Părinţii vitregi, sprijin sau chin?

Copiii vitregi pot fi nişte „bombe cu efect întârziat“

O relaţie cu „copilul altcuiva“ este greu de construit, iar mulţi nici nu au răbdare să înţeleagă angoasele fiului dintr-o altă căsnicie.

Numele lui Ion Neagu (37 de ani) nu spunea nimic până la sfârşitul anului trecut când a ajuns pe prima pagină a ziarului. Motivul a fost unul tragic: era acuzat că şi‑a ucis fiica vitregă, în vârstă de doar patru ani. Bărbatul a declarat poliţiştilor că micuţa a căzut din pod. Legiştii au arătat însă ce viaţă chinuită ducea copila. Era bătută sistematic.

Vecinii cuplului din Cîmpuri (Vrancea) au declarat însă că fetiţa era bătută foarte des atât de mama sa bună, cât şi de tatăl vitreg şi că inspectorii de la „protecţia copilului" au crezut cu încăpăţânare în poveştile părinţilor, care spuneau de fiecare dată că fetiţa s-a lovit la joacă.

„Nu-mi accepta autoritatea"

Un alt caz tulburător ai cărui protagonişti au fost tot copii şi părinţi vitregi a avut loc în primăvara acestui an. În martie, un bărbat de 61 de ani a fost legat şi bătut crunt de doi indivizi, care i‑au furat 2.600 de lei, 100 de euro şi un telefon mobil. Ulterior, omul a aflat că tâlhăria a fost pusă la cale de fiica sa vitregă, pe care o creştea de la vârsta de un an şi jumătate.

Relaţiile ostile dintre părinţii vitregi şi copiii lor nu reprezintă însă regula. Deşi sunt numeroase astfel de cazuri, sunt mai mulţi cei care încearcă să-şi clădească o relaţie solidă cu copilul vitreg. Bogdan Boruz (30 de ani) şi soţia lui, Alina (31 de ani), au doi copii: pe Robert (8 ani), şi pe Ramona (2 ani). Bărbatul are acum o relaţie foarte bună cu Robert, deşi nu este fiul său biologic. „Stăm împreună de când el avea vreo 2 ani. La început i-a fost mai greu să mă accepte, dar cu timpul ne-am apropiat", povesteşte bucureşteanul.

Cele mai multe dificultăţi în relaţia cu Robert le-a avut când trebuia să-şi impună regulile, iar băieţelul trebuia să se supună. Fugea în camera lui şi-i reproşa lui Bogdan că nu-i este tată, aşa că nu trebuie să-l asculte. Un rol important în acceptarea autorităţii tatălui vitreg l-a avut Alina. Ea i-a explicat micuţului că acum Bogdan îi este tată şi că trebuie să-l respecte, să-l iubească şi să-l asculte ca atare.

Cu toate că acum se înţeleg mult mai bine, băieţelul nu‑i spune „tată". „Mă strigă pe nume, dar nu cred că e necesar să-mi spună «tată», mai ales dacă nu simte asta", spune Bogdan.

Relaţia cu sora vitregă

Încă de la începutul relaţiei, el a încercat să se apropie de băiatul Alinei, fără să facă vreun compromis, iar legătura dintre ei s-a înbunătăţit treptat. „Nu am vrut să‑l fac să ţină la mine pentru că-i fac toate poftele, aşa că am fost destul de precaut. Cu toate astea, am devenit foarte apropiaţi în scurt timp, iar acum, dacă are o problemă o discută cu mine şi nu cu mama lui. Cred că totul se rezumă la acceptare şi la ce sentimente transmitem", mai spune Bogdan.

Atât el, cât şi soţia lui se temeau că odată cu venirea pe lume a Ramonei, Robert se va simţi dat la o parte şi va deveni gelos şi irascibil, dar copilul s-a ataşat foarte tare de surioara lui încă de când a văzut-o la maternitate. „Se lăuda la toată lume că are o surioară şi că abia aşteaptă să se facă mai mare să se joace împreună. La început, credeam că este doar puţin entuziasmat şi că-i va trece, dar acum sunt aproape nedespărţiţi. Doar când pleacă Robert la şcoală nu sunt împreună şi asta mă bucură foarte tare", spune Alina.

„Ramona se ţine după el prin casă, se joacă şi nu mănâncă decât împreună. Este adevărat că, din când în când, Robert o mai pălmuieşte, dar sunt lucruri absolut normale, nu are nicio legătură cu faptul că nu sunt fraţi buni", o completează Bogdan.

40.000 de divorţuri au fost înregistrate în 2008, fiind un număr-record. Anul trecut, 31.000 de cupluri s-au despărţit legal.

200.000 este numărul aproximativ de părinţi singuri care primesc alocaţie pentru creşterea copilului.

Principalele bariere în calea unui cămin fericit

Respingerea. Sentimentul de respingere faţă de părintele vitreg este omniprezent în sufletul copilului la începutul relaţiei, susţin specialiştii. „Copiii trăiesc mai multe etape. Când cel mic realizează că situaţia este permanentă, intervine respingerea şi refuzul de a accepta. În această etapă este important ca părintele vitreg să se comporte foarte natural, astfel îl ajută pe copil să treacă peste această situaţie", explică psihologul Keren Rosner.

Cea mai mare contribuţie în procesul de apropiere dintre un copil şi un părinte vitreg o are părintele natural, spun specialiştii. „Cu cât acesta îl include mai mult pe partener în activităţile care-l privesc şi pe copil, cu atât mai mult îl face pe micuţ să-l accepte pe noul părinte. Din contră, dacă prin atitudine sau prin acţiunile pe care le face, părintele natural îi arată copilului că partenerul nu este un exemplu demn de urmat, cel mic nu-l va accepta", a precizat psihologul Keren Rosner.

Discriminarea. Copiii se simt mult mai discriminaţi decât sunt în realitate, atunci când apare un frăţior. Oricât de mult ar încerca părinţii să-l facă să înţeleagă că nu este nicio diferenţă între el şi fratele pentru care ambii părinţi sunt naturali, va trăi mereu cu impresia că se fac diferenţe mari între ei. „Soluţia este să nu se evite subiectul şi să se discute în familie orice situaţie care creaază frustrări de acest gen", a explicat Rosner.

Renegarea părintelui natural. În unele cazuri, copilul a ajuns să-l accepte pe părintele vitreg şi să-l renege pe cel natural de acelaşi sex. „Am întâlnit un caz deosebit, al unei fete care s-a ataşat foarte tare de tatăl ei vitreg şi l-a renegat pe cel natural, deşi avea opt ani atunci când mama sa s-a recăsătorit. Părintele vitreg i-a dedicat foarte mult timp, ocupându-se de educaţia ei, iar fata, care acum are 24 de ani, a apreciat foarte mult acest lucru", a povestit psihologul.

"Am întâlnit un caz deosebit, al unei fete care s-a ataşat foarte care de tatăl ei vitreg şi l-a renegat pe cel natural, deşi avea opt ani atunci când mama sa s-a recăsătorit."
Keren Rosner
psihoterapeut

Părerea Expertului: Rolul părintelui natural este esenţial

Keren Rosner

Cele mai importante personaje într-o relaţie vitregă sunt părinţii naturali, atât cel activ în noua relaţie, cât şi celălalt. Dacă părintele de acelaşi sex cu cel vitreg, exclus din viaţa copilului, îl face pe cel mic să creadă că acceptarea noului părinte înseamnă excluderea lui, micuţul nu-l va tolera niciodată. În plus, dacă părintele natural activ în noua relaţie nu-l face participant activ pe cel vitreg în activităţile care îl privesc şi pe copil, cel mic nu-l va accepta ca membru al familiei.

Atunci când trece printr-o astfel de schim­bare, comporta­mentul micuţului se schimbă în totalitate şi repercusiunile acestui comportament se văd şi în relaţiile cu colegii de joacă, cu cei de la şcoală şi în relaţiile cu celelalte persoane adulte din viaţa lui. Chiar şi copiii consideraţi mai docili devin iritaţi şi greu de controlat. Pentru a nu întâmpina probleme în procesul de adaptare, ideal ar fi să se facă o „şedinţă de familie" la care să participe şi al treilea părinte, încă de la începutul noii relaţii.

Într-un mediu foarte relaxant, copilului trebuie să i se explice de ce este nevoie să asculte de părintele vitreg, care îi va fi tutore din acel moment. Pentru a i se consolida autoritatea, chiar părintele „înlocuit" ar trebui să-l facă pe micuţ să înţeleagă că părintele vitreg merită să fie respectat şi trebuie să-i urmeze sfaturile. Astfel se evită inclusiv situaţiile în care copilul îi subminează autoritatea părintelui vitreg şi nu ajunge la scene de genul „Nu-mi spune tu mie ce să fac! Nu eşti tatăl meu/Nu eşti mama mea!".