O nouă planetă îşi aşteaptă locuitorii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
„Noul Pământ“ ar putea oferi condiţii mai bune de locuit
„Noul Pământ“ ar putea oferi condiţii mai bune de locuit

50 de noi planete au fost identificate de astronomi dincolo de sistemul nostru solar. Una dintre ele ar putea fi populată în viitor. Oamenii de ştiinţă au descoperit un „nou Pământ“. Planeta este de aproape patru ori mai mare decât Terra şi se află la 36 de ani-lumină depărtare, în constelaţia Vela.

Dintre cele 50 de planete noi prezentate de astronomi zilele acestea la o conferinţă de specialitate din SUA, 16 au o mărime similară Pământului. Unul dintre aceste 16 corpuri cereşti numite „super-Pământuri" este situat într-un sistem solar care poate fi locuit. Potrivit presei britanice, planeta HD 85512b se află în zona unei stele unde se presupune că există apă în formă lichidă, aceasta fiind esenţială pentru existenţa umană.

Până când noul astru va putea fi exploatată, oamenii de ştiinţă spun că aceasta poate fi folosită pentru noi cercetări, la fel ca şi celelalte. „Aceste planete sunt cele mai bune ţinte pentru telescoapele spaţiale cu care căutăm semne de viaţă în atmosferă, semne determinate de «semnături» chimice cum ar fi urmele de oxigen", a detaliat Francesco Pepe, un astronom de la Observatorul din Geneva, care a contribuit la cercetare.

Condiţii mai bune de locuit

Toate cele 16 planete, care sunt de 10 ori mai mari decât Pământul, au trezit un interes imens vânătorilor de corpuri cereşti, deoarece ei cred că acestea ar putea oferi condiţii mai favorabile pentru a fi populate decât propria noastră planetă. „Cele mai recente descoperiri au marcat o nouă eră în căutarea de noi zone locuibile. Suntem pe punctul de a intra într-o etapă foarte interesantă pentru istorie", a declarat astronomul Lisa Kaltenegger.

Studiile efectuate de aceasta, împreună cu alţi oameni de ştiinţă, au relevat că planeta poate fi locuită dacă acoperirea cu nori este mai mare de 50%. Cercetările planetelor extrasolare au început acum mai bine de 15 ani, când telescoapele folosite puteau detecta doar planete-gigant, precum cele din sistemul solar Jupiter. Tehnicile utilizate s-au modernizat însă. Acum, cercetătorii pot detecta chiar şi mişcările gravitaţionale de mică intensitate, cauzate de planete la fel de mici ca Pământul, dacă sunt foarte aproape de orbită. 

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite