În aceste condiţii, consideră sociologul Marius Pieleanu, “avem de-a face cu un nou tip de mentalitate organizaţională şi de muncă”. Dacă generaţiile de peste 35 de ani din România au, la locul de muncă, un comportament similar celui de dinainte de 1989, la cei de vârstă tânără, de până în 35 de ani, comportamentul tinde să devină relativ similar cu cel al oricărui model organizaţional din Europa Occidentală.

Formându-se astfel, unii dintre angajaţii multinaţionalelor ajung să nu poată concepe un alt stil de viaţă. În schimbul acestei “sclavii”, companiile multinaţionale le oferă tinerilor  siguranţa locului de muncă, precum şi siguranţa că îşi pot achita datoriile şi creditele la bănci.

Fără personalitate, dependenţi de imagine

Disciplinarea în exces duce la alienarea omului, iar modelul organizaţional de la nivelul marilor companii are şi efecte negative. Acestea sunt, mai degrabă, de ordin individual. „Angajatul ajunge să aibă multe abilităţi mecanice. Disciplinarea excesivă nu-i mai permite să-şi dea frâu liber imaginaţiei, libertăţilor individuale“, a subliniat Marius Pieleanu.

În plus, corporaţiile pun accentul pe aspectul vestimentar, pe atitudine, pe limbajul adoptat de angajaţi. Specialiştii în resurse umane recunosc că multinaţionalele vor ca angajaţii să fie în permanenţă îmbrăcaţi la costum.

Uneori, bugetul personal nu corespunde cu cerinţele companiei. Varianta de avarie: o pereche de blugi închişi la culoare şi un sacou pot salva situaţia. Sociologul Alfred Bulai a explicat că este vorba despre un anumit gen de prezenţă publică, un gen care să fie agreat şi chiar să constituie un model.

Reclama, sufletul comerţului

Imaginea companiei este indusă angajatului, iar acesta devine dependent de ea. De altfel, multinaţionalele sunt mai atractive. Şi funcţiile au denumiri mai atractive. Secretara, de pildă, e assistant manager.

Sociologii spun că în acest fel diverse funcţii rutiniere sunt încărcate simbolic. Şi limbajul devine “corporatist”. Termeni precum “dead-line”, “product meeting”, “workshop” au intrat în vocabularul uzual al acestora, deşi pentru fiecare există corespondent în limba română. În plus, apare folosirea fără rezerve a unor cuvinte din limba engleză în mijlocul frazelor în limba română – “bottom line”, “however”, “whatever”, “content”, “image”, “quality” etc.

Scopurile roboţeilor corporatişti

Ambiţiile angajaţilor la multinaţionale sunt fie să ajungă cât mai sus pe scara ierarhică, fie să-şi înfiinţeze propria companie. Toţi vor să ajungă în vârf. Pentru cei care visează să aibă propria afacere, o slujbă la multinaţională poate fi extrem de utilă întrucât ajung să aibă cunoştinţe solide asupra modului în care se desfăşoară activitatea într-o companie, dar mai ales experienţă.

Succesul pe cont propriu nu este totuşi garantat, astfel că, uneori, după unul sau mai multe eşecuri, cei care au încercat se întorc într-o corporaţie. Angajaţii multinaţionalelor sunt partea de bază a clasei de mijloc, în plin proces de formare.

Angajaţii multinaţionalelor pot fi un model cultural pentru o parte din populaţie
Alfred Bulai
Sociolog

Viaţa personală, sacrificată

Obiectivele trebuie atinse într-un termen scurt, iar programul prelungit este de la sine înţeles. Un succes atrage după sine alte sarcini. Se formează astfel un cerc vicios care nu mai lasă timp angajatului pentru viaţa privată.

Mulţi îşi spun că îşi sacrifică viaţa personală numai pentru o perioadă, până când ajung într-o funcţie mai bună şi îşi rotunjesc veniturile. Între timp, riscă să-şi piardă până şi prietenii. 

“Recunosc că prefer să nu spun ce funcţie am, că fiecare vrea ceva de la mine. Treptat, m-a cam lăsat toată lumea în pace”, a spus Florian A., un manager în vârstă de 30 de ani.  “Stăteam foarte mult la serviciu. Întâlniri peste întâlniri, dead-line-uri şi tot aşa. La un moment dat, m-am trezit singură.

M-am speriat. M-am decis să-mi schimb locul de muncă. Ajunsesem la o vârstă la care chiar voiam o viaţă de familie”, ne-a spus Aura C., în vârstă de 35 de ani.
Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Telescaunul de la Muntele Mic are cel mai lung traseu fix din Europa GALERIE FOTO

    Lungimea traseului este de 3,5 kilometri, durata călătoriei fiind 40 minute. Pe vreme frumoasa ...

    FOTO Photoshop sau iluzie optică? Internetul s-a aprins la descoperirea unei a treia mâini într-o fotografie cu Barack şi Michelle Obama

    Un mic scandal a pornit pe internet, după publicarea de către „Chicago Tribune" a unor poze cu ...

    Printesa Brianna, topless la Arcul de Triumf!

    Viitoarea campanie electorală a dat peste cap showbizul mioritic. Daca Irinel Columbeanu se afl ...

    Miturile corporatiste, spulberate unul după altul

    Marile firme au adaptat conceptele occidentale de resurse umane, dar multe dintre acestea repre ...

    Spania, adevăratul pericol pentru economia europeană

    În timp ce toţi ochii stau aţintiţi către Grecia şi Italia, adevăratul pericol pentru stabilit ...

    Bacău: Olimpicii fug peste hotare la studiu

    Chiar dacă tinerii cu rezultate deosebite au locul asigurat la facultăţile româneşti, ei prefer ...

    La birou − angajat model, în Vamă − un boem rebel

    Mulţi dintre tinerii corporatişti – care tot anul sunt îmbrăcaţi la costum şi cravată, discipli ...

    SPECIAL Bișniță imobiliară pe străzile din Chişinău, cu prostituate all inclusive

    Fără a plăti impozite şi a-şi declara veniturile la Fisc, afaceriştii din Capitală bat ofertele ...

    Un sat întreg de ţigani s-a mutat la Berlin. “Angela, eşti mama Europei, te iubim”

    Săptămânalul „Der Spiegel" publică în ultimul său număr un amplu reportaj consacrat mutării unu ...

    Un blestem teribil, gravat în piatră acum 1.600 de ani, a fost descoperit într-un muzeu din Italia

    Un blestem străvechi aparţinând ritualurilor de magie neagră, gravat pe câteva bucăţi de piatră ...


    Mălin Bot

    Instalarea prim-ministrului pupilă Victor Ponta, la Guvern, în fostul birou al mentorului-inculpat Adrian Năstase, capătă un înţeles simbolic aparte astăzi, după manevrele de la Inspectoratul de Stat în Construcţii. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

    Du-te acasă, bodyguard!

    Petre Barbu

    Şi am uitat, la dracu’!, să mă iubesc şi să-mi iubesc îngerul meu păzitor.     

    Se poartă căpuşele

    Simona Catrina

    Mi-amintesc de un amic bun ca un corn cald, generos şi chitit pe o viaţă onestă, îndrăgostit ghem de o colegă de facultate.

    Papagalul lui Flaubert

    Andrei Craciun

    Am aniversat de curând, în tăcere, fără fast, ba chiar fără niciun martor, un deceniu de când sunt flaubertian.

    Restauraţia

    Liviu Avram

    Cel mai norocos personaj din procesul Trofeul Calităţii este Adrian Năstase.

    VIDEO "Dacii - Adevăruri tulburătoare 2012": filmul, vizionat de sute de mii de români, răstoarnă istoria

    „Istoria României se bazează pe un lung şir de falsuri?" Răspunsurile oferite în documentar au provocat o veritabilă frenezie: peste 360.000 de vizualizări, aproape 800 de comentarii.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole