Povestea de roman a evadatului Potcovaru

Unul dintre bărbaţii închişi la Penitenciarul Jilava este printre puţinii puşcăriaşi care au reuşit să evadeze din închisoarea Chilia, cunoscută pentru duritatea cu care erau trataţi deţinuţii. Povestea evadării lui Aurel Potcovaru, unul dintre „veteranii“ puşcăriilor de la noi, care a scăpat din închisoa­rea de la malul Dunării, pare desprinsă din „Papillon“, cartea lui Charriere.  

Aurel Potcovaru are 59 de ani şi este originar din comuna Bujoreni, Teleorman, dar acum stă în comuna Jilava, mai exact la închisoarea de lângă comună. Nu este pentru prima oară închis, iar asta se vede şi din atitudinea lui şi din glumele pe care le face cu una dintre asistentele mai vechi de la spitalul penitenciarului. „Mai ţineţi minte, doamna Mimi, când v-a zis domnu' doctor Costel, prin '70 că «Potcovaru m-a scos pe mine la pensie şi o să te scoată şi pe tine?» Uite că avea dreptate... Mai e puţin şi vă pensionaţi şi eu tot p-aici sunt."

Cu 34 de ani de închisoare executaţi, Potcovaru se poate „mândri" că este unul dintre deţinuţii cu cei mai mulţi ani de puşcărie la activ. În plus, pentru toate faptele sale, a fost condamnat la peste 500 de ani de închisoare, ceea ce-l plasează printre „fruntaşi" şi la acest capitol. „În total, am fost condamnat la vreo 500 de ani de închisoare, dar pedepsele se contopesc, se mai reduc şi am executat «doar» vreo 34 de ani, cu tot cu asta, cu ultima, din care mai am câteva luni", îşi începe Aurel povestea. De la prima condamnare, din '69, şi până acum nu a petrecut niciodată mai mult de două luni în libertate, cu excepţia ultimei pedepse, pe care a primit-o în 2009, după ce a stat peste un an acasă.

„Înainte puşcăria era grea, nu cu cola şi tv"

„Eu am înfundat puşcăriile numai pentru că nu «mă înghiţea» şeful de post de la mine din comună. Odată m-a băgat doi ani pentru trei găini. Şi înainte puşcăria era foarte grea, nu ca acum, cu cola şi cu televizor. Gardienii erau mai nenorociţi, de-aia am şi fugit de la Chilia, de la stuf", explică teleormăneanul care a avut parte de o aventură desprinsă parcă din romanul „Papillon". „M-a corupt să evadez un coleg de suferinţă turc. Într-o zi mi-a arătat o scrisoare de la fratele său, care era «baştan» în Turcia, în care spunea să ia un coleg cu care «se are» mai bine şi să fugă până la graniţa dintre Bulgaria şi Turcia, unde îl aşteaptă el.

Eu mai evadasem şi de la Turnu Măgurele, că aveau şi acolo puşcărie înainte, dar atunci m-au prins a doua zi, când m-am dus la mama la spital. Dar, oricum, aveam experienţă", îşi începe Aurel, râzând, povestea. Fiind cel mai apropiat prieten al său, turcul i-a propus să fugă împreună, iar Potcovaru, sătul de tratamentele din penitenciar şi de tăiatul stufului din Portul Chilia, a acceptat pe loc să-l însoţească, mai ales cu gândul la viaţa bună care îi aştepta în Turcia.

Mureau deţinuţi şi „în cameră" şi „la stuf"

„N-am stat pe gânduri deloc. Eram sătul de bătăile pe care le luam la puşcărie pentru că gesticulam sau pentru că mă scărpinam. Eram sătul şi de şerpii care se încolăceau pe mâini şi pe picioare când mergeam la stuf şi de deţinuţii morţi pe care îi văzusem şi în cameră, şi «în baltă». Aşa că într-o zi am lăsat secerile şi am fugit cu turcul", povesteşte „Papillon" de România. Pe lângă bătăi şi pe lângă munca silnică, colegii lui Aurel sufereau şi de foame. „Din când în când, în ciorba de fasole ne puneau câte o jumară mai mică decât unghia. Ca să-i simţim gustul, noi doar sugeam jumările când mâncam şi după masă jucam barbut pe ele." Planul fugarilor era să treacă graniţa pe la Mangalia şi să ajungă în Bulgaria, la Nisipurile de Aur. Dar colegul cu scrisoarea a fost prins după doar câţiva kilometri şi Potcovaru şi-a schimbat puţin planul.

A stat ascuns în podul bisericii

După ce a alergat prin stuf în picioarele goale, a reuşit să treacă înot Braţul Sfântul Gheorghe şi a ajuns într-o comună din apropierea litoralului. „Când nu mai puteam să înot, mă puneam «mortu' pe apă» şi mă duceau curenţii. După câţiva kilometri am ajuns în comuna Mahmudia şi m-am ascuns într-o biserică, în pod. Acolo am stat vreo şase-şapte zile, să se mai liniştească «caralii». Ieşeam doar noaptea, să mai fac rost de câte ceva de mâncare", îşi aminteşte bărbatul. În ziua în care s-a hotărât să treacă la bulgari, după trei săptămâni de libertate, a luat o sutană veche de popă din podul bisericii şi a plecat spre graniţă.

„Am avut mare ghinion pentru că într-o pădurice de salcâmi am dat peste nişte soldaţi. Ploua aşa, mărunt, şi am văzut trei soldaţi care stăteau sub un pom, fumau. Eu, fiind mai sperios ca acum, am luat-o la fugă. Ei s-au luat după mine şi au început să strige «stai părinte! stai părinte!»...eu nimic. Până la urmă m-a ajuns unul din urmă şi mi-a împiedicat picioarele. Când mi-a căzut chipiul ăla de popă din cap, m-au văzut ras în cap şi m-au şi reconoscut", descrie Potcovaru sfârşitul aventurii sale. „Degeaba le-am zis eu că dacă mă duc înapoi, ăia mă omoară, nu li s-a făcut milă. Unul dintre ei mi-a zis: «Noroc cu tine, Potcovare, că îmi iau şi eu o permisie de două săptămâni». Auzi, îşi lua o permisie de două săptămâni pe libertatea mea."

"S-au luat după mine şi au început să strige «stai părinte! stai părinte!»... eu nimic. Până la urmă m-a ajuns unul din urmă şi mi-a împiedicat picioarele.''
Aurel Potcovaru deţinut

34 de ani  de închisoare a executat în total Aurel Potcovaru.

„Omul pădurii" a fugit cu taxiul de la judecătorie

Una dintre cele mai spectaculoase evadări din ultimii ani din România a avut loc la începutul acestui an. Eugen Nicolae Galeş (39 de ani), un deţinut deosebit de periculos, cunoscut sub numele de „Omul pădurii", a fugit din clădirea Judecătoriei din Moreni, în luna martie, chiar de lângă poliţiştii care-l escortau. Galeş este învinuit că şi-a ucis o mătuşă în vârstă de 70 de ani, dar şi pe un localnic.

Sute de poliţişti şi jandarmi l-au căutat pe Galeş, care avea deja o experienţă de şapte ani în a se ascunde de oamenii legii prin pădurile din judeţul Buzău. Poliţiştii au stabilit că, după ce a părăsit clădirea Judecătoriei Moreni printr-un geam, deţinutul s-a urcat într-un taxi cu care s-a deplasat câţiva kilometri, până în localitatea Ghirdoveni, situată în apropierea închisorii. „Mi-a spus că îl bate nu ştiu cine şi să-l iau repede cu maşina. La Ghirdoveni s-a dat jos din maşină şi a fugit pe o uliţă.

Galeş a fost prins după trei săptămâni  Foto: adevărul

Nici nu a plătit", a declarat taximetristul care l-a ajutat fără să vrea. Pe lângă sutele de oameni ai legii, s-au folosit şi câini de urmărire. De asemenea, anchetatorii au luat la puricat toate gospodăriile din comuna I.L. Caragiale în speranţa că vor da de urma fugarului. La trei săptămâni după ce a evadat, Galeş a fost găsit dormind într-o pădure din Dâmboviţa de către un pădurar, care a anunţat poliţia.

Există şi cazuri de evadări desprinse, parcă, din scenariile filmelor de comedie. În urmă cu doar o săptămână, un deţinut a părăsit punctul de lucru din cartierul „Siret" din Vădeni- Brăila, cu taxiul, pentru a-şi vizita rudele din Galaţi. Silviu Vlasie (28 de ani), condamnat în 2008 la şase ani şi şase luni de închisoare pentru tâlhărie, îşi executa pedeapsa în regim deschis, la muncă pe şantierul de construcţie a blocurilor din cartierul Dimitrie Cantemir , numit şi „Siret".

Spera că va fi iertat dacă se întoarce singur

El şi-a sunat unchiul, pe Costin Laurenţiu, şi i-a cerut să-l ia cu maşina de pe şantier şi să-l ducă în oraş. A motivat că a obţinut o învoire de la agentul supraveghetor. După circa jumătate de oră, deţinutul a fost anunţat de către un alt puşcăriaş, care l-a sunat pe telefonul mobil, că lipsa lui a fost decoperită şi că s-a dat alarma. Imediat, Silviu Vlasie a oprit un taxi şi i-a cerut şoferului să-l ducă pe şantier, sperând că va fi iertat. Acum riscă alţi ani de închisoare.

Din 49 de fugari, unul e încă liber

În sistemul penitenciar din România au avut loc şase evadări în perioada ianuarie 2007 - iulie 2011, conform reprezentanţilor Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP). În 2007 au evadat trei deţinuţi, în 2008 şi 2009 nu a fugit nici unul, în timp ce în 2010 a evadat unul singur şi în 2011, până în iulie, au fugit din închisoare doi puşcăriaşi. În afară de aceste şase evadări, din 2007 până acum au părăsit punctele de lucru 43 de deţinuţi. „Săvârşirea infracţiunii de evadare este o faptă prevăzută de articolul 269 din Codul Penal şi este prevăzută cu o pedeapsă de la şase luni la doi ani de închisoare", a spus subinspectorul Georgiana Gherman, de la biroul de presă al ANP. În toate cazurile, cu excepţia unuia, de părăsire a punctului de lucru de la Penitenciarul Pelendava, din 30 iunie, anul acesta, toţi deţinuţii au fost capturaţi.

Părerea Expertului: Indivizi care renunţă la gândirea logică

Florin Tudose, psihiatru

Deţinuţii care evadează sau care-şi părăsesc punctele de lucru sunt persoane care renunţă la gândirea logică, realistă şi adoptă o gândire suprarealistă, magică. Îşi imaginează că, odată trecuţi de zidurile închisorii, scapă şi de pedeapsă. În plus, aceşti fugari nu au sentimentul vinovăţiei. Ei fug de la închisoare pentru că nu consideră că-şi merită pedeapsa, dar nu realizează cât de mult îşi complică situaţia. Desigur că în anumite situaţii, foarte rare de altfel, în care un deţinut are de executat o pedeapsă foarte mare şi în timpul detenţiei are parte de un tratament inuman, ca în romanele gen „Papillon", evadarea este singurul lucru la care se gândesc pentru că, dacă sunt condamnaţi la închisoare pe viaţă, este şi singurul mod în care mai pot trăi liberi.

La noi nu poate fi vorba despre astfel de cazuri, ci mai degrabă, de deţinuţi care nu mai gândesc logic, care cred că odată ieşiţi din închisoare sunt liberi. Cei care aud sau cred că s-a întâmplat ceva în locul lor de baştină, spre exemplu că i-a înşelat iubita sau alte exemple de genul acesta, sunt cei mai periculoşi pentru că scopul evadării este răzbunarea şi pentru că sunt conştienţi că se vor întoarce la închisoare pentru o perioadă şi mai mare decât cea iniţială şi îşi asumă acest lucru.

"Cei care evadează nu au sentimentul vinovăţiei. Ei fug de la închisoare pentru că nu consideră că-şi merită pedeapsa.''