Adevarul.ro

Olivia şi cu mine ne-am gândit, într-o bună zi, că ar fi foarte frumos dacă am face din când în când câte o seară de desenat şi de pictat la noi acasă - adică la Didier, pe terasa cea mare -, cu toată lumea din Piracanga, dornică de un moment artistic.

Nu contează talentul, contează doar să ne lăsăm mâna şi sufletul să vorbească şi să pună pe foaia de desen orice ne vine în momentul ăla.

Ne-am adunat eu şi Florian - care nu a pictat, în schimb a avut grijă permanent ca paharele să fie pline, castroanele cu floricele să fie umplute şi ambianţa sonoră asigurată -, Olivia şi Marcelo, Marguerita, Freddy şi Omcar, Helena şi fetiţele ei, Pamela şi Elisa, şi vreme de vreo trei ore ne-am distrat desenând şi pictând, povestind în trei limbi (portugheză, spaniolă şi engleză) şi împărtăşind apoi ce a vrut fiecare să spună prin desenul lui.

Am descoperit pictatul când eram încă în Bucureşti. Am spus mereu despre mine că nu am pic de talent şi asta nu m-a oprit deloc să petrec câteva ore pe săptămână făcând tablouri cu pictură absolut naivă, pe care le agăţam mai apoi prin toată casa. Pictatul aşa, după simţire, făra tehnică şi reguli, este perfect pentru liniştirea minţii şi pentru trezirea, în mine, a unei linişti şi a unei bucurii care nu depinde de niciun motiv exterior.

În seara de pictură din Piracanga am desenat plaja, soarele şi un palmier, fluturi şi flori, o pisică foarte colorată (care iniţial voia să fie un desen abstract, însă s-a transformat aşa, deodată, într-o pisică văzută din spate) şi am primit cadou de la Marcelo desenul lui cu doi delfini: „Tu şi Sasha sunteţi ăştia doi delfini!“

Am spus că următoarea întâlnire o să fie o seară de dans, tot la noi pe terasă. Poate chiar sâmbăta asta care vine! ;

*Alte poveşti din Brazilia puteţi citi şi pe blogul Laurei şi al lui Florian Câmpean, viataprinbalonulroz.blogspot.com.