Adevarul.ro

Adevarul pentru
iPhone, iPad si Android

Noi indicii despre televizorul inteligent Apple

7 februarie 2012, 20:53 |  Autor: Dorin Irimia | 

Cuvinte cheie: viata, apple, lansare, zvonuri,

Apple

Apple

 

Un chestionar de satisfacţie al clienţilor de la Best Buy, din SUA, care întreabă cumpărătorii ce părere ar avea despre un „televizor HD cu totul nou", dezvăluie unele detalii care par că descriu televizorul care va fi produs de Apple.

Există foarte multe zvonuri cum că firma americană va lansa pe piaţă un astfel de aparat anul acesta. Chestionarul Best Buy a strânit curiozitatea specialiştilor mai ales prin numărul mare de detalii. Astfel, respondenţii şi-au exprimat părerea faţă de un televizor cu un ecran de 42 de inci şi cu o rezoluţie de 1080 de pixeli.

De asemenea, acesta ar avea instalat Angry Birds şi alte aplicaţii caracteristice gadgeturilor din gama Apple. Potrivit datelor din sondaj, preţul acestui televizor inteligent ar fi de aproximativ 1.500 de ­dolari (echivalentul a 1.150 de euro). Chestionarul menţiona, de asemenea, că televizorul va fi controlat prin intermediul iPad-ului şi al ­iPhone-ului.

Există şi unele descrieri care nu par posibile, după părerea specialiştilor. Spre exemplu, se sugerează că televizorul va include o cameră iSight - un brand pe care californienii nu-l mai folosesc - şi că va oferi Skype, destul de puţin probabil. Analiştii spun că iTV-ul ar ajunge în magazine cel târziu la sfârşitul acestui an sau în 2013. 

Dacă ţi-a plăcut ştirea, dă-ne LIKE pe Facebook AICI

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    StarTech: Buzdugan așteaptă televizorul Apple

    Starul de la Radio Zu Daniel Buzdugan înţelege importanţa unui aparat cu istorie și păstrează î ...

    Lenovo anuţă primul său televizor inteligent, dotat cu ultimul soft de la Google

    Se pare că nu numai Apple este hotărâtă să schimbe lumea televizoarelor în 2012. Producătorul c ...

    Profiturile raportate de companii duc indicii bursei din Londra pe plus

    Preţurile acţiunilor companiilor listate pe bursa londoneză au crescut în prima parte a ultimei ...

    Portret: Cristian Cazacu, un explorator pe harta statelor lumii

    Este pasionat de cartografie, geografie, astronomie, numismatică, reuşind să-i uimească pe cei ...

    Şi-a implantat în mână suport de iPod

    Americanul Dave Hurban a uimit Planeta după ce a anunţat că va reuşi să-şi poarte iPod-ul pe mâ ...

    Fanii Craiovei vin să protesteze azi la Bucureşti împotriva lui Sandu şi Dragomir

    Suporterii olteni mizau şi pe participarea steliştilor şi rapidiştilor, care, însă, după ce s-a ...

    Viaţa şi moartea lui Triţă Făniţă

    „Adevărul“ vă spune povestea celui care a fost controversatul om de afaceri Triţă Făniţă. În fa ...

    Afaceri cu sărăcia în târgul de vechituri

    Lipsa banilor îi determină pe mulţi semeni de-ai noştri să-şi vândă hainele din case sau obiect ...

    El e omul care l-a pus pe Gigi cu BOTUL PE LABE! Becali şi-a cerut scuze faţă de el, dar nu va fi iertat şi e bun de plată

    Patronul Stelei s-a obişnuit să jignească pe oricine, fără să păţească nimic. Numai că, de acea ...

    Revoluţia televizoarelor: Vezi cum va arăta Apple HDTV!

    Când e stins, nu ştii că există, iar când îl porneşti ai parte de toate culorile, fidelitatea ş ...


    Adevarul on Facebook

    Constantin Iftime

    Realitatea străzii, uneori, e plină de bătrâni şi de adolescenţi, alteori de oameni fără mulţumire, care vibrează de nevroze. Oamenii au multe libertăţi, dar nu-s fericiţi. Uneori, şi un lucru neînsemnat poate să-i dezechilibreze. Continuare

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

    Du-te acasă, bodyguard!

    Petre Barbu

    Şi am uitat, la dracu’!, să mă iubesc şi să-mi iubesc îngerul meu păzitor.     

    Se poartă căpuşele

    Simona Catrina

    Mi-amintesc de un amic bun ca un corn cald, generos şi chitit pe o viaţă onestă, îndrăgostit ghem de o colegă de facultate.

    Papagalul lui Flaubert

    Andrei Craciun

    Am aniversat de curând, în tăcere, fără fast, ba chiar fără niciun martor, un deceniu de când sunt flaubertian.

    Restauraţia

    Liviu Avram

    Cel mai norocos personaj din procesul Trofeul Calităţii este Adrian Năstase.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole