Mark Zuckerberg: „Google construieşte un Facebook mai mic“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mark Zuckerberg
Mark Zuckerberg

Fondatorul Facebook, Mark Zuckerberg, a afirma despre Google că încearcă să construiască „mica lor versiune de Faceboook", în cadrul emisiunii lui Charlie Rose de la televiziunea americană PBS. Pe lângă discuţia despre „războiul" reţelelor sociale, Zuckerberg a povestit experienţele sale cu Steve Jobs şi a oferit amănunte din viaţa sa.

În ceea ce priveşte lansarea Google + ca un adversar pentru Facebook, Zuckerberg recunoaşte că în unele situaţii Google este mai competitivă, dar în cazul reţelei sociale, momentan construieşte doar o variantă la scară redusă a Facebook-ului. Discuţia a pornit de la faptul că Zuckerberg nu crede că una din companiile din Silicon Valley va monopoliza piaţa de IT şi de reţele sociale, ci că, şi în cazul concurenţei pe aceeaşi piaţă, acestea se vor completa. Unul din vicepreşedinţii Google, Bradley Horowitz, i-a replicat lui Zuckerberg în cadrul unei declaraţii la Bloomberg TV, spunând că este încântat că Google este subestimată.

Învăţăturile lui Jobs

Creatorul Facebook a povestit discuţiile pe care le-a avut cu Steve Jobs. „Am avut o mulţime de întrebări pentru el şi l-am întrebat cum poţi construi o echipă în jurul propriei persoane", a spus Zuckerberg. Un alt aspect al vieţii profesionale a lui Jobs care i-a atras atenţia a fost faptul că fondatorul Apple a vrut să schimbe lumea, nu doar să construiască un produs care să îngroaşe rândurile celor deja prezente pe piaţă.

Cu toate că unele surse au spus că Jobs i-ar fi făcut o ofertă lui Zuckerberg, pentru achiziţionarea Facebook, acesta din urmă a negat ipoteza. „Nu cred că s-a ajuns niciodată acolo şi nici eu nu aş fi vrut să vând", şi-a amintit Zuckerberg în cadrul emisiunii de pe PBS.

Intimitatea este sacră

Împreună cu Zuckerberg la emisiunea lui Charlie Rose a mai fost şi Sheryl Sandberg, şefa operaţiunilor economice de la Facebook. Spre surpriza generală, aceasta a menţionat că cel mai important aspect la care se uită reţeaua socială atunci când se dezvoltă sunt utilizatorii şi intimitatea lor.

Afirmaţia a fost întărită şi de discuţia dintre Zuckerberg şi Rose în privinţa publicităţii pe reţeaua socială. Jurnalistul a menţionat că butonul de „Like" este un puternic instrument comercial, dar Zuckerberg l-a contrazis, menţionând că butonul ţine de experienţa utilizatorului, de credinţele lui intime şi nu este în folosul marilor companii.

În plus, în privinţa intimităţii pe Facebook, Mark Zuckerberg nu consideră că platforma diferă prea mult de alte alte site-uri. „Oamenii au foarte multe informaţii personale pe Facebook. Dar acestea sunt informaţii pe care le oferim tuturor site-urilor: Yahoo, Google sau Microsoft. Însă ele strâng aceste informaţii fără să-ţi spună, pe la spate. Şi navighezi pe internet, site-urile trimit cookies, iar acestea adună o cantitate enormă de informaţii. Însă nu ştii", a spus Zuckerberg.

Rolul Facebook în „Primăvara Arabă"

Reţelele sociale au fost considerate esenţiale în cadrul protestelor din primăvară din ţările arabe. Cu toate acestea Zuckerberg a rămas modest şi a spus că influenţa platformelor de socializare a fost puţin exagerată. „Rolul Facebook şi al noilor tehnologii cred ca a fost puţin exagerat. Sper că Facebook şi tehnologiile de internet au putut ajuta oamenii, la fel cum sperăm că putem ajuta oamenii să comunice şi să-şi împartă experienţele de zi cu zi. Nu pretind că Facebook nu a existat, acest lucru ar fi fost imposibil", a spus creatorul Facebook.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite