Imunizare prin mâncare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un nutriţionist american a pus la punct un regim alimentar de două săptămâni care ar ţine departe gripa în sezonul rece şi chiar cancerul.

Dieta pentru o imunitate de fier ar trebui urmată chiar începând din această perioadă, pentru că răcelile şi gripa devin mai frecvente odată cu răcirea vremii. Superdieta a fost creată de dr. Joel Fuhrman, un medic nutriţionist din SUA, care studiază de mai mulţi ani influenţa alimentaţiei asupra sistemului de apărare a organismului. Meniul propus de specialistul american nu este foarte restrictiv şi nici nu privează organismul de nutrienţi, aşa cum ne-am putea aştepta de la un regim. El conţine alimente bogate în vitamine şi în minerale importante, ce ajută organismul să anihileze virusurile gripale şi pe cele care provoacă răcelile. Aceşti micronutrienţi trebuie consumaţi în anumite proporţii pentru a avea efecte benefice, susţine dr. Fuhrman. Cu alte cuvinte, explică specialistul, chiar dacă mâncăm portocale pentru că au vitamina C, sunt importanţi şi ceilalţi nutrienţi din alimente. Se explică astfel de ce pastilele de vitamina C nu sunt eficiente în prevenirea răcelilor.

„Sistemul imunitar uman poate fi întărit suficient de mult pentru a ne proteja de boli. Dieta pentru o superimunitate poate reduce semnificativ riscul de infecţii uşoare şi severe, dar poate preveni şi cancerul", a mai spus dr. Fuhrman. Ea poate, de asemenea, să ducă la o scădere în greutate şi oferă o stare generală de bine. Tocmai datorită numeroaselor sale efecte benefice, superdieta ar putea fi urmată pe o perioadă îndelungată, recomandă specialistul.

Ce presupune regimul

Fiecare dintre noi răceşte, în medie, de trei ori pe iarnă, iar unul dintre motivele pentru care infecţiile respiratorii sunt atât de frecvente ar fi alimentaţia prea bogată în carbohidraţi: pâine, paste, orez, cartofi. Nutriţionistul american propune renunţarea la aceste alimente în favoarea legumelor. El recomandă opt porţii de legume pe zi, iar două dintre ele ar trebui să fie de culoare verde. O porţie înseamnă aproximativ 100-120 de grame. Pentru ca efectele să fie şi mai puternice, este de preferat ca jumătate din această cantitate de legume să fie consumată crudă, pentru că multe dintre vitamine şi minerale se pierd prin fierbere sau prăjire. 

Nici fructele nu trebuie să lipseasă din dieta care întăreşte imunitate. Nutriţionistul american recomandă şase porţii pe zi. Fructele oleaginoase (nuci, alune, migdale) sunt, de asemenea, importante, pentru că reprezintă o sursă importantă de proteine, care nu trebuie să lipsească din nicio dietă. Leguminoasele (fasolea, lintea, năutul) şi seminţele au fost şi ele incluse în dieta-minune. Dr. Fuhrman susţine că există o combinaţie anume de alimente care activează mecanismele de autovindecare a organismului şi care asigură o imunitate foarte puternică: seminţele, fructele oleaginoase, fructele de pădure şi rodiile ar trebui consumate alături de legume verzi, ceapă şi ciuperci.

Carbohidraţii sunt permişi doar în cantitate mică şi doar cei cu eliberare lentă, care se găsesc în cerealele integrale, leguminoase şi porumb. Nu sunt deloc recomandaţi carbohidraţii cu eliberare rapidă, cum sunt cei din cerealele rafinate şi din făina albă. În ceea ce priveşte carnea, dr. Fuhrman spune că dieta ideală ar trebui să fie vegetariană, dar nu interzice cu totul produsele de origine animală. El le recomandă însă doar pe cele bio. Prăjiturile, biscuiţii şi fast-foodul privează organismul de nutrienţi şi slăbesc astfel imunitatea, a avertizat specialistul.

Nu este indicată copiilor

Profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare din Bucureşti, spune că super dieta pentru imunitate a nutriţionistului american este benefică mai ales pentru bărbaţii cu vârste peste 40 de ani şi femeilor după menopauză, pentru că este bogată în antioxidanţi de care organismul are nevoie în cantitate mai mare. În plus, pentru că se bazează în mare parte pe legume, dieta este săracă în fier (el se găsseşte mai ales în carne), iar după vârsta de 40 de ani, mecanismele de eliminare a acestui mineral din corp nu mai funcţionează la fel de bine ca la tinereţe. Acumularea fierului în organism poate afecta anumite organe, cum este ficatul (provocând ciroză) sau poate favoriza apariţia diabetului şi a bolilor cardiace. „Copiii au nevoie de  cantitate mai mare de proteine decât adulţii, iar această dietă nu le conţine în cantitate prea mare. Ei au nevoie de alimente de origine animală", atrage atenţia prof. Mencinicopschi.

Specialistul mai spune că gama de alimente propusă de nutriţionistul american este suficient de mare pentru ca oamenii să nu reuşească o chilibrare optimă a nutrienţilor. Pentru a fi cu adevărat eficientă, dieta ar trebui personalizată cu ajutorul unui nutriţionist. În plus, „această dietă trebuie neapărat asociată cu un stil de viaţă activ. Dacă mănânci legume şi fructe, dar eşti sedentar, efectele regimului nu pot fi spectaculoase", completează specialistul.

image

Topul superalimentelor

Dr. Joel Fuhrman a acordat alimentelor un punctaj în funcţie de cât de mult fortifică sistemul imunitar. Legumele şi fructele cele mai „puternice" au primit 100 de puncte.

Varză Kale  100

Năsturel (măcriş de baltă)       100

Varză de Bruxelles                  90

Spanac        82

Rucola        77

Varză                   59

Broccoli      52

Conopidă    51

Salata Romaine    45

Ardei iuţi    41

Praz   36

Căpşuni      35

Ciuperci      35

Roşii 33

Rodii 30

Morcovi      30

Zmeură       27

Portocale    27

Struguri roşii        24

Stil de viață



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite