Prietenul imaginar al copilului: normal sau bizar?
0
Doi copii din trei au un prieten doar al lor, pe care nimeni altcineva nu-l poate vedea. Puțini părinți știu ce să facă în această situație, dar specialiștii asigură că lucrurile sunt mai normale decât par
„Toţi prietenii mi-au dat sfaturi despre cum să-mi hrănesc, înfăş sau îmbăiez copilul, dar niciunul nu a scos un cuvânt despre prietenii imaginari. Când l-am auzit pe Tudor vorbindu-mi prima dată de Marcus, am crezut că este un copil de la grădiniţă. Dar el vorbea cu Marcus mereu: la masă, pe stradă, când se ducea la culcare. Mi-a explicat că Marcus este prietenul lui şi că este un robot roşu cu multe luminiţe. Nu am ştiut cum să reacţionez", a povestit Irina Coroi (34 de ani). Tânăra are un băieţel acum în vârstă de 8 ani, însă Marcus a intrat în viaţa familiei sale în urmă cu trei ani.
Copilul nu dăduse semne de izolare, ba dimpotrivă, era vesel şi sociabil. La grădiniţă se descurca destul de bine şi nici nu avusese parte de vreun eveniment traumatizant în viaţă. „În fiecare dimineaţă îl întreba pe Marcus dacă i-au plăcut cerealele - adică ce mânca şi el - şi dacă îi plăcea cum se îmbrăca Tudor pentru grădiniţă, seara îi spunea «noapte bună». Nu părea nimic în neregulă, dar atunci când am văzut că povestea persistă câteva luni, am apelat la sfatul unui psiholog", a mai precizat Irina. Potrivit femeii, Marcus a dispărut din peisaj anul următor, când Tudor a intrat în clasa pregătitoare.
Contrar concepţiei generale, acest fenomen - al prietenului imaginar - este mult mai răspândit decât pare. Dacă un copil din nouă recunoştea în urmă cu 70 de ani că are un prieten imaginar, în anii '90 cifra a ajuns la un copil din trei. Potrivit celor mai recente studii, acum doi din trei micuţi recunosc că au un astfel de amic, însă specialiştii consideră că proporţia a fost mereu asemănătoare, doar că cei mici nu se simţeau suficient de confortabil să facă astfel de mărturisiri adulţilor, indiferent dacă era vorba de părinţi, bunici sau educatori.
Dorinţă de putere
Totodată, un studiu al cercetătorilor de la Universitatea din Oregon (SUA) a arătat că 65% din copiii cu vârste de până la 7 ani au avut sau au un prieten imaginar. De asemenea, psihologii respectivi au descoperit o legătură între acest lucru şi inteligenţa emoţională a copiilor respectivi. Contrar prejudecăţilor care legau amicii din mintea micuţilor de faze incipiente ale schizofreniei, specialiştii de la Institutul de Educaţiei din Londra (Marea Britanie) au descoperit că apariţia prietenului imaginar este mai degrabă legată de o creativitate peste medie. De asemenea, copiii în cauză par să fie mai articulaţi, mai încrezători în ei înşişi, mai puţin timizi şi, implicit, mult mai sociabili.
Un astfel de personaj se naşte din nevoia de a imagina, de a manipula a puştilor. „Copilul este mic şi are impresia că Feţii-Frumoşii sau Ilenele Cosânzene sunt reali. Şi atunci încearcă şi el să se joace, imitând o poveste, idealul despre oamenii mari", a explicat Bogdan Lucaciu, psiholog.
Acesta mai arată că modul de manifestare este diferit de la copil la copil şi variază în funcţie de ceea ce îşi doreşte acesta să exprime. Astfel, unii caută să-şi şantajeze părinţii, alţii îşi exprimă dependenţa, agresivitatea. „Când copilul are un prieten care face tot felul de năzbâtii vrea să spună: «Uite cu cine sunt eu prieten, uite ce pot face eu!». Dacă însă spune că nu doarme singur de teama unui monstru care iese din dulap seara, încearcă să-şi şantajeze părinţii să-l ţină lângă ei.
Părinţii, debusolaţi
Totodată, studiile au arătat că, în multe cazuri, un astfel de personaj plămădit de imaginaţia celor mici poate ajuta la depăşirea unei situaţii stresante din viaţa copilului, cum ar fi divorţul părinţilor sau decesul unei persoane apropiate. E drept, mai arată psihologii, că pentru adulţi este foarte dificilă postura în care sunt puşi de copii.
„Părinţii nu ştiu ce atitudine să adopte, de altfel, acesta este şi scopul copilului: nevoia de putere a sa asupra părinţilor. Recomandabil este ca părintele să stea de vorbă cu cineva din afară, ca să-şi poată clarifica pentru sine ce atitudine să adopte. În acest caz sunt de părere că părintele ar trebui dus la psiholog, nu copilul, pentru a înţelege ce interes îşi urmăreşte acesta din urmă prin plăsmuirea acestui personaj imaginar. În funcţie de acest lucru, adultul fie îl ignoră, fie colaborează cu el sau îi pune frână acestui comportament", a mai explicat psihologul Bogdan Lucaciu.
De altfel, proiecţiile micuţului constituie element de diagnostic pentru specialişti. Astfel, psihologul poate descoperi dacă are tendinţe spre agresivitate, dacă este dependent sau are alte probleme. În general, nu există motive de îngrijorare, amicul fantomă dispărând odată ce copilul îşi găseşte prieteni de vârsta lui, iar existenţa unui astfel de personaj „nu ar da bine în faţa noilor companioni". Probleme pot apărea în cazul copiilor care nu reuşesc să se desprindă de prietenul imaginar. „Şi prea multă imaginaţie strică, iar acest lucru poate duce către o patologie în adolescenţă", a conchis specialistul.
65% din copiii cu vârste de până la 7 ani au avut sau au un prieten imaginar, arată un studiu făcut în SUA.
"În fiecare dimineaţă, fiul meu Tudor îşi întreba prietenul imaginar, roboţelul Marcus, dacă i-au plăcut cerealele - adică ce mânca el -, iar seara îi spunea «noapte bună»."
Irina Coroi 34 de ani, Bucureşti
"Părintele trebuie să afle ce interes urmăreşte copilul prin acest personaj imaginar. În funcţie de acest lucru, fie îl ignoră, fie colaborează cu el sau pune frână acestui comportament."
Bogdan Lucaciu, psiholog
Se încarcă comentariile...
