Machiajul care te ajută să păcălești sistemele de supraveghere

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Într-o lume în care tehnicile de supraveghere ne invadează intimitatea, un designer britanic oferă sfaturi practice despre cum putem să ne ascundem de camerele de securitate, să devenim nevăzuți.

Un număr mare de programe de supraveghere se bazează, în prezent, pe capacitatea de a recunoașe o imagine a feței umane, în mod automat.

Această tehnică este folosită pentru scopuri nevinovate, de exemplu în cazul rețelor sociale, cum ar fi Facebook, care permite utilizatorilor să se eticheteze la pozele pe care le încarcă. De asemenea, poate fi folosită și de guverne pentru a identifica infractori.

image

Adam Harvey îi învață pe oameni cum să facă în așa fel, încât să evite să fie recunoscuți.

Potrivit acestuia, cheia acestui sistem stă în mascarea zonelor folosite cel mai frecvent de un computer pentru a identifica feţele oamenilor.

Bărbatul, în vârstă de 30 de ani susţine că un breton asimetric şi un machiaj în formă de triunghi, folosind alb şi negru, poate fi o soluție de a fi de nerecunoscut în faţa camerelor de supraveghere şi a sistemelor de etichetare a feţelor de pe reţelele sociale.

Computerul poate localiza cu uşurinţă zona dintre ochi, "the nose bridge", pe care Harvey recomandă să o facem mai întunecată cu ajutorul machiajului sau a unei şuviţe de păr lasată peste faţă.

image

Software-ul folosit de camerele de supraveghere pentru recunoaşterea feţelor oamenilor, se bazează pe identificarea chipurilor simetrice, ceea ce înseamnă că dacă o parte a feţei este diferită de cealaltă, computerul poate fi păcălit.

Pentru schimbarea trăsăturilor normale ale feţei este necesară aplicarea unor triunghiuri de machiaj cu alb şi negru pe pomeţi, scrie Daily Mail.

Adam a declarat că intenţia sa a fost să abordeze un subiect pe care oamenii îl cataloghează ca fiind controversat. El consideră că oamenii se simt supravegheaţi atât de autorităţi cât şi de oamenii normali, care îi urmăresc pe reţelele sociale.

Proiectul se numește CV Dazzle, numele făcând referire la tehnica de camuflare a navelor militare , cu precădere în Primul Război Mondial.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite