Obsesia de a fi primul, exagerare a personalităţii

Aspiraţii precum primul la şcoală, primul la serviciu, cea mai bună maşină, cea mai frumoasă şi închegată familie sau o viaţă mai bună decât a celorlalţi îi fac pe mulţi români să uite de prieteni şi să devină egoişti. Într-o lume în care goana după un loc de muncă bine plătit şi după recunoaştere este un lucru normal, mulţi nu mai apucă să se bucure de plăcerile vieţii.

Competitivitatea din oameni îşi face simţită prezenţa încă din primii ani de viaţă. După „şedinţele" părinţilor în care „trebuie" devine un fel de prieten invizibil, această sintagmă ajunge să preia controlul asupra vieţii. Trebuie să fii cel mai bun din clasă sau din şcoală, dacă se poate, trebuie să ai serviciul cel mai bun şi mai bine plătit, o familie fără cusur şi o maşină superioară celei a vecinului sau a altor colegi. În multe cazuri, aceste aspiraţii se transformă în dorinţa de a fi „cel mai tare", adică cel mai apreciat, cel mai vizibil, nu cel mai bun.

Manipulare sau dorinţă

Orice părinte îşi doreşte pentru copilul lui să exceleze, însă această exagerare poate avea efecte nedorite asupra personalităţii copilului, adultul de mai târziu. „Am doi copii de 5, respectiv 7 ani şi îmi doresc să fie cei mai buni, dar nu îi forţez să îmi dovedească acest lucru în zece domenii", spune Cristi I.(30 de ani), din Roşiori de Vede. „O vecină are o fetiţă în clasa a II-a şi după ce o ia de la şcoală o duce la meditaţie la germană. După aceea are ore de balet, de înot, de dans şi de teatru. Când mă mai întâlnesc cu ele mi se pare că Ioana (cea mică) este epuizată şi chinuită cu acest program. Nu sunt de acord să se joace toată ziua pe calculator, însă are nevoie şi de un moment de respiro. Este imposibil să nu îi descoperi talentul. Abia atunci trebuie exploatat, nu să-l descoperi prin surmenarea copilului", este de părere el.

Teoria conform căreia nu poţi excela în toate domeniile este dovedită şi de ­Miruna (36 de ani), o româncă plecată în Canada. Ea a părăsit România şi s-a angajat în Canada la o multinaţională, unde şedinţele interminabile erau ca cele de judecată: se vânau ideile şi se pedepseau cei fără intuiţie şi fler. Nu a rezistat psihic. Ulterior s-a angajat la o altă firmă unde nu se întâmpla niciodată nimic interesant şi orice propunere era amânată la nesfârşit până ajungea să fie abandonată, însă nu a rezistat mai mult de patru ani. „Acum lucrez într-o companie unde se apreciază orice iniţiativă argumentată care ar putea îmbunătăţi şi eficientiza activitatea firmei. În consecinţă, eu cred că valorile trebuie analizate în funcţie de context", conchide Miruna, care locuieşte acum în Vancouver.

Bărbaţii, mai competitivi decât femeile

Diferenţele între un bărbat şi o femeie se fac simţite şi în acest plan. Bărbatul are mai dezvoltat instinctul competitiv, de a cuceri, de a se lupta, de a concura. Şi femeia poate să se confrunte cu un anumit stres al performanţei, fie în competiţie cu alţii ori în raport cu un anumit standard, ­însă intensitatea este mai mică, susţin specialiştii. De asemenea, graniţa între dorinţă proprie şi manipulare este foarte fină. „Sunt foarte mulţi factori de influenţă socială care ar putea să facă dintr-un om o persoană care-şi doreşte excesiv să fie cea mai bună. Dorinţa ajunge uneori să se dezvolte în funcţie de modelele din jur. Există o influenţă socio-culturală, familială, iar dorinţele, preferinţele oamenilor se dezvoltă în acest context", explică psihoterapeutul Doina Grasu.

În aceste condiţii, riscul eşecului poate avea consecinţe care lasă urme. Nereuşita poate fi resimţită foarte puternic, potrivit Doinei ­Grasu, nu doar când te-a depăşit cineva, ci mai ales atunci când nu ai reuşit să ajungi la standardele pe care ţi le-ai impus. Dorinţa de a face totul perfect poate afecta foarte mult viaţa unui om: adesea se ajunge la o anxietate puternică de performanţă, la oboseală cronică, la stări de depresie, la dificultăţi de comunicare şi relaţionare. Psihoterapeutul spune că a avut un pacient în vârstă de 34 de ani, inginer, care a suferit considerabil din cauza excesului de a fi cel mai bun. „Provine dintr-o familie de intelectuali şi de mic a fost îndemnat să performeze. A fost mereu premiant şi a obţinut rezultate foarte bune în timpul şcolii şi facultăţii. Însă, în momentul în care s-a angajat a avut senzaţia că nu este suficient de bine apreciat, a devenit din ce în ce mai îngrijorat", povesteşte Doina Grasu.

Ea spune că bărbatul şi-a schimbat locul de muncă foarte des de teamă că nu se va descurca prea bine. La ultimul angajator a fost avansat, însă temerile lui cum că nu va fi la înălţime s-au accentuat foarte mult. „Anxietatea era deja puternică şi a dus la hipertiroidism şi la disfuncţii ale sistemului imunitar. Cu ajutorul medicaţiei, simptomele s-au mai diminuat şi prin psihoterapie a reuşit să-şi depăşească temerile cu bine. A realizat că este bine să facă tot ce poate pentru a reuşi, însă dacă se întâmplă să mai greşească sau să nu iasă totul aşa cum şi-ar dori, nu ­este o catastrofă. Orice om mai greşeşte", mai spune Doina Grasu.

Rolul pozitiv al excesului

Perfecţionismul are un rol pozitiv în viaţa oamenilor, atât timp cât el reuşeşte să acapareze efectele negative care apar inevitabil. „Anxietatea de performanţă te ajută să reuşeşti, ceea ce este un lucru bun. Însă implică şi nişte «costuri»: stresul, agitaţia, un consum mare de energie, oboseală, stări de anxietate şi depresie, relaţii defectuoase cu cei din jur.

Toate acestea influenţează negativ viaţa unui om", explică Doina Grasu. Omul trăieşte înconjurat de semenii săi şi este firesc să-şi dorească să îi mulţumească, să le câştige simpatia, atenţia, să primească aprecieri. Însă cei care nu reuşesc mereu aceste lucru, nu trebuie să creadă că s-a întâmplat o catastrofă, chiar dacă poate fi neplăcut.

Aprecierea celorlalţi este importantă pentru o persoană atunci când aceasta nu se autovalorizează adecvat, iar părerea celorlalţi compensează aceste lipsuri.

Românii vor să fie „cei mai tari"

Antropologul Vintilă Mihăilescu spune că majoritatea românilor vor să fie „cei mai tari", iar minoritatea - cei mai buni. „Dorinţa românului de a fi cel mai ­tare ţine de nevoia umană de recunoaştere socială, iar asta se întâmplă în toate societăţile care îşi pierd reperele şi, nu mai găsesc altele şi sunt în profundă tranziţie. Criteriile după care cineva e cel mai tare sunt ­cele vizibile, iar vizibilitatea bate utilitatea. N-am nevoie de maşină 4x4 în Bucureşti, dar se vede. Nu am nevoie de 10 camere în care să locuiesc, dar se văd. Problema este dacă durează prea mult", spune Mihăilescu.

În acest moment, românii funcţionează după nişte calcule simbolice, în care nu contează ce se spune, ci că se spune ceva. Ei vor să impresioneze ­într-un anumit mod. Antropologul spune că, în câţiva ani, ar trebui ca românii să găsească nişte criterii raţionale şi utilitare, în baza cărora să-şi construiască viaţa şi să aştepte recunoaşterea socială.

Top 8 Obsesii

1 Să aibă o casă. Casa este elementul care arată societăţii că anumite persoane au reuşit în viaţă.

2 Obsesia televizorului. Studii internaţionale relevă că românii sunt cei mai mari devoratori de televiziune. O cercetare realizată de GfK România arată că peste 90% din ei preferă să-şi petreacă timpul liber uitându-se la televizor, în jur de patru ore pe zi.

3 Obsesia Coelho. La modă sunt cărţile lui Paulo Coelho, care a venit în vizită şi la noi. El lasă „în umbră" scriitori precum Dostoievski, Tolstoi, Marin Preda. Motivul este că spune poveşti cu tâlc pe care le pot înţelege toţi românii.

4 Obsesia sânilor. Cele mai vizionate posturi sunt cele în care se pune accent pe fete „dotate", care satisfac privirea telespectatorului.

5 Obsesia reţelelor de socializare. Românii au ajuns să fie dependenţi de reţelele de socializare, iar cei care nu şi-au creat un profil sunt într-un fel excluşi din colectivitate, consideraţi antisociali. Este o reacţie la izolare, care răspunde nevoii compulsive de branşare la societate.

6 Obsesia haiducească. Un pahar de alcool în plus face din petrecăreţi haiduci veritabili, care se identifică şi cu melodia „Puşca şi cureaua lată", dar varianta modernă „Ce bărbat sunt deocamdată...", ceea ce întruchipează imaginea masculinităţii.

7 Obsesia auto. Românii sunt obsedaţi să aibă o maşină cu care să se mândrească, chiar dacă nu au bani de benzină şi de revizii.

8 Obsesia telefoanelor mobile. Oricine are un telefon. De multe ori, mobilele pe care le au sunt mai scumpe decât salariul pe o lună.

Cum se atinge perfecţiunea

Motivul pentru care oamenii sunt nemulţumiţi în permanenţă de realizări ­este că se raportează constant la exterior, la realizările celorlalţi, pe care ulterior le râvnesc. Problemele apar atunci când oamenii nu se gândesc la ce pot ­face ei înşişi în funcţie de conjuncturile în care se află: la serviciu, în familie sau cu prietenii. „În cadrul mediului profesional dorim să demonstrăm că putem fi cei mai buni, iar asta creşte competitivitatea. În cadrul familiei este important ca ceilalţi să ne recunoască meritele, să fim şi noi apreciaţi, iar acest lucru se întâmplă pentru că ne raportăm la exterior. Atunci când suntem cu prietenii, avem nevoie să ne valideze, să spună «Eşti bun!»", explică Delia Mureşan, ­couch la Asociaţia Schimbare Pozitivă din Cluj.

Pentru a nu cădea în plasa obsesiei, ea recomandă să reveniţi la valorile proprii şi să le analizaţi în funcţie de contextul în care vă aflaţi, să vă răspundeţi la întrebarea „Ce mi-aş dori să fac?" fără să vă raportaţi la ceilalţi, ci la dorinţele personale. „Atunci când ai un har pe care îl fructifici cu plăcere nu mai ai nevoie de recunoaşterea celorlalţi şi poţi spune că ai atins perfecţiunea", conchide Delia Mureşan. Este important ca dorinţa să nu se refere la un standard nerealist.