Până când ceri bani de la părinţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Criza financiară a dus la naşterea şi proliferarea unei noi categorii socio-profesionale: cea a persoanelor mature, de 30-40 de ani, care, pierzându-şi jobul, ajung să depindă de pensia părinţilor pentru a supravieţui.

România a intrat în al patrulea an de recesiune, iar numărul „victimelor" crizei creşte constant. Zeci de mii de oameni şi-au pierdut locurile de muncă şi întâmpină greutăţi majore în încercarea lor de a se reangaja.

Cele mai noi date statistice oferite de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) arată că numărul şomerilor înregistrat la nivel naţional a fost în luna decembrie a anului trecut cu 5,12% mai mare decât cel din luna precedentă, confirmând tendinţa ultimilor ani şi rata naţională a şomajului de 7,2% în 2011, în creştere faţă de anul precedent (6,9%). Doar în ultima lună a anului 2011, 6.035 de persoane au fost concediate, îngroşând şi mai mult rândurile şomerilor care, în prezent, au ajuns la 461.000. Mulţi dintre ei sunt profesionişti cu ani buni de carieră în spate, trecuţi de 35 de ani, care depindeau de salariu pentru a-şi hrăni familia şi a-şi plăti ratele la bănci.

Cum joburile sunt din ce în ce mai puţine, iar angajatorii preferă puşti de 20 şi ceva de ani - mai puţin experimentaţi, dar şi mai puţin pretenţioşi în privinţa cuantumului simbriei - persoanele în cauză reintră destul de greu în câmpul muncii. Disperaţi şi lipsiţi de soluţii, oameni aflaţi la maturitatea deplină ajung să depindă de pensia părinţilor pentru a supravieţui. Şi cu cât această dependenţă se prelungeşte, cu atât reabilitarea va fi mai dificilă, avertizează psihologii.

„Mi-e ruşine"

Bucureşteanul Costin Negoiţă (34 de ani) şi-a pierdut recent locul de muncă. Compania la care lucra, o multinaţională de prestigiu, a făcut restructurări, iar primii vizaţi au fost cei cu salarii peste medie. Din acel moment, viaţa lui Costin s-a schimbat radical. În rău. „Sunt căsătorit şi am un băieţel de 4 ani. În urmă cu trei ani, am făcut un credit de 90.000 de euro la bancă şi am cumpărat un apartament spaţios într-o zonă rezidenţială aflată în plină dezvoltare. Soţia mea n-a avut niciodată un salariu mare, dar câştigam eu suficient cât să plătim rata lunară şi să trăim mai mult decât decent. Apoi am rămas fără slujbă, şi de atunci viaţa mea s-a transformat într-o continuă luptă pentru subzistenţă. Rezistăm exclusiv datorită părinţilor mei, care ne ajută regulat cu bani din pensia lor", spune Costin Negoiţă.

Pentru a nu-şi pierde locuinţa, bucureşteanul a cerut băncii o păsuire de un an la plata ratei. Venitul soţiei ajunge pentru plata întreţinerii, a utilităţilor şi a abonamentelor la telefonia mobilă şi internet, dar este departe de-a fi suficient pentru nevoile familiei. „În fiecare lună, pe 15, mă duc la ai mei în vizită, pentru că e ziua în care vine poştaşul cu pensia. Din puţinul lor, îmi dau şi mie cât ­să-mi pot hrăni familia. Mi-e ruşine de ei, mi-e jenă de faptul că, în loc să le fiu eu sprijin la bătrâneţe, am ajuns la 34 de ani să depind eu de ei şi mă gândesc cu groază că, dacă nu-mi găsesc iute un job, o să pierd şi casa. Trimit zeci de CV-uri zilnic, dar degeaba. Sunt un bun profesionist, am experienţă, dar nu mă sună nimeni", ­susţine Costin.

Dependenţă periculoasă

În situaţia lui Costin Negoiţă se regăsesc mulţi români. Potrivit Institutului Naţional de Statistică, numărul şomerilor cu vârste de peste 25 de ani reprezintă 75% din totalul celor care şi-au pierdut locurile de muncă în ultimii ani. În mare măsură este vorba despre persoane care au familie şi care nu sunt la prima experienţă de natură profesională. Rămaşi fără principala sau, în unele cazuri, singura sursă de venit, aceşti oameni n-au altă soluţie imediată decât să apeleze la generozitatea părinţilor, acolo unde se poate.

Atenţie, însă: dependenţa de părinţi la vârsta maturităţii este periculoasă. „În astfel de situaţii, demnitatea şi stima de sine scad vertiginos. Aceşti indivizi trăiesc cu senzaţia că ­nu-şi găsesc rostul în lume, îşi pierd încrederea în propriile puteri şi, într-un final, ajung să se considere nişte rataţi. Şi cu cât perioada de inactivitate şi de dependenţă financiară faţă de părinţi se prelungeşte, cu atât le va fi mai greu să se mobilizeze pentru a ieşi din această conjunctură", susţine psihologul Keren Rosner.

"Mi-e ruşine de părinţii mei pentru că, în loc să le fiu eu sprijin la bătrâneţe, am ajuns la 34 de ani să depind eu de ei."
Costin Negoiţă
şomer

"Aceşti indivizi trăiesc cu senzaţia că nu-şi găsesc rostul în lume, îşi pierd încrederea în propriile puteri şi, într-un final, ajung să se considere nişte rataţi."
Keren Rosner
psiholog

Sfaturi pentru a depăşi impasul

Depresia este cel mai mare pericol care-i paşte pe şomerii dependenţi financiar de părinţi, arată psihologul Keren Rosner. Iar atunci când se instalează depresia, disponibilitatea de-a lupta pentru a ieşi din pasa neagră se diminuează.

„Cea mai bună soluţie pentru cei aflaţi în această situaţie este să stea de vorbă cu cei bătrâni şi să considere banii pe care-i primesc de la aceştia un împrumut. Apoi, foarte important, trebuie să stabilească o dată fixă la care suma va fi returnată. Astfel, senzaţia de vinovăţie de genul «depind de mama la 40 de ani» se va diminua. În plus, precizarea unui termen-limită îi va impulsiona să facă ceva, îi va scoate din amorţeală", precizează psihologul.

„Ieşirea din amorţeală" nu este însă suficientă pentru a găsi un nou loc de muncă. Dacă pregătirea profesională se potriveşte cu un domeniu fără căutare pe piaţa muncii, atunci se impune o recalificare. Dar nu oricum.

Recalificarea, o soluţie

Cine caută un job trebuie să se informeze continuu, să participe la ­cursuri de perfecţionare, să urmeze cursuri de calificare în cele mai căutate meserii „Înainte de-a se reprofila, candidatul ar trebui să identifice zona cu cele mai numeroase oferte.

Astfel, pentru cei cu studii superioare, cele mai multe oferte sunt în sectoarele IT, Inginerie şi Vânzări. La categoria meserii, cele mai căutate sunt cele de mecanic auto, bucătar, barman-ospătar, cofetar-patiser şi muncitor în construcţii", spune Monica Cacina, specialist marketing la BestJobs.

6.035 de români au devenit şomeri în decembrie 2011, potrivit Agenţiei pentru Ocuparea Forţei de Muncă .

Stil de viață



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite