Pădurea Spânzuraţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Azusa Hayano a descoperit peste 100 de cadavre în ultimii 20 de ani
Azusa Hayano a descoperit peste 100 de cadavre în ultimii 20 de ani

Marea de Copaci sau Pădurea Aokigahara din Japonia a căpătat o faimă sinistră după ce aici zeci de persoane şi-au pus capăt zilelor.

În fiecare an, între 30 şi 50 de cadavre sunt descoperite în Pădurea Sinucigaşilor, cum mai este denumită Pădurea Aokigahara, din Japonia. Corpurile neînsufleţite, unele pe jumătate putrezite, altele scheletice, atârnă de crengile copacilor. Cadavrele celor doborâţi de greutăţile vieţii sunt recuperate de grupuri care curăţă regulat pădurea.

Cadavrul, dus la adăpost

Când pădurarii găsesc cadavrul unui spânzurat, chiar dacă este în descompunere sau mâncat de animale, ei sunt obligaţi să-l ducă la adăpostul de la Aokigahara. Acesta este depus într-o cameră special amenajată, care are două paturi: unul pentru cadavru şi altul pentru pădurar. Tradiţia japoneză spune că, în cazul în care cadavrul este lăsat singur în cameră, o fantomă va plânge toată noaptea şi va bântui prin intermediul corpului neînsufleţit. Cel care va veghea cadavrul în camera mortuară este desemnat printr-o tragere la sorţi.

De multe ori, cadavrele sunt atât de numeroase încât, pentru a nu se pierde în pădurea deasă, pădurarii îşi marchează drumul cu panglici de plastic, care le permit să revină de unde au plecat. Azusa Hayano, geolog de profesie, a studiat această pădure vreme de mai bine de 30 de ani, însă nu poate înţelege nici acum de ce aleg japonezii să vină aici. În ultimele două decenii, doar el a descoperit mai mult de 100 de cadavre. „Cred că este imposibil să mori eroic recurgând la suicid", este de părere geologul.

Japonezul afirmă că la intrarea în pădure se regăseşte şi un mesaj care îi roagă pe sinucigaşi să se gândească bine înainte de a-şi pune capăt zilelor. „Viaţa ta este un dar preţios făcut de părinţi. Te rugăm, gândeşte-te la părinţii tăi, la fraţi şi la copii. Nu te ascunde de cei din jur. Discută despre problemele pe care le ai" este mesajul din pădure, postat de Asociaţia pentru Prevenirea Sinuciderilor.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite