Punga goală te bagă-n boală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Stresul legat de bani ne poate afecta mai mult decât ne dăm seama, avertizează specialiştii. Câteva dintre efectele acestuia sunt afecţiuni ale stomacului, dar şi migrene sau depresii.

Mai ales în vremuri de criză, grijile legate de bugetul personal se accentuează. Numeroase studii au arătat că stresul şi afecţiunile cauzate de stres cresc proporţional cu problemele financiare.

Potrivit unui sondaj făcut de un site de specialitate, 7 din 10 respondenţi au declarat că sunt „foarte stresaţi" din cauza banilor şi doar 10% au susţinut că bugetul nu le face deloc probleme. Cifrele sunt îngrijorătoare mai ales că psihologii au arătat că între grijile pentru portofel şi depresie sau probleme cu somnul este o strânsă legătură.

„Soţul meu a rămas fără serviciu când a venit criza şi au fost făcute restructurări. Aveam ceva bani puşi deoparte şi nu ne-am făcut prea multe griji. Lucrurile s-au înrăutăţit însă când el a primit refuz după refuz la zecile de interviuri la care a fost. Ba era supracalificat, ba nu exista buget pentru noi angajaţi. Când economiile s-au terminat şi au început să se adune facturile, datoriile, au început şi problemele. Începusem să ne certăm din orice, mai ales că Mihai era din ce în ce mai tăcut şi mai închis în el. Nici nu mai dormea noaptea, devenise foarte obosit, deşi, practic, nu mergea la serviciu", a povestit Mirabela Morărescu (39 de ani), contabilă la o firmă din Capitală.

De la dureri de spate la probleme digestive

Din fericire, Mihai şi-a găsit un serviciu bun, e drept, după mai bine de 10 luni de căutări, aşa că problemele financiare ale familiei Morărescu sunt pe jumătate rezolvate. Totuşi, arată specialiştii, în unele cazuri, stresul poate avea consecinţe medicale mult mai grave.

Un studiu efectuat în SUA de AP şi AOL a arătat că persoanele care sunt stresate din cauza datoriilor sunt de două ori mai predispuse la un atac de cord faţă de cei care nu sunt îngrijoraţi din cauza situaţiei lor financiare.

De asemenea, aproape o treime dintre cei afectaţi de datorii au precizat că stresul le-a cauzat probleme ale aparatului digestiv şi chiar ulcer. 23% au precizat că bugetul i-a adus în pragul depresiei, în timp ce 44% din respondenţi au declarat că au început să sufere de migrene puternice.

Cei mai mulţi, adică 65% din cei intervievaţi, au recunoscut că, de când sunt stresaţi, suferă de dureri de spate şi sunt mereu cu muşchii încordaţi. Specialiştii mai enumeră printre efectele stresului pierderea părului, problemele de alimentaţie, hipertiroidismul, stări repetate de anxietate.

Bogătaşii, mai sănătoşi

Pe de altă parte, persoane cu o situaţie financiară bună sunt mult mai sănătoase decât cele care întâmpină dificultăţi. Potrivit unui studiu efectuat în Marea Britanie şi publicat marţi de „The Daily Mail", persoanele care trăiesc în cartiere rezidenţiale se îmbolnăvesc mai târziu, spre 70 de ani.

Prin comparaţie, în zonele mai sărace ale ţării, femeile sunt predispuse să consume alcool, să fumeze şi să fie supraponderale, calitatea vieţii acestora înrăutăţindu-se considerabil după vârsta de 55 de ani.

„Problemele apar şi când indivizii optează pentru comportamente nesănătoase pentru a face faţă stresului provocat de datorii. Ei se pot îngrăşa, consuma mai mult alcool, chiar începe să joace jocuri de noroc. Alţii pot dezvolta comportamente care să se reflecte şi asupra altora, cum ar fi o agresivitate pronunţată care se manifestă în special în zona persoanelor apropiate sau pot începe să cheltuiască şi mai mult, paradoxal tocmai pentru a putea face faţă portofelului deja gol", a explicat Justin Arienzo, psiholog american.

O altă consecinţă a problemelor de buget vine din faptul că dificultăţile îi împiedică pe cei în cauză să se trateze corespunzător, ajungând astfel să se îmbolnăvească mai rău.

„A fost o perioadă când eram foarte strâmtoraţi cu banii. Am răcit şi m-am gândit că nu e cazul să mai dau banii pe medicamente, deşi mi-au fost recomandate antibiotice de către medicul de familie. Am tot amânat şi, după o lună în care m-am simţit tot mai rău, am ajuns la spital. Am stat internată trei săptămâni, nu spun cât am cheltuit pe medicamente şi nenumărate analize. Nu mai fac niciodată greşeala asta", a povestit Elena Dumitraşcu (45 de ani), profesoară de limba franceză în Bucureşti.

Specialiştii recomandă ca atunci când apar problemele de ordin financiar să nu vă lăsaţi copleşiţi de acestea, deşi uneori pare imposibil. Păstrarea calmului şi conturarea unui plan de ieşire din această situaţie sunt esenţiale, a mai precizat psihologul american Justin Arienzo.

Recomandare: sport şi somn

„Cea mai bună soluţie este să vă conştientizaţi situaţia şi să admiteţi că aveţi o problemă. Apoi, este foarte important să discutaţi cu partenerul de viaţă, să vă puneţi de acord asupra bugetului şi să treceţi peste această perioadă fiind atenţi la sănătate. Aş recomanda comunicarea continuă cu partenerul sau cu orice altă persoană în care simţiţi că puteţi avea încredere, să faceţi exerciţii fizice fără a face alte cheltuieli suplimentare, opt ore de somn şi, eventual, chiar să apelaţi la un consilier financiar care să vă poată îndruma", a recomandat psihologul.

De altfel, potrivit studiilor, persoanele care primesc o educaţie fiananciară minimă au cu 25% mai multă încredere în felul în care îşi managerizează finanţele faţă de cei care nu au nicio idee  despre cum să-şi construiască un buget eficient.

23%
din persoanele care au probleme financiare au declarat că au ajuns să sufere de depresie.

Cum să-ţi rezolvi problemele financiare în trei paşi

- Află exact în ce situaţie eşti. Ai totul sub control sau creditorii bat la uşă, iar facturile se adună grămadă? Analizează cu rigurozitate situaţia financiară în care te afli ca să ştii ce paşi ai de urmat.

- Fă-ţi un plan de rambursare a datoriilor. Fie că încerci să plăteşti mai mult la fiecare rată, să-ţi extinzi perioada de creditare sau orice altă variantă ai alege, cel mai important este, spun specialiştii, să nu-ţi măreşti datoriile.  

- Învaţă să economiseşti şi să tai din costuri. Plăteşte-ţi facturile regulat, ca să nu acumulezi penalizări, fă-ţi o listă de cumpărături şi ţine-te de ea. Evită ieşirile dese în oraş şi petrece-ţi mai multe seri cu prietenii, acasă.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite