Adevarul.ro

Adevarul pentru
iPhone, iPad si Android

Putem prezice întâmplări mărunte

24 august 2011, 21:25 |  Autor: Mădălina Prundea | 

Cuvinte cheie: Universitatea Washington, schizofrenie, ­Alzheimer, Parkinson, studiu,

De multe ori intuim cine sună înainte să ne uităm la telefon

De multe ori intuim cine sună înainte să ne uităm la telefon

 

Oamenii fac zilnic mii de predicţii, fie despre momentul în care soseşte autobuzul în staţie, fie despre persoana care bate la uşă sau dacă un pahar scăpat din mână se va sparge. Oamenii de ştiinţă încep acum să descopere cum ajunge creierul să fie un prezicător atât de precis, dar numai atunci când e vorba de întâmplări mărunte, notează presa britanică.

Cercetătorii de la Universitatea Washington din St Louis (SUA) au analizat partea sistemului nervos care transmite semnale către creier atunci când au loc evenimente neaşteptate. În urma investigaţiilor medicale, oamenii de ştiinţă au descoperit că acest sistem codifică marja de eroare a predicţiei atunci când participanţilor la experiment li s-a cerut să spună ce urma să se întâmple într-un film care includea întâmplări de zi cu zi.

Potrivit rezultatelor cercetării, 80%, respectiv 90% din predicţiile respondenţilor au fost corecte, în funcţie de momentul în care a fost întrerupt filmul. Participanţilor le-a fost mai uşor să prevadă ce se va întâmpla atunci când evenimentul vizionat era în derulare, decât atunci când li s-a cerut să ghicească ce va urma după ce evenimentul respectiv se încheiase.

Coordonatorul studiului, Jeffrey Zacks, a explicat că prezicerea viitorului apropiat este vitală pentru adaptarea comportamentului şi ­este unul dintre componentele-cheie ale teoriilor referitoare la percepţie, procesarea limbajului şi învăţare. Potrivit cercetătorului, această descoperire îi va ajuta şi pe pacienţii diagnosticaţi în faze incipiente de schizofrenie, ­Alzheimer şi Parkinson. 

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     


    Adevarul on Facebook

    Constantin Iftime

    Realitatea străzii, uneori, e plină de bătrâni şi de adolescenţi, alteori de oameni fără mulţumire, care vibrează de nevroze. Oamenii au multe libertăţi, dar nu-s fericiţi. Uneori, şi un lucru neînsemnat poate să-i dezechilibreze. Continuare

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

    Du-te acasă, bodyguard!

    Petre Barbu

    Şi am uitat, la dracu’!, să mă iubesc şi să-mi iubesc îngerul meu păzitor.     

    Se poartă căpuşele

    Simona Catrina

    Mi-amintesc de un amic bun ca un corn cald, generos şi chitit pe o viaţă onestă, îndrăgostit ghem de o colegă de facultate.

    Papagalul lui Flaubert

    Andrei Craciun

    Am aniversat de curând, în tăcere, fără fast, ba chiar fără niciun martor, un deceniu de când sunt flaubertian.

    Restauraţia

    Liviu Avram

    Cel mai norocos personaj din procesul Trofeul Calităţii este Adrian Năstase.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole