Opt ani sclavă la ţigani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi bosniaci, soţ şi soţie, au fost arestaţi de oamenii legii, după ce au ţinut timp de opt ani în sclavie o fată din Germania, care are acum 19 ani.

O tânără în vârstă de 19 ani din Germania, a cărei identitate nu a fost făcută publică, a fost salvată de oamenii legii din Bosnia, după ce aceasta fusese ţinută în sclavie de o familie de rromi. Potrivit presei internaţionale, Milenko şi Slavojka Marinkovic au fost ridicaţi de poliţie din propria casă, aflată în orăşelul bosniac Karavalsi, aproape de Tuzla.

Cei doi soţi au fost reclamaţi la poliţie de un vecin, Sead Makalic, care a spus că fata din Germania era tratată precum un animal, în toţi cei opt ani cât a fost ţinută ca sclavă fiind obligată să mănânce alimente pentru porci, precum porumb şi dovleac, dar şi să tragă, precum un cal, căruţa familiei. „Au ţinut-o închisă, împiedicând-o să intre în contact cu alte persoane şi să meargă la şcoală. Au ţinut-o în condiţii inumane şi au maltratat-o", a spus Admir Arnautovic, purtătorul de cuvânt al poliţiei.

Mama fetei, complice

Sead Makalic le-a spus oamenilor legii că tânăra a apărut prima oară acasă la soţii Marinkovic fiind însoţită de mama sa şi de încă două fete. După mai multe investigaţii ale poliţiei, s-a descoperit că mama fetei ar fi încheiat o căsătorie fictivă cu Milenko Marinkovic, pentru a-l ajuta pe acesta să obţină permis de şedere în Germania. „La acea vreme îi ajutam pe cei din familia Marinkovic să-şi construiască o casă.

 Nu am dat mare atenţie persoanelor care se aflau în curtea lor, pentru că nu acesta era rolul meu", a spus Sead Makalic. Vecinul celor doi soţi arestaţi a adăugat că este sigur că fata era şi violată şi că Milenko şi Slavojka Marinkovic sunt rromi şi fac parte dintr-o familie în care mai mulţi fraţi trăiesc împreună. Mai mult, cei din clanul Marinkovic ar călători adesea în Germania şi Austria şi s-ar ocupa cu diferite tipuri de trafic.

Cuplul a fost arestat la 17 mai, însă oamenii legii nu au vrut să ofere mai multe informaţii despre acest caz nici până în ziua de astăzi, pentru a nu îngreuna ancheta. Se pare că mama tinerei încă locuieşte în Bosnia, dar ea nu a vrut să vorbească despre acest caz, în timp ce oamenii legii vor să descopere care este rolul femeii în acest caz.  

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite