Google Maps expune o bază secretă americană

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În imaginile de pe Goole Maps se poate vedea un avion fără pilot
În imaginile de pe Goole Maps se poate vedea un avion fără pilot

Google a deranjat din nou forţele militare americane după ce poze cu o bază secretă până acum, amplasată în statul Nevada, au ajuns pe Google Maps. În pozele care pot fi văzute de orice utilizator din lume se poate vedea o pistă de aterizare, patru hangare şi un avion fără pilot, probabil de tipul celor care au fost date jos de către forţele iraniene săptămâna trecută.

Pista, amplasată pe Lacul Yukka din Nevada, este folosită pentru a testa dronele R-170. În fotografiile de la începutul anului, lângă pista cu o lungime de 1,5 kilometri se poate observa un avion, despre care specialiştii spun că ar putea fi ori un General Atomics MQ-1 Predator, ori un MQ-9 Reaper UAV.

Detaliile despre baza aeronautică sunt foarte vizibile în imaginile Google Maps. Se pot observa cele patru hangare, perimetrul de securitate şi clădirile în construcţie.

Baza secretă americană

Un colonel în rezervă din armata americană a declarat pentru site-ul foxnews.com că „Google face publice imagini care pe vremuri erau rezervate numai forţelor militare şi serviciilor secrete. Iranienii ar fi foarte interesaţi de aceste imagini pentru că le-ar da detalii despre cum ne programăm noi misiunile de supraveghere cu ajutorul dronelor". Cedric Leighton consideră că, după ce imaginile au fost făcute publice, toate agenţiile străine ştiu coordonatele exacte ale bazelor americane.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite