Adevarul.ro

Angajaţii corporaţiilor respectă reguli stricte, sunt eficienţi, dar şi tot mai străini de ei înşişi. Sclavii unui orar draconic, dependenţi de imagine, angajaţii multinaţionalelor funcţionează după un program indus.

Pantofi lustruiţi, costum, cravată sau fustă de lungime medie, cămaşă şi sacou. Obligatoriu, ceas de firmă. Pentru că totul trebuie să se încadreze în timp. Geantă diplomat sau mapă. Şi un parfum discret, preferabil de firmă. Părul aranjat. Vârsta: până în 35, cel mult 40 de ani.

Sunt uşor de recunoscut. Sunt angajaţii companiilor multinaţionale. Oameni care s-au transformat în nişte roboţi programaţi să execute perfect ordinele companiei. Chiar cu preţul vieţii personale.

Românii preferă să lucreze în companii multinaţionale, atât pentru confortul statutului profesional, cât şi pentru pachetul salarial. La această concluzie a ajuns o cercetare calitativă realizată în acest an de agenţiile Qresearch şi Gemius Research, în colaborare cu eJobs. Cei intervievaţi au considerat că multinaţionalele pun accentul pe împlinirea şi dezvoltarea resurselor umane şi pe motivarea permanentă a angajaţilor.

Dispuşi să muncească până cad

În general, angajaţii companiilor multinaţionale sunt oameni cu studii superioare, tineri (cu vârste de până în 35 de ani). Ştiu să utilizeze calculatorul la un nivel avansat şi stăpânesc cel puţin o limbă străină.

Sunt ambiţioşi, dispuşi să petreacă şi peste 10 ore la serviciu, iar unii sunt chiar gata să renunţe la viaţa personală. În companie, totul se judecă în termeni clari, în obiective de atins în intervale de timp bine stabilite. Miza este venitul.
“Salariile variază în funcţie de poziţia deţinută în companie, precum şi de compania în sine.

Pentru cei care au un an sau doi de experienţă, de pildă, veniturile se pot situa între 1.000 şi 1.500 de euro lunar”, a afirmat Andreea Călinescu, Project Consultant la Barnett McCall Recruitment. Dar există un preţ care trebuie plătit – transformarea într-un angajat cuminte şi dornic să muncească şi atunci când este rupt de oboseală.

“Marile companii produc un gen de personal care este foarte obedient, iar  chestiunea aceasta este legată de venituri. Cu cât acorzi salarii mai mari, cu atât creezi o dependenţă mai mare de instituţie. Inclusiv prin multele tipuri de avantaje pe care poate să le ofere o mare corporaţie – o serie întreagă de servicii plus prestigiu.

Asta face ca efectul birocratic să fie foarte puternic, în sensul că oamenii sunt destul de specializaţi, respectă foarte clar nişte reguli”, a explicat, pentru „Adevărul“, sociologul Alfred Bulai.

Cei care nu se conformează, nu pot să supravieţuiască în acest mediu. “Cultura organizaţională a companiei în care lucrezi, te influenţează foarte mult. Dacă nu te laşi îndoctrinat, nu poţi să rezişti mult”, a punctat Călinescu.

Un nou tip de mentalitate

În aceste condiţii, consideră sociologul Marius Pieleanu, “avem de-a face cu un nou tip de mentalitate organizaţională şi de muncă”. Dacă generaţiile de peste 35 de ani din România au, la locul de muncă, un comportament similar celui de dinainte de 1989, la cei de vârstă tânără, de până în 35 de ani, comportamentul tinde să devină relativ similar cu cel al oricărui model organizaţional din Europa Occidentală.

Formându-se astfel, unii dintre angajaţii multinaţionalelor ajung să nu poată concepe un alt stil de viaţă. În schimbul acestei “sclavii”, companiile multinaţionale le oferă tinerilor  siguranţa locului de muncă, precum şi siguranţa că îşi pot achita datoriile şi creditele la bănci.

Fără personalitate, dependenţi de imagine

Disciplinarea în exces duce la alienarea omului, iar modelul organizaţional de la nivelul marilor companii are şi efecte negative. Acestea sunt, mai degrabă, de ordin individual. „Angajatul ajunge să aibă multe abilităţi mecanice. Disciplinarea excesivă nu-i mai permite să-şi dea frâu liber imaginaţiei, libertăţilor individuale“, a subliniat Marius Pieleanu.

În plus, corporaţiile pun accentul pe aspectul vestimentar, pe atitudine, pe limbajul adoptat de angajaţi. Specialiştii în resurse umane recunosc că multinaţionalele vor ca angajaţii să fie în permanenţă îmbrăcaţi la costum.

Uneori, bugetul personal nu corespunde cu cerinţele companiei. Varianta de avarie: o pereche de blugi închişi la culoare şi un sacou pot salva situaţia. Sociologul Alfred Bulai a explicat că este vorba despre un anumit gen de prezenţă publică, un gen care să fie agreat şi chiar să constituie un model.

Reclama, sufletul comerţului

Imaginea companiei este indusă angajatului, iar acesta devine dependent de ea. De altfel, multinaţionalele sunt mai atractive. Şi funcţiile au denumiri mai atractive. Secretara, de pildă, e assistant manager.

Sociologii spun că în acest fel diverse funcţii rutiniere sunt încărcate simbolic. Şi limbajul devine “corporatist”. Termeni precum “dead-line”, “product meeting”, “workshop” au intrat în vocabularul uzual al acestora, deşi pentru fiecare există corespondent în limba română. În plus, apare folosirea fără rezerve a unor cuvinte din limba engleză în mijlocul frazelor în limba română – “bottom line”, “however”, “whatever”, “content”, “image”, “quality” etc.

Scopurile roboţeilor corporatişti

Ambiţiile angajaţilor la multinaţionale sunt fie să ajungă cât mai sus pe scara ierarhică, fie să-şi înfiinţeze propria companie. Toţi vor să ajungă în vârf. Pentru cei care visează să aibă propria afacere, o slujbă la multinaţională poate fi extrem de utilă întrucât ajung să aibă cunoştinţe solide asupra modului în care se desfăşoară activitatea într-o companie, dar mai ales experienţă.

Succesul pe cont propriu nu este totuşi garantat, astfel că, uneori, după unul sau mai multe eşecuri, cei care au încercat se întorc într-o corporaţie. Angajaţii multinaţionalelor sunt partea de bază a clasei de mijloc, în plin proces de formare.

Angajaţii multinaţionalelor pot fi un model cultural pentru o parte din populaţie
Alfred Bulai
Sociolog

Viaţa personală, sacrificată

Obiectivele trebuie atinse într-un termen scurt, iar programul prelungit este de la sine înţeles. Un succes atrage după sine alte sarcini. Se formează astfel un cerc vicios care nu mai lasă timp angajatului pentru viaţa privată.

Mulţi îşi spun că îşi sacrifică viaţa personală numai pentru o perioadă, până când ajung într-o funcţie mai bună şi îşi rotunjesc veniturile. Între timp, riscă să-şi piardă până şi prietenii. 

“Recunosc că prefer să nu spun ce funcţie am, că fiecare vrea ceva de la mine. Treptat, m-a cam lăsat toată lumea în pace”, a spus Florian A., un manager în vârstă de 30 de ani.  “Stăteam foarte mult la serviciu. Întâlniri peste întâlniri, dead-line-uri şi tot aşa. La un moment dat, m-am trezit singură.

M-am speriat. M-am decis să-mi schimb locul de muncă. Ajunsesem la o vârstă la care chiar voiam o viaţă de familie”, ne-a spus Aura C., în vârstă de 35 de ani.