Mărturia cutremurătoare a unui supraviețuitor de pe Titanic: „Căpitanul era beat atunci când nava s-a lovit de iceberg“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Emily Richard, una dintre persoanele care a supraviețuit în urma coliziunii Titanicului cu un iceberg, a menționat, într-o scrisoare adresată soacrei sale, care a fost abia acum făcută publică, că Edward Smith, căpitanul vasului, consumase băuturi alcoolice înainte de tragedie.

Potrivit documentelor recunoscute oficial până acum, căpitanul a participat la o petrecere cu doar câteva ore înainte de coliziune, după care s-a retras în cabina sa. El a fost trezit înainte ca vasul să se scufunde și nu a părăsit nava, alegând să moară în adâncuri, în încercarea de a salva tot mai suflete. Însă, nimeni nu a putut preciza dacă Edward Smith consumase băuturi alcoolice.

Scrisoarea lui Emily Richard pare însă să facă lumină în acest caz, deoarece femeia a spus că Smith ar fi fost beat atunci când Titanicul s-a scufundat. „Nava s-a ciocnit de un aisberg, în jurul orei 11.00, în seara de sâmbătă. Căpitanul se afla în bar unde consuma alcool şi a încredinţat altcuiva conducerea navei. A fost vina căpitanului. Sper că nu voi mai vedea niciodată aşa ceva. A fost o privelişte îngrozitoare. Marea parcă fierbea sub noi, ca apa dintr-o moară. Mi-am pierdut toate bagajele. Dar nu îmi pasă, atât timp cât sunt în siguranţă şi apa nu mi-e mormânt", a scris femeia.

Scrisoarea de pe Carpathia a lui Emily Richard, împreună cu o alta scrisă atunci când a ajuns la New York, a fost făcută publică la 100 de ani de la naufragiul Titanicului. Cele două scrisori au rămas în familie pentru 75 de ani, până când au fost cumpărate de un colecţionar, fără ca ele să fie însă făcute publice.

Dacă ţi-a plăcut ştirea, dă-ne LIKE pe Facebook AICI

Banner Adevărul Life
Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite