Adevarul.ro

Adevarul pentru
iPhone, iPad si Android

Mame singure? Nimic neobişnuit

4 martie 2010, 19:52 |  Autor: Andreea Romanovschi | 

Cuvinte cheie: mama, singuratate,

Bunica Jane Hutchinson alături de fiica Pauline,  nepoata Kayleigh şi strănepoata Sarah

Bunica Jane Hutchinson alături de fiica Pauline, nepoata Kayleigh şi strănepoata Sarah

 

Familiile în care există de câteva generaţii numai femei - bunici, mame şi fiice - au devenit ceva obişnuit în Marea Britanie. O mamă singură îşi doreşte ca fiica ei să nu ajungă niciodată în această situaţie. Numai că, adesea, istoria se repetă.

Jane Hutchinson, o femeie în vârstă de 79 de ani din Marea Britanie, şi-a dorit mereu ca fiica sa să aibă un soţ care să-i fie alături. Ştia ce înseamnă greutăţile. A rămas gravidă cu un mecanic auto, pe când avea numai 16 ani. Familia a considerat că e o ruşine, aşa că a trimis-o într-un adăpost pentru femei nemăritate şi gravide.

La trei ani după ce Pauline a venit pe lume, Jane s-a căsătorit. A mai avut doi copii. Dar a divorţat. Pauline are cum 47 de ani. Lucrează în vânzări. S-a măritat la 20 de ani şi credea atunci că va dura toată viaţa. Numai că visul frumos s-a destrămat, iar femeia a ajuns să-şi crească fiica singură.

Trei generaţii de singurătate

Dacă Jane şi Pauline au ajuns singure din cauza unor împrejurări nefericite, Kayleigh a ales singură această variantă. Încă din adolescenţă. A încercat timp de câteva luni să rămână însărcinată, iar la 17 ani a născut-o pe Sarah. Doi ani mai târziu, a adus-o pe lume pe Emma. Acum, Kayleigh are 21 de ani şi trăieşte din ajutoarele de la stat.

„Poate că pe unii îi şochează, dar când aveam 16 ani mi-am dorit atât de mult un copil încât eram pregătită să fiu o mamă singură", mărturiseşte tânăra. Povestea acestor femei e departe de a fi unică. În momentul de faţă, în Marea Britanie, familiile în care există trei generaţii de mame singure şi nici urmă de bărbat au devenit ceva obişnuit. Aşa arată o analiză făcută de cercetătorul britanic Geoff Dench, care a analizat o serie de studii referitoare la familie făcute pe parcursul a circa 30 de ani, relevă „The Daily Mail".

Rezultatele arată că peste jumătate dintre bunicile care nu au un soţ sau un partener de viaţă au fiice care au toate şansele să devină, la rândul lor, mame singure. Dacă în 1998, proporţia acestora era de 44%, acum este de 53%.

Geoff Dench a publicat un raport potrivit căruia 57% din mamele singure nu au trăit niciodată cu un bărbat. În una din patru familii, femeia este cocoşul în casă.


Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Mioara, o prinţesă părăsită

    Sabin Orcan

    De cealaltă parte, Petre nu suflă niciun cuvinţel în apărarea Mioarei, căci ar însemna că trebuie să se caute şi el niţel prin portofel. Cum ziceam, fostul prim-ministru se comportă ca regii de odinioară.

    Nasc şi la Moldova oameni…

    Liviu Antonesei

    Din când în când, mai ales când unii neghiobi, cărora nu le ajunge rasismul etnic şi trec la cel regional, aruncă vorbe spurcate despre moldoveni, care ar fi leneşi, săraci şi înapoiaţi, îmi amintesc o hartă care a atârnat pe peretele clasei mele pe toată durata liceului…

    Vorbe de prim-ministru

    Grigore Cartianu

    Astăzi nu scriu nimic. Pe ploaia asta, m-am cam lenevit.

    De ce trebuie să votăm

    George Radulescu

    „De ce să mai votez dacă toţi politicienii sunt la fel?".

    Preţul benzinei, umflat cu pompa

    Ovidiu Marincea

    Avem nevoie de bani la buget pentru că tocmai ne-am propus să-l ciuruim cu nişte creşteri salariale, nişte bani la pensionari... De unde îi luăm? Păi din taxe! Bun, să suprataxăm ceva! Aşa par să gândească guvernanţii, oricare ar fi ei, de 20 de ani.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole