Mihai Dobrovolschi, realizator radio tv: „Am zile când scot câte o perlă care mă fascinează“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mihai Dobrovolschi spune că în ultimul timp a încercat să transfere modificările din viaţa sa personală în munca sa de la radio şi TV
Mihai Dobrovolschi spune că în ultimul timp a încercat să transfere modificările din viaţa sa personală în munca sa de la radio şi TV

Mihai Dobrovolschi (37 de ani) spune că a fost căsătorit cu o nemţoaică în clasa a IV-a; în copilărie se îmbrăca în cowboy şi, cu timpul, „a devenit din ce în ce mai inteligent“. Graţie noii sale pasiuni şi profesii – psihologia, Dobrovolschi, director de programe şi vocea postului de radio Guerilla, a ajuns la concluzia că e mai bine să nu-ţi doreşti nimic.

Ai spus la un moment dat că ţi-ar plăcea să fii dictator. E o poantă de întărit brandul sau are vreo legătură cu ceva?

Are legătură cu constatarea mea obiectivă că am o inteligenţă peste medie. Şi atunci e uşor să gândeşti că pentru medie e mai bine ca, decât să aleagă democratic, mai bine vine unu' cu o inteligenţă superioară, adică io. Însă, trebuie să recunosc că mi-ar fi şi mie frică să fiu dictator, pentru că aş abuza îngrozitor de mult de această funcţie.

Dă-mi exemplu de momente când ai fost dictatorial.

Când am fost numit director de programe la Guerilla. Şi mi se întâmplau lucruri de genul: urlam la un coleg, care greşise, şi mă suna după aia şi-mi spunea ok, chiar dacă a greşit, asta n-ar trebui să aibă legătură cu relaţia dintre noi ca oameni. Şi m-am liniştit, ăsta e avantajul de a lucra într-un mediu inteligent, că te autoreglează ca dictator. Dar tu, de exemplu, n-ai fi vrut să lucrezi cu mine... (schimbă timbrul vocii cu unul voit senzual) pentru că te-aş fi abuzat.

Aveai astfel de tendinţe şi în copilărie?

Da. E de neînţeles pentru mine. Mă vezi cum sunt acum,  să vezi cum arătam atunci. Eram un buflei mic, cu capul mare, cu ochelari, cu şliţul desfăcut în permanenţă, şi cu toate astea, când se forma câte o ceată, eu conduceam. Eram în clasa germană şi mă băteam cu românii pentru că mi se păreau inferiori. Ne încheiam sacourile alea oribile la ultimul nasture, cel de sus, le puneam pe spate ca pe-o capă şi ne băteam cu săbii de lemn. Am fost multă vreme şeful nemţilor, până s-au prins, culmea, nu că sunt român, ci că nu fac nimic. Adică eu mă consideram atât de important încât nu mă mai băteam cu ei, doar dirijam: „pe flancuri, băieţi!" Şi m-au dat jos atuncea.

La 4 ani, cu ochelari, în costum de cowboy

Cum ai ajuns la şcoala germană?

Taică-miu, fiind un om foarte deştept, a înţeles că cineva părtaş la mai multe culturi, cum am fost eu la cea germană, va avea de câştigat. Din şcoala germană mi se trag multe, vorbirea bună a limbii germane şi engleze, dar şi o anume incapacitate de a trage concluzii, acum, la vârsta adultă. Pentru că ce vedeam la români nu se pupa cu ce vedeam la germani şi invers. Şi atunci îţi dai seama că adevărul nu este absolut şi că poţi să te simţi bine în oricare dintre lumi.

Şi cum era viaţa ta de copil la Braşov?

Băi, foarte mişto. Plecam dimineaţa la şcoală, cu autobuzul, ajungeam la şcoală, făceam şcoala... sau, mă rog, nu prea făceam şcoală.

Nu învăţai bine?

Nu. Eram genul mult prea inteligent ca să învăţ. Eram mai degrabă cel care deranjează orele. În plus, eram căsătorit. Noi ne căsătoream din clasa a patra, tot o chestie germană şi asta.

Cum adică?

Aşa, ne căsătoream între noi. Nu era ceva religios, era doar cununie civilă (ia o mină foarte serioasă). La şcoala românească era o ruşine, tu ca băiat să stai cu o femeie, îmbrăţişat sau de vorbă în pauză. Asta vine din românismul ăla - bărbatul munceşte, e puternic fizic, femeia stă acasă şi bărbatul are ultimul cuvânt în casă. Monica Grân parcă, ţin minte, era soţia mea. Bine, a durat câteva zile căsnicia noastră, am avut nişte probleme ireconciliabile. Deci nemţii mergeau pe ideea frumoasă de a avea o familie, nu de a da cu pumnul în gură femeii.

Cum e tatăl tău?

În primul rând nu se poate opri din muncă, asta e o chestie pe care sper să n-o moştenesc, deşi se văd câteva semne. El are acum 71 de ani şi patru servicii şi mai face şi-o casă. Dar ce m-a fascinat pe mine la taică-miu este faptul că atunci când îl întrebam ceva despre orice - ce e Luna? - îşi petrecea vreo două ore ca să-mi explice. Eu pe la 4 ani - mi-a arătat mama nişte desene acum - desenam submarine, cu tot cu camere de evacuare, cu tot. Şi asta m-a ajutat să fiu foarte inteligent în continuare.

Ce profesie are tatăl tău?

Inginer constructor şi inventator.

Acum înţeleg de ce desenai submarine.

Da, era pe profil tehnic. În acelaşi timp nu împărtăşea aprecierea mea pentru metafore. E un om foarte practic, pentru el metafora este pierdere de vreme.

La 4 ani, cu ochelari, în costum de cowboy

La o discuţie relaxată cu ascultătorii, în studioul ProFM

Atunci ajungem la mamă, de la care moşteneşti o latură artistică?

Da, mama e filolog. Am găsit odată în dulap teza ei de la facultate, „Psalmii în poezia argheziană", şi am stat şi-am citit fascinat. De la ea am luat partea asta, a  vagului. Ştii că taţii sunt mai autoritari şi de multe ori împing copilul în partea opusă locului unde l-ar vrea, de fapt. Dar, tot datorită lui, îmi place tot ce este nou în tehnologie.

Ai un stop-cadru din viaţă, răsfrânt cumva asupra ta?

Am găsit un cadavru, pe la 8-9 ani, lângă bloc. Făcuse probabil un stop cardiac şi căzuse în iarbă, cu ochii deschişi în sus. L-am studiat foarte curios vreo zece minute, până au mai venit oameni. Copilul e atât de curat că până şi moartea o priveşte curios.

Ce-ţi plăcea să faci cel mai mult în copilărie?

Să mă joc. Zicea Nietzsche o vorbă, că maturizarea este regăsirea seriozităţii cu care copii fiind, ne jucam. Aşa am simţit maturizarea la mine, şi am avut şi noroc de un job care să-mi permită să fac asta. Eu eram foarte serios în jocul meu: dacă eram cowboy, şi mergeam cu mama la coadă la ouă la Gostat, mergeam în costum complet de cowboy. Mă uitam foarte urât dacă vreo femeie de la coadă râdea de mine, am fost foarte aproape să scot pistolul, să trag şi s-o omor.

Ai fost aşadar, un răsfăţat.

Da, majoritatea oamenilor care spun glume la radio au avut părinţi care au râs la glumele lor. Eu când mă prosteam, maică-mea era în delir.

Şi cum ai ajuns tu să faci Facultatea de Economie?

A fost un compromis făcut cu ai mei, eu voiam să dau la Regie. Dar banii necesari ca să trăiesc în Bucureşti depăşeau nivelul financiar al familiei. Sau - şi încă bănuiesc asta - ai mei nu au vrut ca eu să intru pe pantă din asta, foarte nesigură, totuşi în '90 nu ştiai ce poţi să faci cu Regia. Tata era pasionat de economie şi, bineînţeles, el îşi dorea o şcoală tehnică pentru mine.

Şi, peste ani, ai ales să studiezi Facultatea de Psihologie. De ce?

Psihologia mă pasionează de foarte mult timp. Anul trecut, când aveam destul de mult timp liber, mergeam acasă şi citeam. Dezbăteam astfel de subiecte şi cu prietena mea, care este psiholog, aşa că m-am gândit că ar trebui să fac asta oarecum oficial, să zicem, şi am dat la facultate. Acum sunt anul I şi susţin seminarii de analiză tranzacţională (n.r.  - sistem psihoterapeutic dedicat creşterii şi schimbării personale).

"Am găsit un cadavru, pe la 8-9 ani, lângă bloc. Făcuse probabil un stop cardiac şi căzuse în iarbă, cu ochii deschişi în sus. L-am studiat foarte curios.''

„Am început să mă caut"

Ce-ţi place cel mai mult la radio? Este dorinţa de a te „arăta", de a te exhiba sau poate interacţiunea cu oamenii care te ascultă?

Sunt diferite motivele pentru care m-am apucat şi cele pentru care o mai fac încă. M-am apucat pentru că eram un show-off (n.r. - care iese în evidenţă), eram un saltimbanc de mic. Dacă m-aş uita acum la casete, să văd ce făceam acum 15 ani, când m-am apucat, şi aş compara cu ce fac acum, s-ar vedea că de-a lungul timpului am început să înclin spre conţinut. Atunci făceam o emisiune TV în care mă scălâmbăiam întruna. Mi-am dat seama că nu mă mai simţeam bine făcând asta. Am căutat să aplic în radio transformările din viaţa mea personală. Dacă eu am început să mă caut, asta s-a văzut şi în program. Nu vreau să spun că sunt un om foarte adânc, dar am zile când scot câte o perlă care mă fascinează.

Mergi la psiholog?

Sunt obligat să o fac, ca să pot profesa vreodată.

La o discuţie relaxată cu ascultătorii, în studioul ProFM

Acum aproape 15 ani, când era la începutul carierei în radio

Şi de când faci terapie ai avut timp să schimbi ceva la tine?

Eu într-un an de zile am făcut nişte schimbări imense.

Spune-mi una.

În primul rând îmi este foarte greu să mai fiu furios. Pot fi un pic agresiv dacă mă deranjează ceva în prezent, dar să car furiile din trecut îmi este foarte greu. Pentru că noi asta facem, şi mai ales în România e sport naţional să cari după tine o furie de acum 20 de ani, de când erai copil. Şi mergi pe stradă, îţi taie unu' pe care nici nu-l cunoşti calea, şi urli la el sau poţi chiar să-l baţi sau să-l omori, pentru că tu vii cu nişte probleme din trecut pentru cu totul alte persoane. Apoi, am câştigat un grad mai mare de autonomie. Nu mai depind afectiv de alţii, atât de mult. Mi s-au dus multe frici
inexplicabile. 

Trei lucruri pe care ţi le doreşti foarte mult?

Ţi-aş părea pretenţios dacă aş spune că nu mă ocup cu asta? Tot mai mult realizez că a-ţi dori lucruri este...

Nociv?

Până la urmă da. Eu acum cred că starea noastră naturală este să nu ne dorim foarte multe lucruri, nu suntem structural pregătiţi să ne dorim atâtea. Acum sunt mulţumit cu orice vine.

Am regăsit ideea asta pe blogul tău, le urai cititorilor tăi: „Vă doresc să nu vă mai doriţi nimic, ca să aveţi tot ce vă doriţi". Cum ai ajuns la concepţia asta, care se apropie de morala creştină?

E mai departe de morala creştină, e spre budism. Unii creştini nu-şi doresc averi materiale pentru un scop care uneori e şi mai egoist: mântuirea. Eu încerc să nu doresc din motive practice. Nu-mi place dezamăgirea. Mi se pare mult mai bine pentru mine să mă mulţumesc cu dotările mele standard: să mă bucur de prezent. Să sărbătoresc când am o bucurie, să fiu trist când pierd ceva. Bineînţeles că mă mai joc cu dorinţa. Dar, în general, îmi creez aşteptări ale unor evenimente destul de sigure, ca apoi să mă bucur până la ele de desfătarea anticipării.

Cu ce a venit la pachet, la modul concret,  vizibilitatea ta?

Mai demult cu femei, cu lipsa oricărei senzaţii de intimitate - eram abordat până şi în alte ţări şi de multe ori iertat de Poliţia Rutieră. Acum nu mai sunt atât de vizibil. Dar când merg pe stradă şi îmi zâmbeşte cineva cu subînţeles, parcă facem parte dintr-un club select şi discret, un Fight Club, ştii? Noi, ăştia care petrecem în fiecare dimineaţă trei ore împreună, ascultând aceleaşi tâmpenii, respirând acelaşi aer, parcă avem ceva în plus, nu ştiu. Tu îţi dai seama că noi, vreo sută de mii de oameni, râdem în exact acelaşi timp dimineaţa? E ca o rugăciune!

„Tu să n-o faci pe deşteptul! Dacă eşti deştept - visează! Să te văd!" este un fragment de pe blogul tău. Este ceva acolo despre visare, despre timp, poate despre înstrăinare, cel puţin asta am înţeles eu. Poţi decripta?

Hmmm... Pot. Dar de ce aş vrea să zic mai puţin despre mai mult?

"Vizibilitatea mea a venit la pachet cu femei, cu lipsa oricărei senzaţii de intimitate - eram abordat până şi în alte ţări şi de multe ori iertat de Poliţia Rutieră. Acum nu mai sunt atât de vizibil.''

Una din două

- Buzdugan şi Morar sau Huidu şi Găinuşă? Huidu şi Găinuşă.
- Bucătăria franceză sau bucătăria italiană? Italiană.
- Carl Gustav Jung sau Sigmund Freud? Jung.
- Carte citită pe e-reader sau pe hârtie? Pe hârtie.
- Scenarist sau scriitor? Scriitor.
- „Discursul regelui" sau „Gladiatorul"? „Discursul regelui".
- Radio 21 sau Radio Zu? Radio 21.
- Mirabela Dauer sau Angela Similea? Mirabela Dauer, beat.
- Ruşii sau nemţii? Nemţii.
- Adulter sau concubinaj? Concubinaj.
- Radio sau TV? Radio.

CV

- S-a apucat de Psihologie
- Numele:Mihai Dobrovolschi
- Data şi locul naşterii: 8 august 1974, Braşov
- Starea civilă: Necăsătorit
- Studiile şi cariera:
- A absolvit Academia de Studii Economice, Braşov
- Este student în anul al II-lea la Facultatea de Psihologie, Universitatea Bucureşti
- 1997 - 2004: realizator de programe la ProFM Bucureşti
- Din 2004 lucrează la Radio Guerilla
- Din 2004 realizează şi emisiuni TV: „Marcă Înregistrată" (TVR), „Dobro urban" (TVR).

Acum aproape 15 ani, când era la începutul carierei în radio
Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite