Paştele „la minut“ ne rupe de trecut
0
Ouăle cumpărate gata vopsite de la supermarket, mielul de la firmele de catering şi chiar curăţenia făcută de profesionişti ne îndepărtează de tradiţia de a face pregătirile de Paşte în familie.
Vremurile când, în Joia Mare, se vopseau în roşu ouăle de Paşte au apus de mult. În case nu mai miroase a cozonac proaspăt şi nici cei mici nu se mai afundă cu mâinile până la coate în aluatul bunicii.
În noaptea de Înviere, în casă nu răzbate mirosul de miel din cuptor, ci, cel mult, sunetul cuptorului cu microunde. Asta pentru că produsele gata preparate sunt foarte tentante pentru cei în criză de timp.
Astfel, cei care muncesc până în prag de Sărbătoare şi nu găsesc timpul necesar să gătească, pot totuşi să-şi umple masa cu bucate tradiţionale, apelând fie la firmele de catering, fie la produsele gata preparate din supermarket. Asta mai ales că, în ultimii ani, rafturile din supermarket dedicate ouălelor gata vopsite şi cozonacilor „ca la mama acasă" s-au înmulţit considerabil.
Pentru cei cu un buget redus şi cu puţin timp la dispoziţie pentru pregătirea mesei de Paşte, există varianta produselor din supermarketuri. Aici pot găsi atât cozonac, pască şi ouă deja vopsite, cât şi mâncare gătită. Avantajul, spun cei în cauză, îl reprezintă faptul că marile magazine îşi prelungesc programul în perioada sărbătorilor astfel că şi întârziaţii îşi pot face aprovizionarea din timp.
„Prefer să merg la un hipermarket şi să-mi cumpăr cam tot ce-mi trebuie. Pot să merg şi spre miezul nopţii, iar diferenţele de preţ nu sunt foarte mari, ba chiar un cozonac e mai ieftin la magazin decât dacă ţi-l faci tu acasă. E adevărat că nu are acelaşi gust, dar este un risc asumat", este de părere Elena Mihai (29 de ani), traducător în Capitală.
Cozonaci „după reţeta bunicii"
Pentru cei care beneficiază de un buget mai generos, firmele de catering reprezintă cea mai bună soluţie. Comenzile se fac telefonic sau online, iar meniurile, promit patronii, vor fi aduse la domiciliul solicitantului aburind „Persoanele care cumpără de la noi sunt, de obicei, cu venituri medii sau peste medii. Cererile sunt în creştere de la an la an, iar comenzile le primim şi cu trei săptămâni înainte de sărbători şi livrăm mâncarea inclusiv sâmbătă, până la ora 13.00", spune Claudia Filip, directorul unei firme de catering din Capitală.
Cei mai selectivi pot alege doar cozonaci, pască, drob sau stufat de miel. Oferta unei alte firme de catering din Bucureşti este de 35 de lei pentru un cozonac de 700 de grame, „făcut în casă, după reţeta bunicii, cu nucă din belşug şi mirodenii alese".
Unul dintre clienţii fideli al unor astfel de firme este Camelia Mardare, o bucureşteancă în vârstă de 28 de ani care lucrează la o firmă de traduceri. Ea spune că a descoperit în urmă cu un an plăcerea de a comanda mâncare gătită la domiciliu în preajma Sărbătorilor.
„Sunt însărcinată şi, mai ales în această perioadă, consum mâncare proaspătă şi sănătoasă. Comand de Paşte, de Crăciun, îmi este mult mai uşor aşa", spune tânăra.
O altă variantă pentru persoanele care au puţin timp liber înainte de Paşte o reprezintă târgurile organizate special cu ocazia sărbătorilor şi care au loc în mai toate oraşele ţării. Produsele au avantajul de a fi „tradiţionale", făcute din ingrediente naturale, deşi preţurile nu sunt tocmai mici.
De Paşte însă nu numai masa trebuie să fie plină, ci şi casa curată. Aşa că angajaţii firmelor de curăţenie sunt pregătite să înlocuiască gospodinele la ştergerea prafului şi spălarea ferestrelor.
„Niciodată nu avem un preţ fix, iar în perioada Sărbătorilor cei care apelează la serviciile noastre beneficiază de discounturi. În ultimii ani, cererile de Paşte şi de Crăciun au fos mai mari", a spus Radu Albănaru, director general al unei firme de curăţenie din Capitală.
Tradiţiile, în continuă adaptare
Mesele „instant" pregătite fie de alţii, fie cumpărate de-a gata de la supermarket sunt însă, pentru unii români, de neconceput. Astfel, ei preferă să-şi petreacă ajunul Paştelui trebăluind prin casă şi aranjând masa ca totul să fie aşa cum au fost obişnuiţi de mici.
„Nu concep să petrec sărbătorile fără să vopsesc ouăle în roşu cu fetiţa mea, fără cozonac făcut de mama sau fără drob de miel aşa cum m-a învăţat bunica. Măcar de Crăciun şi de Paşte ne adunăm cu toţii şi respectăm tradiţia. Este un moment în care ne simţim mai uniţi, mai apropiaţi", este de părere Ştefania Codrea (37 de ani), din Bucureşti.
Pe de altă parte, specialiştii susţin că însăşi vremurile pe care le trăim sunt de vină pentru îndepărtarea de tradiţii. De pildă, sociologul Alfred Bulai este de părere că oamenii nu mai stau să prepare şi să pregătească masa de Paşte pentru că tradiţiile sunt schimbătoare, iar o mare parte dintre români nici măcar nu le mai cunosc.
Potrivit unui studiu realizat de Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie, 4% din conaţionali nu ştiu ce se sărbătoreşte de Paşte, iar 7% cred că s-a născut Iisus Hristos.
„Noi nu trăim într-o societate care respectă tradiţiile cu stricteţe şi astfel se produc aceste modelări, inovări, în mod natural. Nu trăim într-o societate premodernă în care să funcţionăm pe baza tradiţiei. Suntem într-o societate care valorizează, într-o mai mare măsură, dezvoltarea, progresul, evoluţia. Atunci sigur că nu poţi să ai ca valoare fundamentală tradiţia. Tocmai, de aceea, îţi propui să cauţi, să schimbi. De aia schimbăm telefoanele, calculatoarele, maşinile. E bine să ai şi tradiţii, dar e bine să ai şi o deschidere către schimbare, către alte modele", susţine Alfred Bulai.
Cât costă masa de Paşte
- De la supermarket:
- Cozonac: 4 - 35 de lei
- Pască: 7 - 25 de lei
- Ouă vopsite: 15 - 18 lei
- Drob de miel: 10 - 20 de lei
- De la firmelede catering:
- Meniu 6-12 persoane (ouă, aperitiv, drob, friptură, pască, desert):
- Miel: 750 - 1.200 de lei
- Pui: 580 - 930 de lei
350 de lei este preţul curăţeniei de Paşte, dacă apelăm la firme specializate. Suma creşte în funcţie de suprafaţă.
"Noi nu trăim într-o societate care respectă tradiţiile cu stricteţe şi astfel se produc aceste modelări, inovări, în mod natural."
Alfred Bulai sociolog