Moda impusă de generalul Ion Antonescu:«Jos burţile!»
0
Când a venit, în decembrie 1933, în fruntea Marelui Stat Major, generalul Ion Antonescu a creat o minirevolutie.
I-a pus la treabă pe multi dintre cei care obisnuiau doar să miste niste hârtii de colo-colo, fără vreo noimă, a silit toate sectiile creierului militar al armatei să tină o evidentă riguroasă a lucrărilor realizate si a termenelor stabilite, iar la plecarea sa, intempestivă, asa cum îi era firea, a lăsat pe masa succesorului său, cu sigurantă, ceva mai multă ordine decât găsise la instalarea în functie.
Problema armatei române: kilogramele în plus!
I se dusese faima că era un personaj incomod si inflexibil. Gheorghe Barbul, un apropiat colaborator al maresalului în anii celui de- al Doilea Război Mondial, scrie:
"Pe unde trece oare linia de demarcatie în interiorul statului, între competenta militarilor si aceea a civililor? Pentru Antonescu, ea nu exista.
Ministrul de Finante, căruia îi incumbă sarcina de a finanta armamentele; ministrul de Interne, care este răspunzător de moralul si comportarea populatiei, ministrul Economiei Nationale, care controlează productia si sursele de materii prime; ministrul Afacerilor Externe, care se preocupă de preliminariile ce privesc "ultima ratio regnum".
Oare nu trebuie să colaboreze toti cu seful armatei? Pentru Antonescu, a colabora înseamnă a se subordona. "Cu un astfel de sef de stat major, ministerele nu vor întârzia să devină sectii ale Marelui Stat Majorť, spuneau, glumind, parlamentarii".
Desi Conducător al Statului, maresalul Ion Antonescu si-a păstrat obisnuinta de a se implica în cele mai mici detalii ale vietii politice, sociale, economice si militare ale tării si aceasta este evident, pentru oricine urmăreste stenogramele Consiliului de Ministri, în perioada în care Ion Antonescu s-a aflat în fruntea sa.
După Bătălia Stalingradului (în care armata română a avut pierderi însemnate) si după înfrângerea armatei germane la Kursk, initiativa pe frontul germano-sovietic a fost definitiv preluată de URSS.
Armata română, demoralizată, profund pătrunsă de un defetism păgubos, care excludea orice urmă de optimism în privinta vreunei posibile victorii, era însă încurajată, de Conducătorul Statului, în toamna anului 1943, să mai... slăbească
Află AICI în câte luni trebuiau să-şi revină militarii la silueta recomandată
S-ar putea crede că Ion Antonescu găsise, în sfârsit, cauza profundă a insucceselor armatei române pe frontul de est (reprosate de aliatul german, însă adesea pe nedrept!). Şi, în vederea rezolvării disputelor de comandament româno-germane, care grevau buna desfăsurare a războiului în Răsărit, un eventual ordin de... slăbire ar fi putut contribui, în viziunea sa, la ameliorarea semnificativă a prestatiei militarilor români!
"Normali", "discutabili" si "obezi"
La 16 septembrie 1943, Ordinul General nr. 74 al ministrului apărării nationale consemna, în preambulul său, constatarea făcută de Conducătorul Statului (care trebuie să fi fost si inspiratorul ordinului!), potrivit căreia ofiterii si subofiterii români erau "mai grasi" decât cei din alte armate (cel mai probabil comparatia fusese făcută, în primul rând, cu armata germană!), cauzele fiind lipsa de miscare (!) si "hrănirea exagerată sau neigienică".
În consecintă, ministrul apărării cerea înlăturarea din armată a celor obezi si luarea unor măsuri care să stăvilească tendinta generală de îngrăsare a corpului de cadre. Fuseseră studiate si acceptate trei formule pentru identificarea limitei de obezitate, utilizate în epocă ("Broca", "Bouchard" si "Pignet"), iar după aplicarea acestora rezultau trei categorii: "normali", "discutabili" si "obezi".
Se încarcă comentariile...
