O capsulă a timpului a fost descoperită după 100 de ani la New York

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O capsulă a timpului a fost descoperită în temelia clădirii Colegiului Medical Bellevue, din New York. Clădirea a trecut în proprietatea Universităţii din New York, care s-a hotărât să reconstruiască imobilul. În timpul săpăturilor, contructorii au descoperit această capsulă a timpului care a stat zidită în beton peste 100 de ani, relatează CBS News.

Capsula se află acum în posesia bacteriologului Martin Blaser, preşedintele Colegiului de Medicină de pe lângă Universitatea din New York. El a descoperit că această conţine organisme vii, datând din secolul al 19-lea. Specialiștii cred că acestea sunt niște mostre vechi de spori ale bacteriei Bacillus aerogenes capsulatus, cunoscută şi ca Clostridium perfringens.

Se pare că sporii acestei bacterii au fost prelevaţi de la un pacient în aprilie 1886. Acum, oamenii de ştiinţă vor să compare genomul acestei vechi bacterii cu codul organismelor moderne pentru a stabili dacă între timp s-a produs vreo mutaţie.

În capsulă au mai fost găsite date referitoare la cazuri de infectare cu respectiva bacterie, precum şi un flacon cu antidot împotriva ei.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite