A fost lansat cel mai mare telescop virtual

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cel mai mare telescop virtual din lume
Cel mai mare telescop virtual din lume

Oamenii de ştiinţă de pe Muntele Paranal au unit semnalele trimise de patru telescoape, creând astfel cel mai mare telescop virtual din lume.

Pe muntele Paranal din Chile, la altitudinea de 2.635 de metri, se află patru telescoape optice, care au o înălţime de 30 de metri ;i sunt dotate cu oglinzi cu diametrul de cel mult opt metri.

Oamenii de la Observatorul de acolo au unit, cu ajutorul metodei denumită interferometrie, semnalele trimise de aceste telescoape, realizând cel mai mare telescop virtual, scrie AFP.

Astfel, lumina telescoapelor a fost combinată într-una singură, cu o rezoluţie mult mai mare decât luminile separate.

„Am reuşit să finalizăm procesul (de reunire), după aproape un an de teste. Pentru prima dată, am putut să folosim ştiinţific acest nou instrument şi putem să spunem că funcţionează", a declarat astronomul Jean-Philippe Berger.

Oglindă cu diametrul de 130 de metri

Acum, specialiştii dispun de un instrument care-i ajută la fel de mult ca o oglindă cu un diametru de 130 de metri.

„Vom putea să vedem suprafeţele stelelor, inclusiv obiecte şi corpuri pe care nu le-am văzut niciodată în trecut, precum stele mai tinere sau galaxii", a mai spus Jean-Philippe Berger.

Dacă ţi-a plăcut ştirea, dă-ne LIKE pe Facebook AICI

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite